Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Omul din lumea virtuală
Evoluţia societăţii omeneşti, revoluţia în materie de electronică şi dezvoltarea platformelor virtuale au dat posibilitatea oamenilor de a-şi multiplica personalitatea, foarte mulţi căpătând o identitate proprie în lumea virtuală. Blogurile, forumurile sau platformele de socializare oferă posibilitatea să ne exprimăm gândurile, să ţinem legătura cu prietenii sau să luăm atitudine atunci când ne deranjează ceva. Însă aceleaşi forme moderne de comunicare pot fi folosite şi greşit, deoarece nu există un control al informaţiilor şi nici al persoanelor care scriu pe ele.
Omul zilelor noastre este un om informat, deţine obiecte ce îi facilitează accesul la cunoaştere şi exprimare şi care poate ţine legătura cu oameni din întreaga lume, făcându-şi cunoscut mesajul în doar câteva secunde. Dezvoltarea internetului şi a obiectelor care facilitează accesul la această reţea mondială au făcut ca aproape fiecare om să deţină o adresă la care să îi vină scrisori electronice, să socializeze cu oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată, să îşi exprime gândurile sau să îşi manifeste nemulţumirile faţă de diferite situaţii, iar ceilalţi să le afle imediat. Aceasta, după ce au apărut şi s-au dezvoltat foarte mult platformele de socializare, blogurile, forumurile sau paginile personale de internet prin intermediul cărora omul se poate exprima, socializa, dar şi ascunde sub o identitate falsă, criticând sau chiar denigrând persoane ori situaţii, fără să se afle cine este în spatele mesajelor. În ultima perioadă se vorbeşte tot mai mult despre "bloggeri" (persoane care deţin o pagină personală de internet pe care îşi publică diferite mesaje, articole, fotografii, filme etc.), ţinându-se tot mai mult cont de părerile lor sau sunt citaţi de presă. Majoritatea oamenilor politici, personalităţi etc. au bloguri, iar punctele lor de vedere faţă de anumite situaţii sau persoane sunt de multe ori preluate direct de pe aceste pagini fără a mai fi contactaţi în mod direct. Există bloggeri ale căror pseudonime au devenit celebre, cititorii necunoscându-le adevărata identitate. Specialiştii în comunicare văd în aceste forme moderne de comunicare necesitatea omului de dialog, de exprimare şi socializare. "Persoana umană este "intenţionalitate către comuniune" şi, prin urmare, în nevoia de comunicare pe cale virtuală ar trebui să vedem în primul rând această căutare a întâlnirii, a dialogului cu "celălalt". Fiecare persoană se manifestă ca şi în lumea reală, potrivit caracterului, culturii şi modului său de a fi, cu posibilitatea folosirii anonimatului sau a creării propriei sale imagini ideale", explică părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, coordonatorul Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române. Legiferarea internetului şi asumarea informaţiilor publicate Ceea ce este bine şi util, însă, poate fi folosit şi greşit. Deoarece nu există o legislaţie care să reglementeze funcţionarea internetului şi oricine poate abuza de protecţia anonimatului, publicând articole minicinoase fără ca vreo autoritate să îi poată trage la răspundere. În momentul în care creezi un cont pe orice platformă virtuală sau atunci când îţi faci un blog se cer date de identificare, însă acestea sunt doar de formă. Nimeni nu verifică dacă ele sunt sau nu adevărate, şi pe lângă faptul că se pot folosi doar pseudonime, se pot asuma şi nume ale persoanelor importante şi astfel să fie transmise mesaje în numele lor. Astfel se face că au apărut foarte des pagini de internet în numele unor persoane importante fără ca acestea să ştie, iar cei care le-au creat au transmis mesaje menite să afecteze imaginea persoanei al cărei nume a fost folosit. Responsabilitate socială Problema nu este doar cea a identităţii false, ci şi a valorilor transmise prin intermediul acestor forme de comunicare. Conţinutul blogurilor, forumurilor şi al celorlalte forme moderne de exprimare nu poate fi verificat nici din punctul de vedere al informaţiilor, deşi mulţi dintre bloggeri devin formatori de opinie, chiar dacă pentru un număr relativ restrâns de persoane. Există bloggeri care sunt citiţi de peste 1.000 de persoane în fiecare zi, care la rândul lor transmit mesajul mai departe. "În virtutea dreptului la expresie, toate opiniile trebuie respectate, însă de aici şi până la influenţe notabile în formarea convingerilor şi atitudinilor este o cale mai lungă. La rigoare, fiecare dintre noi este formator de opinie, chiar dacă are sau nu propriul său blog (şi tăcerea e o atitudine), însă de aici şi până la formarea opiniei publice drumul este sinuos: opiniile personale din lumea virtuală sunt perisabile şi adesea puţin vizibile, unele se atrag, altele se resping, se grupează sau se regrupează, într-un proces complex de comunicare, cu multiple variabile", este de părere părintele Nicolae Dascălu. "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos" Internetul este mai mult decât util în zilele noastre, pentru mulţi dintre noi fiind de neimaginat viaţa fără el. La fel cum multe activităţi, afaceri se desfăşoară exclusiv pe internet. De asemenea, volumul informaţional şi accesul la acesta sunt imense, însă trebuie să ştim ceea ce să alegem, iar mesajul Sfântul Apostol Pavel către Corinteni este mai mult decât valabil în această situaţie: "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos". Responsabilitatea pentru informaţiile publicate pe internet aparţine atât celor care au transmis-o, cât şi cititorilor. Părintele Nicolae Dascălu spune că civilizaţia "în reţea" tinde să-şi formuleze tot mai atent propriile ei reguli etice, deşi la prima vedere pare să fie lumea libertăţii totale, spaţiul în care nu funcţionează nici o restricţie. Ţările avansate din punct de vedere digital resimt din ce în ce mai mult necesitatea dezvoltării unei legislaţii specifice în ciberspaţiu, pentru a preveni pericole grave la adresa vieţii umane şi sociale (ciber-infracţionalitatea). "Din punct de vedere creştin, criteriile noastre de adevăr pentru ciberspaţiu au ca reper cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: "Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit" (Matei 12, 36-37) şi lucrează sub autoritatea spirituală a Bisericii. Responsabilitatea morală asumată şi dreapta judecată ne salvează de la confuzie şi superficialitate şi atunci când navigăm pe marea învolburată a webului", a spus părintele Nicolae Dascălu.