Ortorexia, o problemă a contemporanilor

Scăderea semnificativă a calităţii alimentelor care se înregistrează de câteva zeci de ani încoace ridică nu doar importante probleme strict medicale, ci şi de psihologie. Este un fapt unanim acceptat că alimentele tind să fie tot mai nesănătoase, pline de aditivi şi chiar mai rău decât atât.

De pildă, după ce milioane de oameni au consumat peşte pangasius cu mare încredere, fiind chiar recomandat în alimentaţia copiilor, neavând oase, s-a demonstrat că este de fapt crescut în mod industrial în acvaculturi din Vietnam. Partea proastă nu este că se obţine astfel mai mult peşte pentru comercializare, ci că este hrănit cu produse făcute din peşti morţi şi injectaţi cu hormoni din urină de femeie, pentru a creşte mai repede şi a fi carnea mai pufoasă.

Produsele dulci pe care le găsim de cumpărat conţin substanţe al căror pericol pentru organism doar un biochimist le pricepe. De exemplu, iată ce putem citi pe ambalajul unui banal biscuit numit baton cu vişine: sorbitol E 422, aromă identic naturală de vişine şi frişcă, pudră de fructe, emulsificator, lecitină de soia E 322, conservanţi, sorbat de potasiu E 202, invertin, vanilină, colorant E 122 carmoizină.

Numai dacă e să ne referim la E 122 şi tot ne îngrozim aflând că este un colorant de sinteză, care afectează mai ales organismul copiilor, provocând aşa-numitul ADHD - copilul devine agitat, incapabil să se mai concentreze o perioadă mai lungă asupra activităţilor pe care trebuie să le desfăşoare.

Sub presiunea acestor schimbări în alimentaţia noastră, descoperim şi modificări în psihologia oamenilor. Unii sunt absolut insensibili la problemă, nu realizează cât este de important să aibă o minimă cultură alimentară, ca să ştie de ce să se ferească ei şi copiii lui, iar alţii trec exact în partea cealaltă, într-un fel de fanatism de corectitudine alimentară, fiind de-a dreptul obsedaţi de conţinutul alimentelor.

Cultura alimentară

O minimă cultură în domeniu este strict necesară în zilele noastre. Chiar dacă nu studiem lucrurile până la nivelul unui nutriţionist de meserie, totuşi putem să reţinem câteva aspecte de ordin principial, dar şi să nu mai luăm pe nemestecate toate reclamele. Obligatorie ar fi informarea despre ce fel de aliment este acela pe care vreo vedetă îl prezintă cu zel în reclamele tv. Se ştie, hrana, cu cât este mai apropiată de natură, cu atât e mai sănătoasă. Prelucrarea termică distruge enzimele, afectează calităţile alimentului. Iată de ce trebuie să ne ferim de alimentele de genul laptelui UHT - care e complet "mort", de vreme ce nu se strică timp de luni de zile, sau margarina, care se topeşte la temperaturi extrem de ridicate, astfel că organismul depune grăsimile pe artere, ajungându-se la boli foarte grave. Un alt principiu care trebuie luat în seamă este acela că nu tot ce-i arătos, crescut bine şi pufos este şi de calitate. Astăzi multe fructe şi legume sunt modificate genetic, tratate cu diferite substanţe, pentru a arăta ca de expoziţie, dar calitativ nu se pot compara cu cele cultivate natural. Din păcate, acestea din urmă sunt mai greu de găsit în pieţe şi supermarketuri. Îmi amintesc că acum nişte ani am cumpărat struguri de import, iar când am luat o boabă, am simţit un asemenea gust de chimicale de parcă fuseseră ţinuţi într-un sac cu DDT. I-am aruncat direct.

Prin urmare, este bine să aflăm esenţialul despre alimentaţia corectă, dar să nu exagerăm apoi pe tema aceasta, fiindcă aşa se poate ajunge la o dereglare psihologică numită ortorexie, adică preocuparea obsesivă pentru a te alimenta sănătos.

Acest termen, ortorexie, a fost creat de medicul Steven Bratman, spre finalul anilor '90. El însuşi a trecut printr-o fază tipică acestei tulburări, astfel că aşa a fundamentat în mod verificat această teorie despre indivizii care dezvoltă o adevărată obsesie a alimentaţiei corecte şi sănătoase.

Persoanele care ajung în această situaţie sunt permanent interesate de conţinutul alimentelor, cercetează cu mare atenţie toate etichetele. Asta n-ar fi rău, dar şi viaţa lor socială are de suportat de pe urma acestei tulburări. Apare izolarea de familie şi prieteni, şi nu numai atât, ci şi judecarea celor din jur care nu mănâncă sănătos. Apare un fel de aer de superioritate, asemănător celor care sunt într-o sectă. Numai ei deţin adevărul, ceilalţi sunt inculţi, proşti, ignoranţi. O astfel de atitudine se întoarce în răul spiritual al persoanei, pornind de la preocuparea lăudabilă de a se alimenta sănătos. Deci, nu preocuparea unei hrane sănătoase în sine e dăunătoare, ci dezvoltarea unei obsesii pe această temă.

Desigur, la baza acestei tulburări stau probleme psihologice foarte adânci, cum ar fi teama inconştientă de moarte, nevoia de a avea o identitate - deci sentimentul că fără acel ceva special dat de o alimentaţie aparte nu reprezinţi nimic -, nevoia de a fi deasupra celorlalţi, un fel de "eu înţeleg mai multe, ştiu mai multe, sunt mai valoros".

Nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese

"Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om. (…) Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule." Acest cuvânt al Mântuitorului ne învaţă că mai important este ce rostim (implicit ce gândim) decât ce mâncăm. Nu să n-avem nici o grijă şi să ne hrănim cu toate artificialităţile lumii plastifiate în care trăim, dar nici să facem din alimentaţie o obsesie, o dereglare, o ataşare bolnăvicioasă de trup, de planul fizic, de cele trecătoare.