Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Părinţii vitregi nu sunt răi ca în „Albă-ca-Zăpada“

Părinţii vitregi nu sunt răi ca în „Albă-ca-Zăpada“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Adriana Mihalcea - 22 Mar, 2011

Pe vremea bunicilor, divorţul era un eveniment mult mai rar în viaţa unei familii decât este în zilele noastre. Oamenii se căsătoreau fără să se cunoască foarte bine înainte de cununie, dar, cu toate acestea, nu se ajungea atât de des la nepotrivire de caracter, incompatibilitate, despărţire pe motiv de idealuri diferite în viaţă. Era o vreme în care expresia "şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi" chiar avea sens.

Odată cu schimbările din societatea modernă, în care aproape o căsătorie din două se termină cu un divorţ, a apărut o nouă problemă: cea a părinţilor vitregi. Dispare din noile relaţii care se întemeiază ideea de familie? Care este atitudinea pe care ar trebui să o aibă copiii, crescuţi cu poveşti unde părinţii vitregi sunt cei mai răi, ca în poveştile "Albă-ca-Zăpada" sau "Cenuşăreasa"?

Preotul Valer Irimia, de la Biserica Hagiu din Bucureşti, spune că principalele victime colaterale ale unui divorţ sunt copiii. "Divorţul este o bătălie crâncenă, cu victime în ambele tabere, cu un noian de suferinţă şi lacrimi, cu mutilări sufleteşti şi schimbarea cursului vieţilor. Este o ruptură gravă, care afectează legăturile de rudenie şi de prietenie, este o eşuare în plan sentimental, un eşec al vieţii, din care puţini se redresează cu adevărat. Dincolo de înţelegerile sau neînţelegerile dintre doi oameni care au fost căsătoriţi, divorţul înseamnă încălcarea unui jurământ luat în faţa lui Dumnezeu", precizează părintele Irimia. Pe lângă principalele victime - soţul şi soţia, cel mai greu loviţi sunt copiii. După primul şoc al despărţirii celor dragi, aceştia pot trece printr-un alt moment delicat, şi anume apariţia unui nou părinte, fie a unei mame vitrege, fie a unui tată vitreg. Cert este că un om care poate fi străin pentru ei ajunge să ocupe un loc pe care îl deţinea, până în urmă cu scurt timp, cel care i-a dat viaţă.

Cu toate acestea, dacă nu există motive serioase, ei ar trebui să se poarte cu părinţii vitregi aşa cum s-au purtat şi cu părinţii drepţi, deoarece aceştia şi-au asumat responsabilitatea de părinţi şi, prin urmare, ar trebui să se îngrijească de toate nevoile copiilor. Mai exact, în ziua în care, de exemplu, mama de drept se căsătoreşte cu un alt bărbat, un tată vitreg, acesta din urmă îşi asumă automat, pe lângă rolul de soţ, şi pe cel de părinte, cu responsabilitatea de a creşte copiii. De aceea este foarte important ca cei mici să asculte de tatăl vitreg la fel cum ascultă de mamă, aşa cum spune Sfânta Scriptură. "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău."

Chiar dacă tatăl sau mama vitregă nu poate oferi de la început afecţiunea pe care o primeau copiii de la părinţii drepţi, sau pur şi simplu cea aşteptată, cei mici sunt sfătuiţi să le arate recunoştinţă pentru cele oferite şi pentru nevoile împlinite. De asemenea, trebuie să înveţe să discute cu ei despre ce îi interesează şi astfel vor vedea că lucrurile pot veni de la sine.

Copiii pot prezenta o anumită incapacitate de adaptare la apariţia unui nou părinte, după cum spun psihologii. Orice copil îşi iubeşte necondiţionat părinţii, indiferent care sunt defectele sau calităţile acestora. Din acest motiv, loialitatea faţă de părintele absent este forma lui de a-i arăta că îl iubeşte. Mai mult, în majoritatea cazurilor, acesta speră că părinţii săi se vor împăca şi vor forma din nou o familie. Apariţia unui nou adult îi spulberă acest vis, iar noul partener apare ca un intrus, care încearcă să îi îndepărteze şi mai mult părintele absent.

"Frustrările sunt şi mai mari atunci când părintele în grija căruia a rămas copilul îi interzice acestuia să ia legătura cu celălalt părinte, îl denigrează şi îl învinuieşte în faţa celui mic", spune psihologul Gabriela Dumitriu.

Chiar şi la zece sau chiar cincisprezece ani de la divorţ, copiii au probleme de relaţionare, trăiesc sentimente de anxietate şi vinovăţie. Atunci când îşi întâlnesc mama sau tatăl vitreg, ei au în cap poveşti precum "Albă-ca-Zăpada", "Cenuşăreasa", "Hansel şi Gretel", basme în care mama vitregă îi asupreşte pe copiii soţului din prima căsătorie, îi alungă şi le doreşte moartea. Psihologul Anca Munteanu este de părere că, dacă micuţii trec peste această problemă cu ajutorul ambilor părinţi, din punct de vedere psihologic şi psihosocial, pentru orice copil este mai bine să fie crescut de un cuplu decât de un părinte singur. De asemenea, există multe situaţii în care lucrurile merg bine şi relaţiile sunt bune între părintele vitreg şi copil sau chiar între fraţii vitregi.

Situaţii încordate, de genul celor din poveşti, apar atunci când există conflicte, în timpul cărora copilul unuia dintre parteneri devine pretextul folosit pentru toate neînţelegerile şi certurile. Astfel, asupra celui mic cad o vinovăţie care nu-i aparţine şi un sentiment al excluderii, astfel încât simte că nu-şi găseşte locul, că nimănui nu-i pasă de el.

Pentru a evita astfel de situaţii, cel mai indicat este ca prichindeii să asculte de cei mari şi să încerce să comunice cu aceştia, chiar dacă nu sunt părinţii lor drepţi, iar cei mari, care au format o nouă familie, să nu folosească niciodată copiii în certurile lor.

" Este o ruptură gravă, care afectează legăturile de rudenie şi de prietenie, este o eşuare în plan sentimental, un eşec al vieţii, din care puţini se redresează cu adevărat. Dincolo de înţelegerile sau neînţelegerile dintre doi oameni care au fost căsătoriţi, divorţul înseamnă încălcarea unui jurământ luat în faţa lui Dumnezeu." - Pr. Valer Irimia

Copiii care provin din familii destrămate sunt mai vulnerabili

Potrivit concluziilor unui studiu asupra unui grup de copii care au trecut prin divorţul părinţilor, comparat cu un grup de copii ai căror părinţi rămân căsătoriţi:

- Copiii care trec prin divorţul părinţilor rămân în urmă cu şcoala, dezvoltă un comportament deficitar şi sunt predispuşi să nu termine nici măcar liceul.

- Copiii părinţilor divorţaţi au şanse mai mari de a ajunge în închisoare pentru comiterea de infracţiuni.

- Având în vedere că suportul financiar al părintelui singur scade substanţial după divorţ, copiii din familiile divorţate sunt predispuşi să trăiască în sărăcie de cinci ori mai mult decât copiii din familiile căsătorite.

- Adolescenţii din familiile divorţate au şanse mai mari de a consuma droguri şi alcool şi de a avea relaţii sexuale, în comparaţie cu cei din familiile stabile.

- Copiii din familii divorţate sunt mai expuşi bolilor

şi se refac mai greu în urma acestora.

- Copiii din familiile divorţate suferă mult mai frecvent de instabilitate psihologică, şi aceste sechele emoţionale de pe urma divorţului părinţilor îi urmăresc până la maturitate.