Persoana nu se epuizează în viaţa sa biologică

Ştirea că o femeie olandeză de 64 de ani a fost eutanasiată în ciuda faptului că nu îşi mai putea exprima dorinţa de a muri a făcut înconjurul lumii. Discuţiile cu privire la eutanasie nu sunt noi şi nici terminate, însă acest eveniment ar putea reprezenta un precedent privind ridicarea vieţii celor care sunt declaraţi incapabili să-şi mai manifeste această dorinţă sau nu.

Potrivit mailonline.co.uk, femeia respectivă suferea de demenţă senilă severă şi a fost eutanasiată în Olanda, chiar dacă ea nu a mai putut să-şi exprime dorinţa de a muri. Ea fusese o susţinătoare a eutanasiei, făcând o declaraţie scrisă încă din timpul când se simţea bine, declaraţie în care menţiona cum voia să moară.

Eutanasia este legală în Ţările de Jos, cu condiţia ca doi medici să considere că pacientul face această alegere din cauza unei suferinţe insuportabile, în deplinătatea facultăţilor mintale. Constance de Vries, doctorul care dă o a doua părere în astfel de situaţii, a declarat că acest caz are implicaţii serioase pentru legea eutanasiei din Olanda, deoarece înseamnă că pacienţii care nu mai sunt în măsură să-şi exprime dorinţele lor pot fi totuşi ajutaţi să moară.

Includerea pacienţilor care suferă de Alzheimer lărgeşte mult numărul de persoane care ar putea fi eutanasiate. Avocaţii eutanasiei promovează ideea că eutanasierea persoanelor care suferă de demenţă este o modalitate potrivită de a evita suferinţa şi mai ales costurile îngrijirilor medicale.

Conferinţe publice încurajează persoanele în vârstă să se informeze cu privire la "dreptul" lor de a muri, chiar dacă acestea sunt în stare bună de sănătate, dar trăiesc cu frica de ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul în care sunt diagnosticate în viitor cu demenţă. Phyllis Bowman, membru al asociaţiei britanice "Dreptul la viaţă", a declarat că "prin faptul că oamenii optează pentru a muri atât de devreme sugerează existenţa unei anumite presiuni exercitate asupra lor".

Lărgirea criteriilor sinuciderii asistate

Într-o ţară în care legea eutanasiei este deja foarte permisivă, Asociaţia Medicală Olandeză (KNMG) consideră că o suferinţă insuportabilă prelungită să nu fie singurul criteriu pentru a solicita eutanasierea. Însă cultura morţii este vorace şi odată ce începe să se hrănească, nu este niciodată potolită. În deja foarte liberalul sistem de eutanasiere olandez, după aproape un an de discuţii, KNMG a publicat un document care spune că o combinaţie de factori sociali, de boli şi afecţiuni care nu sunt în fază terminală pot fi calificate, de asemenea, ca o suferinţă prelungită şi de nesuportat, intrând sub incidenţa legii eutanasiei. Conform Radio Netherlands Worldwide, o persoană poate fi eutanasiată pe motive de "vulnerabilitate" şi "singurătate". Declinul social sau financiar, probleme psihologice sau "oboseala" ar trebui considerate ca motive de eutanasiere. În momentul de faţă, în Olanda există aproximativ un milion de oameni în vârstă care s-ar încadra în aceste criterii, adică 1 din 16 persoane.

Dorinţa de a trăi înlocuită de cultura morţii

Din 2002, de când eutanasia a fost legalizată, medicii olandezi au pornit de la eutanasierea bolnavilor în stadiu terminal care cereau acest lucru, la bolnavii cronici care cer aceasta, la persoanele cu handicap sau cu afecţiuni psihiatrice, acum extinzându-se la vârstnicii marginalizaţi sau vulnerabili. Criteriile care permit eutanasierea se dovedesc din ce în ce mai cuprinzătoare. Chiar şi atunci când o persoană nu se încadrează din punct de vedere legal pentru solicitarea eutanasierii, KNMG spune că este absolut normal ca doctorii să ofere pacienţilor lor informaţii despre cum se pot sinucide sau "auto-eutanasia". Ceea ce era considerat "genocid" sub auspicii naziste, acum este cunoscut ca "a muri cu demnitate".

În cartea sa "Cultura morţii", Wesley J. Smith consideră că medicina contemporană "se schimbă de la un sistem bazat pe sanctitatea vieţii umane, într-un model utilitar în care cei cu probleme medicale iremediabile sunt văzuţi ca având o "datorie" să moară". Astfel, unii "bioeticieni" susţin retragerea suportului medical în cazurile considerate "inutile", ignorând Jurământul lui Hipocrate după care s-a ghidat medicina de-a lungul timpului şi care garantează dreptul la viaţă: "nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv".

Viaţa este "Da" pentru veşnicie

În România, Colegiul Medicilor prevede în "Codul de deontologie medicală" interzicerea eutanasiei. Prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedinte al Colegiului Medicilor din România şi membru în Comitetul Director de Bioetică al Consiliului Europei, spune că "mâna care vindecă nu poate să fie aceeaşi cu mâna care ucide".

Biserica Ortodoxă a promovat dintotdeauna dreptul la viaţa ca dar al lui Dumnezeu. În documentul elaborat de Comisia de Bioetică a Sfântului Sinod şi aprobat de acesta se spune că "viaţa umană, fiind creată de Dumnezeu, este intrinsec bună şi merită ca totdeauna să fie respectată şi apărată, fie că se va manifesta în mod plenar, fie că va exista cu deficienţe datorită unor cauze cunoscute sau necunoscute. Ca fiinţe create, din punct de vedere biologic, prin vrerea lui Dumnezeu intrăm în şi ieşim din istorie".

Omul este conştient de începutul vieţii sale şi deşi ştie că ea are un sfârşit, el nu îl poate concepe. Cum ar fi să nu mai fii?! Omul are doar dreptul la viaţă, nu şi la moarte, la inexistenţă. El este făcut pentru viaţă, şi încă viaţă veşnică. Ceea ce creează Dumnezeu este un "Da!" pentru totdeauna (cf. II Cor. 1, 19). Prin moarte omul nu se desfiinţează, ci îşi continuă în alt plan existenţa. "Persoana nu se epuizează în viaţa sa biologică, nici nu se realizează exclusiv în condiţia sa pământească, iar viaţa în sensul biologic al cuvântului este condiţia fundamentală în vederea pregătirii persoanei umane pentru Împărăţia lui Dumnezeu", se mai precizează în documentul menţionat mai sus. Dorinţa omului de a muri se prelungeşte în veşnicie ca o neînţelegere ce macină şi sfâşie omul care nu ştie sau nu înţelege viaţa.

Calitatea vieţii nu trebuie separată de sacralitatea ei

Pr. prof. Gheorghe Popa, prorector al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi membru în Comisia de bioetică a Sfântului Sinod, spune că niciodată eutanasia nu va putea fi acceptată de către Biserică: "Viaţa este valoarea supremă a omului pe pământ şi trebuie să o ducem până la capăt indiferent de momentele dificile şi suferinţele prin care noi trecem. Oamenii trebuie să îşi asume cu încredere şi speranţă în Dumnezeu toate momentele dificile şi să nu ajungă la o decizie de a interveni brutal ca viaţa lor să se termine agresiv, fără o raportare a ei la binecuvântarea şi iubirea lui Dumnezeu. Viaţa şi calitatea vieţii nu trebuie separate de sacralitatea vieţii."

În legătură cu demnitatea în faţa morţii, care este folosită ca argument în favoarea eutanasiei, părintele prorector ne-a mai spus: "Demnitatea omului este dată de faptul că fiecare om poartă chipul lui Dumnezeu, el este icoana lui Dumnezeu în lume. Demnitatea nu este o însuşire pe care o dobândim în timp, ci demnitatea este un atribut ontologic al fiecărei persoane umane. Demnitatea ţine de faptul că noi prezentăm în lume binecuvântarea lui Dumnezeu şi suntem icoane ale lui Dumnezeu, aşa cum spune Sfânta Scriptură. Noi trebuie să participăm prin viaţa noastră la viaţa dumnezeiască, la viaţa în comuniune cu Dumnezeu şi prin Dumnezeu de fapt cu întreaga creaţie. Şi atunci lucrurile se schimbă când alegem această cale de apărare şi cultivare a demnităţii noastre umane."