Curtea Constituţională din Polonia a decis că este legal ca medicii să refuze actul avortului, din convingeri personale, cu excepţia cazurilor în care viaţa sau sănătatea pacientei este expusă unui pericol iminent, anunţă „Culturavieţii.ro”. În alte cazuri, considerate „grave” de paciente, medicii au posibilitatea să refuze actul medical, bazându-se pe convingerile lor etice sau religioase. Deoarece refuzul medicului de a face avorturi până acum nu apărea stipulat legal, au fost, de asemenea, modificate şi alte acte legislative legate de profesarea actului medical, care deveniseră acum neconstituţionale.
Reamintim cititorilor că în Polonia avortul la cerere este interzis de lege încă din 1993, acesta fiind posibil doar în anumite cazuri, recomandate de medic. Cu toate acestea, până acum, medicii erau obligaţi legal să opereze avorturi, chiar dacă sarcinile nu puneau în pericol viaţa pacientelor, ceea ce s-a schimbat acum.
Legea care interzice avorturile la cerere, promulgată în 1993, a fost promovată timp îndelungat de vestita mişcare socială „Solidaritatea”, care se consideră că a contat foarte mult la căderea comunismului în Polonia, iar mai apoi în celelalte ţări socialiste europene. În Polonia, avorturile au fost legalizate pentru prima oară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1942, când autorităţile ocupante fasciste au emis o decizie prin care femeile poloneze puteau solicita avortul. Aceasta, în timp ce nemţoaicelor li se interzicea cu desăvârşire avortul, ajungându-se chiar la pedeapsa cu moartea. Legea a fost acceptată de autorităţile comuniste, adepte ale ideilor totalitare antiumane şi impulsionate de Uniunea Sovietică. Din ianuarie 1993, atunci când a fost aprobat statutul „Despre planificare familială, protejarea fătului uman şi criteriile de permisiune a întreruperii sarcinii”, polonezii şi-au schimbat treptat atitudinea faţă de avorturi, pe cel la cerere ajungând să-l aprobe mai puţin de 16% din populaţie. Din statisticile legate de avorturi reiese că numărul avorturilor a scăzut foarte mult în Polonia. Astfel, de la 11.000 de avorturi în 1992, anul cu cel mai mic număr de avorturi dinaintea statutului, s-a ajuns la 777 în 1993, anul aprobării statutului, şi 193 în 2004. Legislaţia actuală poloneză a diminuat şi numărul pruncuciderilor după naştere, precum şi numărul naşterilor de către fete minore.
Putem trage concluzia că statutul care funcţionează în Polonia şi apără dreptul la viaţă al pruncilor aduce foloase atât acestora, cât şi femeilor, familiilor şi societăţii în general. Propaganda care are drept scop discreditarea legislaţiei poloneze şi doreşte lărgirea paletei de criterii de permisiune a avorturilor nu poate fi decât distructivă la adresa societăţii.
Ortodoxia în China
Creştinismul în China experimentează o spectaculoasă, dar turbulentă creştere. După estimări, numărul creştinilor chinezi ar putea ajunge în 2030 la 250 de milioane – cea mai mare populaţie creştină din lume a unei ţări.
Dacă nu se va întâmpla ceva ieşit din comun, numai o mică fracţiune (mai puţin 0,1%) dintre acei creştini vor fi ortodocşi, lucru pe care l-am putea preconiza având în vedere arealul geografic în discuţie. De ce este încă slabă prezenţa Ortodoxiei pe aceste meleaguri? În parte, poate, pentru că poziţia Ortodoxiei chineze a fost afectată de anumite dispute jurisdicţionale, care pentru cei din afară poate părea irelevantă. Pe de altă parte, creştinii ortodocşi chinezi au o moştenire distinsă şi cu siguranţă nu şi-au spus ultimul cuvânt.
În ciuda puternicei aversiuni a autorităţilor chineze faţă de religiile cu legături „străine”, Ortodoxia îşi poate exprima dreptul la existenţă legală în China pentru că este credinţa istorică (deşi abia practicată) a două mici comunităţi din nordul Chinei care descind din prizonierii creştini care s-au aşezat aici în secolul al XVII-lea şi din cei care se aflau rătăcitori la graniţa dintre Rusia şi China.
Mai aproape de vremurile prezente, Ortodoxia a înflorit printre miile de tineri ruşi albi, emigranţi după Revoluţia din octombrie 1917, şi chinezi convertiţi care au trăit în Harbin şi Shanghai în anii 1930.
Din 1934 încoace, părintele lor duhovnicesc a fost Sfântul Ioan Maximovici, un arhiepiscop rus cu mari harisme.
În 1949, după instalarea comunismului, acesta şi-a îndrumat 5.000 de credincioşi din comunitatea păstorită de el spre Filipine, destinaţia finală a lor fiind SUA.
Ce a mai rămas din Ortodoxia rusească în China – care a început cu misiunea iniţiată de Petru cel Mare – a fost practic distrusă în urma „revoluţiei culturale” chineze. Astăzi, singurul loc unde se slujeşte Sfânta Liturghie în China este biserica recent construită pe lângă ambasada rusă din Beijing.
Alte slujbe bisericeşti au loc, mai rar, la un locaş de cult ortodox din Shanghai. Mai există şi alte mici comunităţi, care însă n-au preoţi, împrăştiate în diferite părţi ale Chinei. Membrii acestora sunt chinezi luterani care au trecut iniţial la catolicism, iar apoi, după un studiu temeinic al istoriei creştinismului, s-au convertit la Ortodoxie.
După unele estimări, numărul total al ortodocşilor din China este între 10.000 şi 15.000 de credincioşi.
În mai anul trecut, Patriarhul Chiril al Moscovei a vizitat China şi s-a întâlnit cu preşedintele Xi Jinping, dar aceste legături nu au reprezentat o îmbunătăţire imediată a situaţiei religioase, având în vedere că până acum nici un chinez nu a avut posibilitatea să fie hirotonit preot în ţara lui. Singura speranţă vine din faptul că unor elevi chinezi li s-a permis să studieze în seminariile teologice din Rusia. Ei se vor întoarce acasă, desigur, hirotoniţi.
„Convertiţi-vă sau muriţi!”
În 21 octombrie 2015 a apărut o ştire privitoare la o familie siriană din Suedia care a găsit un grafitti cu textul „Convertiţi-vă sau muriţi!” pe zidul pizzeriei ei din Göteborg. Respectiva familie se numără printre cele care au fugit din Siria pentru a scăpa de persecuţia împotriva creştinilor iscată de islamiştii fundamentalişti.
„Gândiţi-vă că aţi fugit de prigoana dintr-o ţară, pentru ca mai apoi să vă aflaţi faţă în faţă cu simpatizanţii ISIS chiar în Suedia”, afirmă primarul oraşului, Joseph Garis. Pentru proprietarul pizzeriei, Yusuf Asmar, situaţia familiei sale îi aduce aminte de vremurile în care evreii erau persecutaţi în Germania.
După 1930, steaua lui David a fost însemnată pe uşi pentru a fi identificaţi unde locuiau evreii. Sirienii creştini se simt acum vizaţi pentru a fi prigoniţi. Clădirile creştinilor orientali stabiliţi aici au pe ele litera „N”, un semn ce îi are în vedere pe cei care se închină lui Iisus Hristos Nazarineanul.
Experienţa prin care a trecut Asmar devine tot mai obişnuită în Göteborg. Incidentul vine în urma deciziei Suediei de a oferi azil sirienilor care-l solicită în Europa de Nord, în concordanţă cu politica deschisă a ţării de primire a emigranţilor. Radicalii islamici şi simpatizanţii ISIS profită de generozitatea Suediei pentru a pătrunde în această ţară.
Deocamdată, autorităţile nordice „investighează” graffitiul, dar nu îl consideră o infracţiune izvorâtă din ură. Ofiţerii de poliţie spun că e aproape imposibil să se rezolve incidentul pentru că nu există martori sau probe de la care să se pornească în soluţionarea anchetei.
