Preotul, alături de militarii aflaţi în misiune

Preotul militar reprezintă, prin statutul său, atât în unităţile militare din ţară, cât şi în misiunile externe, sprijinul spiritual de care militarii dislocaţi acolo au, poate, mai multă nevoie decât acasă. Părintele Adrian Morţun a participat la două misiuni externe, în Afganistan (2005) şi Irak (2008), consiliindu-i pe soldaţi şi ajutându-i să fie un pic mai aproape de Dumnezeu.

De ce e nevoie de un preot printre soldaţi în misiunile din teatrele de operaţiuni?

Militarii sunt oameni care provin din rândurile creştinilor noştri din parohie şi atunci când aleg profesia militară se alătură unui grup care, prin pregătire, prin misiunile pe care le desfăşoară, prin viaţa lor de zi cu zi, petrec foarte mult timp în afara mediului parohiei sau al familiei. De aceea, prezenţa unui preot în mijlocul lor face ca această legătură, între parohie şi militar sau între familie şi militar, să fie mai apropiată. Practic, au şi acolo preotul aproape de ei, aşa cum l-ar avea acasă.

Pentru mine, ca preot, aceste misiuni au constituit o împlinire în plan pastoral şi misionar, pentru că acolo oamenii sunt foarte apropiaţi de Dumnezeu şi prin prisma faptului că sunt foarte expuşi pericolelor, dar mai ales prin prisma faptului că acolo sunt, într-adevăr, aproape de familie. Cred că atunci când eşti departe de ţară rugăciunea este cea care te uneşte şi cu Dumnezeu, şi cu cei de-acasă. Militarul se roagă de acolo pentru familia lui, iar familia se roagă pentru el să se întoarcă sănătos acasă. E un fel de completare, dacă vreţi, şi o relaţie permanentă.

Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, cele două misiuni la care aţi participat?

Pericolul este acelaşi oriunde există o stare de conflict. Fiecare ţară are particularităţile ei, dar misiunile au acelaşi grad de dificultate. Şi în Irak, la fel ca în Afganistan, am participat la misiuni în afara taberei. Irakul este ceva mai dezvoltat decât Afganistanul, însă oamenii trăiesc foarte greu din cauza războiului. Te impresionează modul de viaţă al localnicilor şi faptul că zona, clima, ţara nu le oferă atât de multe posibilităţi.

Sunt momente în care simţi frica, dar înveţi să le depăşeşti. Experienţa care se acumulează însă în cele şase luni te ajută foarte mult.

Fiecare militar, un "potenţial erou al neamului"

Cum resimt militarii pierderea unui camarad, a unui coleg?

Pierderea cuiva apropiat, indiferent că este din familie, coleg sau prieten este, întotdeauna, deosebit de grea. Din fericire, în cele două misiuni la care am participat, unitatea românească nu a pierdut nici un militar. Dar am participat la momente de comemorare a eroilor coaliţiei, la repatrierea celor care au murit în teatrul de operaţiuni, din rândul partenerilor noştri de coaliţie, şi asemenea ceremonii sunt foarte impresionante. Emoţia este extrem de puternică, pentru că acolo se vede coeziunea echipei, se vede felul în care sunt marcaţi cei care au participat la acea misiune şi au supravieţuit. E impresionant şi prin prisma faptului că în momentele acelea îţi dai seama ce lucru mare este să fii pus în slujba aproapelui tău. Militarul, atunci când alege această profesie, de fapt îşi alege o mare misiune. Spunea cineva frumos că orice militar îşi asumă şi potenţialul rol de a fi erou al neamului. Chiar dacă Dumnezeu îl va ajuta şi va supravieţui, el este, totdeauna, un erou potenţial, împlinind şi cuvântul Evangheliei, care zice: "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, decât să-şi pună viaţa pentru prietenii săi". Asemenea profesii care cer diverse sacrificii, fie că sunt în plan social, familial, material, cu atât mai mult sacrificiul suprem al vieţii, reprezintă un mod de a împlini cuvântul Evangheliei. Or, eroul pentru aceasta se şi mântuieşte. El face ceea ce a învăţat să facă, să-i apere pe cei din jurul său, şi pentru asta uneori îşi pierde chiar viaţa.

Cum îi poate sprijini preotul pe militari în momente ca acestea?

Prezenţa preotului acolo îi dă militarului posibilitatea de a fi sprijinit. Un rol identic îl are şi psihologul, şi comandantul lui direct. Au fost şi momente dificile în timpul celor şase luni, în care militarii noştri au pierdut pe cineva apropiat din familie şi au fost sprijiniţi şi moral, şi duhovniceşte, au fost ajutaţi şi să facă o rugăciune de pomenire pentru cei la a căror înmormântare nu au putut participa. Sprijinul acesta contează foarte mult şi îi ajută să depăşească mai uşor acele momente tragice.

Cum se întoarce acasă un preot militar după acest gen de experienţe?

Cele două misiuni m-au îmbogăţit, în mod cert. Afli lucruri noi, trăiri noi, experienţe noi, iar din punct de vedere pastoral şi misionar eşti provocat la mai mult decât ai fi făcut în ţară. E o experienţă care creşte.

132 de preoţi activează în unităţile militare din România

Potrivit datelor Patriarhiei Române, în anul 2009, asistenţa religioasă şi spirituală în unităţile militare şi penitenciare a fost asigurată de 132 de preoţi militari. Statutul acestora este stabilit de Legea nr. 195/2000, care precizează că "preoţii militari desfăşoară în unităţi şi în garnizoane atât activitate pastorală, cât şi activitate de educaţie moral-religioasă, în spirit patriotic, pentru militarii în termen, militarii cu termen redus, militarii angajaţi pe bază de contract, cadrele militare, salariaţii civili şi familiile acestora care locuiesc în perimetrul unităţilor militare respective. Activităţile duhovniceşti şi religioase se desfăşoară conform rânduielilor bisericeşti, după programul stabilit de preotul militar, cu aprobarea comandantului unităţii. Participarea militarilor la aceste activităţi se face pe baza opţiunii liber exprimate a acestora".

"Prezenţa unui preot în mijlocul lor face ca această legătură, între parohie şi militar sau între familie şi militar, să fie mai apropiată. Practic, au şi acolo preotul aproape de ei, aşa cum l-ar avea acasă."