Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Provincial în Bucureşti

Provincial în Bucureşti

Un articol de: Silviu Dascălu - 11 Apr, 2011

Oraşele mari au atras întotdeauna provincialii, iar Bucureştiul, cu atât mai mult. Centru universitar cu multiple oportunităţi de specializare, o piaţă a muncii mai bogată şi mai diversă, salarii mai mari, perspective mai bune de a-ţi găsi un serviciu bine cotat, dorinţa de a lucra pentru companii şi firme puternice şi, nu în ultimul rând, mirajul posibilităţilor de culturalizare. Acestea sunt, în mare, principalele motive care determină "provincialul" să-şi dorească să locuiască în Bucureşti. Însă, odată mutat aici, visurile i se pot transforma în coşmaruri.

Ideea de mutare într-un oraş mare, în speţă în capitala României, prinde rădăcini mereu în mintea multora. Realitatea că un trai "capitalist" este mai bun decât unul "provincial", că în Bucureşti nu se suferă de sărăcie şi că nici nu trebuie să baţi la uşile atâtor angajatori pentru a-ţi găsi un loc de muncă dă speranţe multora, astfel încât renunţă la ceea ce au acasă şi iau drumul Bucureştiului.

Cine vine aici nu o face neapărat pentru că îi place oraşul. În Bucureşti este aglomeraţie, mult zgomot, praf, poluare, viaţă scumpă. Aşa că principalele motive pentru care cineva lasă totul în urmă şi se mută în capitala ţării rămân cele de ordin financiar, legate de un posibil loc de muncă, la fel cum este şi în cazul studenţilor care rămân aici după terminarea studiilor.

Bucureştiul reprezintă locul în care foarte mulţi români şi-au putut găsi un loc de muncă, chiar dacă de multe ori pe salarii mici. Însă pentru mulţi, acesta este singurul loc în care pot avea un salariu mai mare decât ar avea în oraşul natal, unde ar sta pe capul părinţilor.

Şocul "civilizaţiei"

Şocul "civilizaţiei" loveşte din momentul în care pui piciorul pe caldarâmul Bucureştilor. Însă te gândeşti că taximetrişti agasanţi întâlneşti şi prin alte oraşe. Nu doar cei din Bucureşti sunt dornici să "ajute" provincialii, chiar dacă aceştia sunt cei mai insistenţi.

Suspicios, îi eviţi pe cei care te invită la drum. Ai auzit de multe ori de "taxiurile-pirat" ce te plimbă tot oraşul ca să te jumulească, aşa că preferi să cauţi tu unul şi nu să îi laşi pe ei să te caute, chiar dacă un pic cu inima strânsă.

Al doilea şoc pe care îl ai este aglomeraţia de nedescris. Fie că e vorba de mijloace de transport în comun, fie că e vorba de magazine, trotuare, peste tot o mulţime de oameni şi un puhoi care se revarsă la orice oră din zi spre toate direcţiile. Unde se duc şi de unde vin?, îţi vine să te întrebi. Şi toată lumea este grăbită, agitată, nervoasă. De la un autobuz la altul, pe scările rulante de la metrou, pe trotuare, lumea este în pas alergător, parcă ar pierde cu toţii trenul.

Însă cel mai mare şoc îl ai abia când intri în magazine. Fie că este vorba de cele alimentare, fie de altele, preţurile te vor lăsa pentru un timp cu gura căscată. Însă te gândeşti că şi salariile sunt mai mari, aşa că vor fi şi bani de mâncare.

Pericole şi avantaje

Într-un asemenea oraş pericolele sunt la tot pasul, care mai de care mai mari. Cele mai mari probleme însă nu ţin nici de mâncare, nici de aglomeraţie, nici de bani, ci de sufletul fiecăruia dintre cei care se mută într-o capitală. Pe lângă acel sentiment ciudat că ai renunţat la tot (la rude, prieteni, persoane în care aveai încredere sau care te puteau ajuta), te mai loveşti de durerea provocată de indiferenţa celorlalţi. Poţi să cazi în plină stradă şi nici unul dintre oamenii grăbiţi care trec pe lângă tine se poate întâmpla să nu se aplece să te întrebe dacă ai nevoie de ajutor. Oraşelor mari le sunt străine sentimentele de solidaritate sau altruism, iar cu timpul devii şi tu la fel.

Odată cu mutarea intervine înstrăinarea. Nu ai familie, nu ai prieteni. Eşti un străin pribeag în mijlocul altor străini, în a căror singurătate te integrezi vrând-nevrând. Îţi găseşti un cerc de amici pe care îl frecventezi, însă de multe ori ajungi la concluzia că este mult prea greu să găseşti oameni sinceri, în care să te încrezi deplin. Fiecare îşi urmăreşte interesul, la fel cum ai făcut şi tu în momentul în care ai încercat să alungi singurătatea alăturându-te grupului.

A căuta sprijinul cuiva într-un oraş mare este aproape imposibil. Oricât ai căuta, nimeni nu te poate ajuta, aşa că eşti singurul în puterile căruia stă puterea.

Mai greu este însă atunci când nimereşti în mijlocul unor oameni ale căror preocupări sunt paralele cu ceea ce numeai cândva moralitate. Încerci să îi eviţi, însă uneori tot compromisul va fi cel care va rezolva problema, acea soluţie pe care o vei aplica din ce în ce mai des.

Bineînţeles, a te muta în Capitală nu înseamnă doar pericole şi lucruri rele. Poţi întâlni foarte bine şi oameni pe care să îi intereseze prietenia şi pe care să te bazezi, însă trebuie să ştii unde să îi cauţi. La fel cum poţi găsi locuri deosebite, oraşele mari fiind renumite pentru muzee, biblioteci, librării, săli de concerte, parcuri şi alte locuri menite să te atragă şi să te relaxeze ori în care să te dezvolţi spiritual şi intelectual.

A pierde serviciul înseamnă a pierde tot

Pentru un provincial fără nici o bază, orice schimbare în ceea ce priveşte locul de muncă poate fi fatală. A-ţi pierde serviciul sau a ţi se diminua consistent veniturile este aproape echivalentul unei nenorociri. Să îţi pierzi slujba înseamnă că nu îţi mai permiţi chiria sau să plăteşti rata la casa în care locuieşti, să nu mai ai bani de mâncare, transport sau haine, iar banii trimişi de cei de acasă sunt singura soluţie de ieşire din criză, chiar dacă te doare sufletul să apelezi la pensiile părinţilor bolnavi.

Iar când sunt şi copii mici în întreţinere, situaţia devine de-a dreptul dramatică. Până când găseşti altceva de lucru şi până ce vei lua primul salariu de la noul loc de muncă va trebui să porţi pe umeri povara întregii familii.

Te bucuri că Bucureştiul este amplasat la doar câteva ore distanţă atât de munte, cât şi de mare, aşa că te poţi relaxa la fiecare sfârşit de săptămână în funcţie de posibilităţi, fie pe litoral, fie pe culmile Carpaţilor, cum la fel poţi să mergi foarte bine şi în ţările vecine de la graniţa de sud.

Însă de cele mai multe ori te bucuri de posibilitate, şi atât, pentru că de plecat nu îţi permiţi. Ai alte priorităţi, aşa că rămâi doar cu dorinţa excursiilor. Şi atunci tot mai des îţi vine în minte expresia lui Creangă: "Decât codaş la oraş mai bine-n satul tău fruntaş".

Student în capitala ţării

Cei mai mulţi dintre bucureştenii adoptaţi provin din rândul studenţilor. Numărul mare de şcoli, universităţi prestigioase şi şansele de a reuşi după absolvire atrag studenţi din toate colţurile ţării. Foarte mulţi dintre cei care urmează studiile aici vor rămâne în continuare şi după terminarea şcolii, adăugându-se la locuitorii metropolei. Iar lupta cu tentaţiile, căderea în ispită, regretele, petrecerile şi stresul sesiunii devin un mod de viaţă ce se prelungeşte de multe ori şi după terminarea studiilor.