Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Putere, afiliere sau împlinire?
Unul dintre motoarele care ne propulsează în viaţă este motivaţia, ce adună sub cupola ei trebuinţele, intenţiile, tendinţele, interesele, aspiraţiile, idealurile care susţin şi întăresc anumite conduite ori, dimpotrivă, le slăbesc sau chiar le împiedică. Psihologul David McClelland, un teoretician al motivaţiei, spune că oamenii acţionează în virtutea a trei motivatori principali. Fiecare dintre aceste tipuri de motivare reprezintă tot atâtea căi de activare a cortexului prefrontal stâng şi zona centrilor de recompensă, care cresc determinarea şi perseverenţa în a întreprinde o acţiune şi ne fac să ne simţim bine în ceea ce facem.
Primul ar fi nevoia de putere, în sensul influenţării şi impactului asupra altor oameni. McClelland face distincţie între două tipuri de putere: una este egoistă, egocentrică, fără grija cu privire la calitatea impactului asupra celor din jur - caracteristică personalităţilor narcisiste, spre exemplu. Cealaltă este o putere pusă în beneficiul societăţii şi în cazul acesteia recompensa este obţinută prin influenţarea oamenilor în vederea unui bine comun. Al doilea tip de motivaţie este dat de nevoia de afiliere; recompensa constă în a fi cu oamenii. Aceia care au o astfel de motivaţie sunt propulsaţi de bucuria de a face lucruri împreună cu oameni pe care-i apreciază. Când lucrează împreună pentru un scop comun, persoanele motivate de afiliere găsesc energie în cât de bine se simt atunci când ating scopul împreună. Cei care lucrează foarte bine în echipă sunt conduşi de motivaţia de afiliere. Al treilea tip de motivaţie este nevoia de împlinire, atingerea unui scop plin de sens. Acelora care au nevoie de împlinire le place să ţină evidenţe, să primească feedback cu privire la ce fac, indiferent dacă aceasta înseamnă să atingă targetul trimestrial sau să strângă fonduri pentru activităţi caritabile. Oamenii care sunt motivaţi de împlinire încearcă întotdeauna să îmbunătăţească lucrurile; ei sunt la curent cu ultimele noutăţi, nefiind mulţumiţi cu nivelul la care sunt la un moment dat. Ei caută întotdeauna să-şi depăşească propriile performanţe. (C.S.)
