Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Biserica din Suseni care a învins timpul

Biserica din Suseni care a învins timpul

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 11 Iul, 2021

„Civilizația cucerește, ­Biserica sfințește”, ­spunea părintele Arsenie Papacioc. În Biserică, „Duhul Sfânt este arhitectul”, arăta și Sfântul Vasile cel Mare. Aceste adevăruri au ținut verticală ­Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Mare Mucenic ­Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”-Suseni, din Rucărul de Sus, ridicată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, care a stat însă închisă mai bine de un veac. Astăzi, această ­bijuterie creștină rucăreană luminează prin lucrarea sa partea nevăzută din noi, dăruindu-ni-se drept cer pământean și anticameră a Împărăției lui Dumnezeu.

Ar fi bine ca timpul care se scurge să nu ne macine, pierzându-ne ca pe niște firicele de nisip. Ar trebui mai degrabă să ne împlinească, asemenea ridicării unei case. Dar el tot umblă cu o desagă în spate, adunând neîncetat pomeni pentru uitare, ca un duh al nerecu­noștinței. Poate că așa s-ar fi întâmplat și cu Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”-Suseni, din Rucărul de Sus, din Protopopiatul Câmpulung Muscel, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Numai că Dumnezeu a vrut alt­ceva: să facă din ea o inimă a rucărenilor, în care Cuvântul se întrupează continuu. De aceea, sfântul lăcaș a învins timpul, înviind din propria-i uitare, precum Hristos, cu moartea pre moarte călcând.

Istoria unei ctitorii

Istoria acestui monument istoric, clasificat printre cele mai reprezentative din Țara Românească păstrate în forma originală, începe în 1779. Atunci, Gheorghe Nicula Smerna Linotopedis, un român macedonean, cunoscut în documentele vremii ca „jupân Gheorghe neguțătorul satului”, finanțează construirea ei, care avea să se încheie peste șapte ani. Omul venise în Țara Românească din Castoria, ca să se îmbogățească din comerțul cu vite și brânzeturi, pentru aprovizionarea armatelor turcești, cantonate în cetatea Giurgiului. Atât de mult i-au plăcut plaiurile argeșene, încât s-a și căsătorit cu Stanca, fiica clucerului Apostol din Câmpulung, stabilindu-se la Rucăr și schimbându-și, după 1780, chiar și numele în Gheorghe Rucăreanu, punând astfel bazele „dinastiei” boierilor Rucăreni de aici. Negustorul a cumpărat în zonă munți și pășuni, devenind unul dintre cei mai bogați proprietari de terenuri ai locului. Drept mulțumire pentru ospitalitatea localnicilor le-a dăruit o bijuterie de biserică, în care i-a fost zugrăvit chipul. Astfel apare în tabloul votiv, ținând în mâini cu soția sa biserica ctitorită de el, alături de coconii Nicolae, Matei și Pandele, și de cuconițele Ecaterina, Zoița și probabil Lafita și Caterina. Sfântul lăcaș a fost ridicat de meșterii zidari Constantin și Ion „ot Câmpulung” și pictat probabil de zugravi din aceeași zonă, între 1782-1783. Ctitorul a ridicat în jurul bisericii și câteva chilii în care învățau copiii satului. Legenda locului spune însă că până la urmă negustorul ar fi pierdut întreaga avere. Dar biserica a funcționat până în 1902, când a fost închisă. În timpul Primului Război Mondial, trupele ocupante germano-austro-ungare au transformat-o în depozit de muniții și lagăr de prizonieri.

O frumusețe aparte

Părintele paroh Liviu Petre Andrei slujește aici din 2011, când a fost resfințit sfântul lăcaș și redat cultului. În prezent, parohia are în jur de 200 de familii. „Ajungerea mea la Rucărul de Sus o consider o mare minune. În 1984, când m-am născut eu, a început repararea bisericii, care a durat până în 2010, iar în anul următor m-am căsătorit și am fost hirotonit preot aici. De aceea cred că există o legătură specială între mine și acest sfânt lăcaș și că Dumnezeu l-a pregătit pentru slujirea mea. Și, dacă aș pleca de aici, aș fi un mare laș!”, ne mărturisește părintele paroh Andrei.

Privind splendidele fresce, cu sfinți și îngeri, peste care timpul nu a putut să ascundă ceea ce fusese deja descoperit prin revelație meșterilor zugravi, ne-am dat seamea că ne-ar trebui poate o eternitate ca să înțelegem căile lucrării lui Dumnezeu. O frumusețe aparte, un amestec ceresc de sacru, timp și spațiu, de unitate și volum, care parcă se adună toate într-o impresionantă cristelniță din piatră, ne rezumă exprimarea bucuriei la ceea ce spunea Victor Hugo: „Frumusețea mă mulțu­mește, prin simplul fapt că e... frumoasă!”

Pe părintele paroh îl impresionează, în mod deosebit, faptul că biserica, deși a trecut prin multe, s-a păstrat în forma ei originală, inclusiv pictura și că, deși părăsită, sfinții săi ocrotitori nu au lăsat-o să rămână în umbră. „Aici au fost filmate secvențe din filmele «Haiducii lui Șapte cai» și «Zestrea domniței Ralu»”, ne mărturisește acesta.

Ca o revărsare de har

Prezentul, fie ca punct de sprijin al cumpenei timpului, fie ca o continuă așteptare a viitorului, rămâne înainte de toate o trăire în noi înșine și o mare încercare. „Până în pandemie, aveam o legătură foarte strânsă cu școala. Vinerea, copiii erau aduși în biserică la Taina Sfântului Maslu. Multe ore de istorie, de limba română erau ținute aici, în sfântul lăcaș. De Ziua comunei sau de Ziua Eroilor erau organizate activități și în parohia noastră, pentru că suntem permanent într-o interacțiune cu autoritățile locale. De hramuri oferim pachete cu daruri pentru toți enoriașii care vin la biserică și pentru cei nevoiași. De aceea sperăm ca lucrurile să revină la normal ca să putem continua aceste activități. Eu însă continuu să slujesc aici cu un sentiment de mare bucurie și mulțumire, pentru că Înalt­preasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a avut încredere în mine și m-a hirotonit preot al acestui Sfânt Altar, monument istoric, dar și pentru că Dumnezeu m-a ajutat foarte mult, revărsându-Și harul Său peste mine și peste familia mea. De aceea am o mare responsabilitate față de El. Am de înmulțit un talant, de ținut candela aprinsă într-o comunitate în care conviețuiesc și credincioși aparținând altor culte, dar cu care avem relații bune, de respect și colaborare. Pot spune că de când slujesc aici, unele familii care frecventau casele de rugăciune ale acestor culte au început să vină la biserica noastră. Ei cunosc puterea harului în Biserica Ortodoxă și de aceea ne caută. Două familii, de pildă, mă cheamă să le stropesc casele cu agheasmă”, ne mai spune părintele paroh.

Așa am descoperit noi o biserică și lucrarea unui preot care luminează prin misiunea lor partea nevăzută din noi, făcându-ni-se cer pământean și anticameră a Împărăției lui Dumnezeu.

Citeşte mai multe despre:   Biserici din Romania  -   monument istoric