Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Zi şi noapte alături de refugiaţii care ajung la Sighetu Marmaţiei

Zi şi noapte alături de refugiaţii care ajung la Sighetu Marmaţiei

Galerie foto (47) Galerie foto (47) Reportaj
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 09 Mar, 2022

Preoţi, voluntari, asociaţii, instituţii ale statului român sunt prezenţi zi şi noapte la punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, pentru a-i întâmpina pe refugiaţii din Ucraina, pentru a le oferi ajutor, a-i îndruma spre spaţii de cazare, spre transport către alte locuri din ţară şi din străinătate.

Aproximativ 2.000 de oameni au trecut zilnic până acum din Ucraina spre România prin punctul de la Sighetu Marmaţiei, după cum ne-a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră de aici, inspector principal Iulia Stan. Aceşti oameni aduc cu ei drama unui război pe care nimeni nu-l mai credea posibil în vremurile noastre. O situaţie nemaiîntâlnită pentru responsabilii de la punctul de trecere a frontierei, dar şi pentru instituţii şi voluntari. Punctul de trecere este suprasolicitat, având doar două linii, câte una pe sens, pentru un flux atât de mare de refugiaţi. Cu toate acestea, autorităţile încearcă să facă faţă cât mai bine unei situaţii pe care nu am mai vrea să o vedem vreodată.

După zile întregi de mers printr-o ţară sub asediu, după ore de aşteptare în vama ucraineană, refugiaţii păşesc în România cu lacrimi în ochi şi încearcă să zâmbească atunci când văd bunătatea oamenilor care-i întâmpină. Neliniştea încă îi stăpâneşte. Iată de ce, dincolo de o porţie de mâncare caldă, un ceai fierbinte, o haină sau orice alt ajutor material, sunt mai importante pentru aceşti oameni o vorbă liniştitoare, o îmbrăţişare, o încurajare. Preoţii din localităţile din apropierea punctului de trecere a frontierei de la Sighetu Marmaţiei au înţeles foarte bine acest lucru şi încă de la început au fost acolo pentru a-i ajuta pe refugiaţi. Prezenţa lor este capitală, pentru că, după cum ne-au spus mulţi dintre ei, refugiaţii ajung aici speriaţi, traumatizaţi, neîncrezători şi fără să ştie ce-i aşteaptă. Iar când văd haina de preot capătă încredere, se liniştesc, se simt în siguranţă.

Îndemnul Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, către preoţii de aici să meargă şi să-i ajute pe refugiaţi a avut ecou în inimile slujitorilor sfintelor altare. Preoţii au adus mâncare, apă, haine, s-au organizat cu voluntari pentru a-i îndruma spre cazare la pensiuni din parohii, spaţii de la mănăstiri şi alte locuri unde românii cu suflet mare au vrut să ajute. Aşa cum ne-au spus voluntarii, preoţii au fost printre primii oameni care au venit la începutul crizei la punctul de trecere a frontierei pentru a ajuta refugiaţii.

„Dăruim în acea pungă şi inima noastră”

Printre corturile de primire a refugiaţilor, locurile unde primesc hrană, apă, ceai, îmbră­căminte sau încălţăminte, produse pentru bebeluşi şi multe alte ajutoare donate de oameni, am întâlnit mai mulţi preoţi, între care şi responsabilul pentru Sectorul social-filantropic al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, arhimandritul Casian Filip. Părintele ne-a povestit cum s-au mobilizat preoţii din împrejurimi, reprezentanţii Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi voluntarii în aceste zile de grea încercare la Sighetu Marmaţiei. „Sunt bucuros că sunt român şi mulţumesc tuturor românilor că s-au organizat şi fiecare a adus obolul lui şi-l pun în faţa celor care vin de dincolo, oropsiţi. Chiar de la momentul în care a izbucnit războiul, am luat legătura cu părintele Dan Sidău şi Asociaţia «Dăruim şi ne dăruim» şi el a fost printre primii în vamă. De atunci şi până la acest moment ne străduim, direcţionăm, încercăm să-i ajutăm pe toţi. Dumnezeu ştie în ce măsură reuşim, dar ne străduim cu tot sufletul şi cu toată inima. Sunt până acum peste 30.000 de meniuri care s-au transportat dincolo de vamă, sunt zeci de tone de alimente, produse de igienă, produse pentru copii, pentru că cei mai mulţi sunt mame şi copii, apoi alimente neperisabile, după cum am cerut tuturor. Se pregătesc pachete de urgenţă, conserve, apă, lapte, lapte praf, tot ceea ce se poate pune într-o pungă şi dărui. Dăruim în acea pungă şi inima noastră şi încercăm să le luăm lacrimile şi suferinţa din pieptul lor. Dincolo de graniţă sunt sute de oameni care aşteaptă să intre, mame şi copii care aşteaptă în frig, în linişte. Toată lumea este speriată, cei care intră nu ştiu ce se întâmplă. Încercăm să-i notificăm, să ştim care în ce mijloc de transport se urcă, cine-i duce, să avem o evidenţă ca să nu se întâmple ceva ce nu e potrivit. Din acest punct de vedere suntem bine organizaţi, noi toţi, comunitatea de voluntari, Biserica, ONG-urile şi reprezentanţii legali ai autorităţilor. Mănăstirile de pe Valea Izei au pus la dispoziţie 120 de locuri de cazare, dar toţi preoţii s-au mobilizat în parohii unde sunt pensiuni sau alte forme de cazare şi le-au oferit. Sunt peste 1.000 de locuri de cazare în judeţele Maramureş şi Satu Mare”, ne-a spus arhimandritul Casian Filip.

Mobilizare a parohiilor din Protopopiatul Sighet

Ne-am întâlnit apoi cu protopopul de Sighet, părintele Vasile Aurel Pop, care ne-a povestit cum s-au implicat parohiile de aici în ajutorarea refugiaţilor. Alimente, haine, bani, produse de igienă şi multe alte ajutoare au fost adunate de la credincioşii din parohiile de pe Valea Izei şi nu numai pentru a le aduce la Sighetu Marmaţiei. „Continuăm la protopopiat colecta de bani pe care îi vom oferi Sectorului social-filan­tropic de la episcopia noastră. Preoţii din protopopiat, la îndemnul şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, aduc alimente neperisabile, articole de îmbrăcăminte, scutece pentru copii, articole de igienă, biberoane, asigurăm şi mâncare caldă în unele locuri unde sunt cazaţi refugiaţii. Preoţii sunt foarte implicaţi şi credincioşii sunt minunaţi. Oamenii sunt foarte darnici, se strâng sume mari şi, după cum merg lucrurile, va fi încă nevoie de ajutor. Cantităţile mai mari de ajutoare, pături, saci de dormit se duc în general în două locuri din Sighet: la Sala Polivalentă şi la sala de sport a Liceului Tehnologic «Marmaţia», unde sunt voluntari şi le sortează pentru ca atunci când le transportă să fie la îndemână. S-au făcut transporturi şi în Ucraina. Ne facem datoria să slujim aproapele nostru care este încercat, poporul ucrainean. Aici, foarte aproape, dincolo de Tisa, sunt şase comunităţi mari de români, cu care avem relaţii, sunt tineri care studiază în România. Avem datoria să slujim şi să iubim aproapele nos­tru, pentru că astfel răspundem iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, pentru că fiecare semen al nostru, fiecare om poartă în el chipul lui Dumnezeu”, ne-a spus părintele protopop Vasile Aurel Pop.

Preoţi traducători în limba ucraineană

Cea mai mare parohie de pe Valea Izei a devenit şi comunitatea care a oferit poate cel mai mult sprijin în aceste zile. Sume impresionante de bani, ajutoare, mai multe pensiuni care au cazat gratuit sute de refugiaţi, voluntari şi un preot care a fost de la început la Sighetu Marmaţiei, zi şi noapte. Toate de la Parohia Bârsana. Părintele paroh Marcel Oprişan este şi vorbitor de limbă ucraineană şi are un rol foarte important în organizarea voluntarilor de la toate parohiile şi ONG-urile implicate. „Sunt vorbitor de limba ucraineană, pentru că aşa am crescut în Valea Vişeului, la nouă kilometri de Bârsana, unde se vorbeşte doar ucraineană. De fapt, sunt 18 sate aici unde se vorbeşte doar ucraineană. Fiind vorbitor de limba ucraineană am putut să intru în contact cu oamenii care au venit de dincolo, să port un dialog cu ei. Prezenţa mea în vamă a crescut din acest punct de vedere. Avem o parohie mare, cu posibilităţi de cazare, financiare, de asigurare de transport şi pentru tot ce a fost nevoie am apelat în parohie, ca să ajutăm. Mobilizarea a venit din toate părţile, prieteni din Marea Britanie, din Franţa, cunoştinţe şi apropiaţi, oameni de bine de la Sibiu, Cluj sau Bucureşti”, ne-a spus preotul Marcel Oprişan.

Fratele părintelui Marcel Oprişan, protos. Agaton Oprişan, stareţ al Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din Petrova, judeţul Maramureş, ajută la vamă tot cu traducere în şi din limba ucraineană, dar şi cu îndrumare spre cazare şi transport.

„Am avut cazaţi pentru o noapte 46 de refugiaţi, în altă zi 38, dar au plecat în alte ţări. Au fost mulţi copii, unul de numai şase luni. Majoritatea au venit din jurul Kievului, dar am avut şi două familii din Doneţk. Mi-au povestit prin ce situaţie grea au trecut, femeile plângeau de dorul celor rămaşi, de dorul locurilor natale, iar copiii plângeau după părinţii lor. Am fost în Ucraina şi am dus nişte alimente, pachete la oameni şi era o mamă cu un copil. Când au intrat în vamă, copilul a început să plângă încât nimeni nu l-a putut stăpâni. Un om de la jandarmerie a dus mama şi copilul până în Italia şi cel mic nu s-a oprit tot drumul din plâns strigând: «Tata, tata!» Am primit şi o mamă cu un copil de şapte zile. Această mamă a plecat din Ucraina după trei zile de la naştere”, ne-a spus părintele stareţ Agaton Oprişan.

L-am mai întâlnit la Sighetu Marmaţiei şi pe preotul paroh din Sarasău, judeţul Maramureş, care ne-a vorbit despre implicarea comunităţii păstorite. „În fiecare zi sunt nenumăraţi nevoiaşi şi fugari, familii, femei şi copii împreună. Vin chiar şi de la Kiev, dar şi din alte zone ale Ucrainei, vin şi studenţi străini, din India, Kenya, sau alte ţări. Ne-am implicat foarte mult pentru a le găsi unde să doarmă, ce să mănânce, mulţi au venit la noi şi i-am primit cu mare drag, i-am distribuit pe unii în toată ţara, la Oradea, Timişoara, Cluj, Alba Iulia, nu mai pomenim de toate locurile unde au fost primiţi aici, la noi, inclusiv casele de oaspeţi care au fost binevoitoare, mănăstirile. Ne descurcăm cum putem şi nu-i lăsăm. S-au mobilizat foarte bine mulţi voluntari. Fiecare a venit din bun simţ, din proprie iniţiativă, din Sighet şi din împrejurimi, toţi ca să ajute”, ne-a spus părintele Gabriel Puşcaş.

„Războiul este ceva nebunesc”

Am stat de vorbă şi cu voluntarii care trudesc la Sighetu Marmaţiei, mulţi dintre ei istoviţi după atâtea zile şi nopţi de lucru continuu. „Avem un spaţiu de poposire încălzit, majoritatea fiind în tranzit, apoi le oferim mâncare, haine, produse de igienă şi încercăm să-i susţinem moral. Asociaţia noastră se ocupă de ani buni de multe cazuri şi nu am putut sta nepăsători la o asemenea tragedie. Impresionant de multă lume se mobilizează”, ne-a spus Daniela Oros, de la Asociaţia „Dăruim şi ne dăruim”, a Parohiei Ortodoxe „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Sighetu Marmaţiei.

„Sunt cetăţean belarus, dar locuiesc în Ucraina din 2015. Împreună cu prietena mea, Doma, care este din Ucraina am fost plecaţi în Sri Lanka şi când a început războiul am decis să venim la graniţa cu Ucraina pentru a ajuta oamenii care vin aici. Ne aşteptăm prietenii care vin de acolo. În Kiev şi în estul Ucrainei situaţia este de necrezut, pentru că militarii ruşi ucid civili, este ceva nebunesc. Nu pot chema nici măcar ambulanţa. Cred că oamenii din Rusia şi din Belarus trebuie să iasă la protest împotriva războiului pentru că este ceva nebunesc”, ne-a spus Alex.

„Din prima zi au fost aici preoţi şi cetăţeni voluntari care au înţeles că este nevoie de ei. Am stat şi 17 ore pe zi, în frig. Au fost voluntari şi de la Oradea, oameni din alte ţări, mulţi tineri care au venit pur şi simplu să ajute”, ne-a spus Lucian Tokacs.

 

Citeşte mai multe despre:   razboiul din Ucraina  -   ajutor umanitar  -   filantropie