Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Românul, între foame reală, isterie şi consumism

Românul, între foame reală, isterie şi consumism

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Dumitru Manolache - 14 Feb, 2012

Viscolul care ne-a îngropat în numai câteva zile în neputinţă şi disperare a scos la suprafaţă "viruşi" latenţi ce vegetează abscons în subconştientul neamului. În numai câteva zile, rafturile magazinelor au fost golite de produsele alimentare, de parcă urma să murim cu toţii a doua zi, dar nu oricum, ci fericiţi, cu stomacurile pline. Foamea a fost cuvântul de ordine. Viermele nevăzut, cuibărit de generaţii şi generaţii în adâncul românului, s-a trezit din lâncezeală isterizând societatea. Dar oare e vorba doar de o foame reală? Sau poate şi de o isterie a consumului, ca plăcere şi frică de a nu muri?

Iarna năprasnică din acest an a tăvălit ţara de la un capăt la altul, îngropându-ne în ger şi neputinţă. Dar tot acum, în această încercare, din hăurile unor vremuri trecute, isteria foamei neostoite ne-a arătat, din nefericire, chipul hidos al unei Românii, ca un uriaş stomac, niciodată sătul.

În numai câteva zile, magazinele au fost luate cu asalt şi devalizate de alimente, oraşe întregi rămânând fără mâncare. Un fior alarmist, mai tăios decât viscolul, a spintecat ţara: "Murim de foame!" Ţipătul s-a propagat ca o undă nevăzută, scoţând la cumpărături milioane şi milioane de români.

S-au cheltuit mult, din puţinii bani existenţi, s-a cumpărat fără măsură, statisticile au dat pe de lături, consemnând o creştere semnificativă a consumului, semnalând astfel duios şi fals că societatea ar da, vezi Doamne, semne pozitive de ieşire din regresiune. Şi toate acestea, exact la momentul în care trebuia să manifestăm mai multă chibzuinţă, şi mai ales cumpătare.

Nevindecaţi încă de isteria "cărnii agitate"

Foamea are rădăcini istorice, deşi, în mod real, sărăcia endemică naşte asemenea comportamente. Pentru România, în care isteria foamei din perioada comunistă vegetează încă latent în tenebrele subconştientului, din nefericire, rămâne de actualitate evoluţia "Revoluţiei foamei", care plasează ţara noastră pe locul 12 în lume la capitolul "vulnerabilităţi alimentare". Mai prost decât Tunisia, care a trecut printr-o revoluţie politică, şi mai rău decât oricare altă ţară europeană.

Situaţia creată în aceste zile la noi demonstrează clar că nu ne-am vindecat de "isteria cărnii agitate", cum ar spune un intelectual la modă. Că trăim într-o ţară care se lamentează neîntrerupt şi consumă la fel, cu semeni care trăiesc doar pentru ziua de azi, şi nicidecum cu perspectiva şi strategia celei de mâine. Cu apucătura bolnăvicioasă de a ne face stocuri, ca pe vremea "Epocii de aur", mascând prin aceasta nesiguranţa în care ne trăim petrecerea prin lume.

La noi, drumul de la foamea din comunismul de ieri la foamea de cumpărături de astăzi s-a parcurs fără haltă. Până şi sărbătorile sacre le-am transformat într-o alergătură după provizii alimentare, după mărfuri diverse, uneori prea multe şi inutile. Eliberarea Crăciunului, de pildă, din semiclandestinitatea perioadei comuniste, a avut efecte perverse letale, spiritul sărbătorii mutându-se din jurul bradului şi al bisericii în noile temple ale societăţii de consum, Moş Crăciun devenind dintr-un simbol al generozităţii şi bunăstării fără chip un slujitor adesea grotesc ale acestei noi religii a supermarketului, cum opina un conaţional pe site-ul unei agenţii de presă. Aproape zilnic ne descoperim veleităţi nebănuite de "vânători de promoţii", fenomen ce creşte proporţional cu starea de nesiguranţă, şi exemplele unor asemenea isterii pot continua.

Cum consumăm astăzi "în afara memoriei"

Problematica foamei, transfigurată în isteria consumului, necesită, pentru a înţelege necesitatea cumpătării creştine, şi o abordare de ordin etico-moral. "În isteria consumului se află bine ascunse plăcerea noastră de a distruge şi frica noastră de a muri", spunea Gheorghe Crăciun în eseul "Viciile lumii postmoderne. A se consuma înainte de data expirării", apărut în publicaţia românească din Toronto "Observatorul cultural", în care a diagnosticat sec eul nostru postmodern. Tot domnia sa mai spune că "societatea de consum dă sens imediat banilor, ghidează stările noastre cotidiene şi le oferă un conţinut, organizează sistemul bulimic al dorinţelor, încurajează pe toate căile risipa, înlocuirea din ce în ce mai rapidă a obiectelor, dispariţia lor în neantul unei noutăţi, în raport cu care expierea simbolică a vechilor forme nici măcar nu mai poate fi constatată şi regretată". Aşa se face că existenţele noastre se desfăşoară într-un timp descriptibil, ca o "aluviune de oameni şi obiecte care îşi dispută reciproc salvarea, şi nu deasupra sau în afara lui, în metacontingenţa simbolică a conştiinţei". Iar "ceea ce se consumă acum, se consumă în afara memoriei", ca să-l cităm din nou.

Nebunia bulimică şi criza de speranţă

Nebunia bulimică a unor semeni ai noştri din aceste zile de iarnă a reprezentat, la celălalt capăt al isteriei, excepţionale oportunităţi de exploatare a rătăcirii lor din partea unei minorităţi bine orientate. Dar ceea ce este mai grav, situaţia demonstrează că am uitat ce înseamnă cumpătarea. Şi mai ales faptul că aceasta este virtutea prin care creştinul pune cuvenită măsură în toate faptele vieţii sale: în mâncare, băutură, îmbrăcăminte, în vorbe, în toată purtarea sa.

"Să umblăm cuviincios, ca ziua; nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu faceţi prin pofte" (Rom. 13, 13-14), spune Sfântul Apostol Pavel.

Creştinul trebuie să-şi reamintească faptul că această virtute nu îngăduie mai multe trebuinţe decât cele pe care le avem în firea noastră şi împiedică crearea de trebuinţe prisositoare. Călcarea cumpătării se resfrânge uneori foarte greu asupra trupului, pricinuindu-i boli, chin şi chiar moarte. "Lipsa de înfrânare în mâncare consumă şi putrezeşte trupul omenesc şi-l roade cu suferinţe, până ce e distrus printr-o boală îndelungată", spunea şi Sfântul Ioan Gură de Aur.

Dar lipsa de cumpătare a unora îi afectează grav pe cei de lângă noi. Pe cei care, din neputinţi financiare sau din alte pricini independente de ei, vor fi lipsiţi de posibilitatea de a supravieţui pur şi simplu.

Iată de ce, mai ales în perioada unor asemenea momente excepţionale pe care le trăim, cum este această iarnă, trebuie să regăsim cumpătarea şi să-i cultivăm roadele: blândeţea, smerenia, buna cuviinţă în vorbe şi în purtare, sănătatea trupească şi sufletească. Altfel, ne vom transforma în nişte actori trişti ai egoismului, ne vom irosi timpul în prelungirea unei spirale a decadenţei şi, departe de regăsirea de sine şi începerea urcuşului spre dobândirea virtuţilor, prin şocul foamei nu vom realiza o solidaritate a înfometaţilor, cum ar fi normal, ci vom genera destructurare fizică şi socială, criză de valori şi mai ales criză de speranţă.