Bucate tradiționale de Crăciun

În fiecare an, sărbătoarea Crăciunului aduce o mireasmă aparte. Povestea, tradiția şi bucatele specifice  vin în completarea bucuriilor duhovnicești pe care românul știe atât de bine să le îmbine. Astfel, agapa cu cei dragi ai familiei devine una specială, ce reflectă întocmai bogăția darurilor lui Dumnezeu făcute omului. Acum, în apropierea praznicului Nașterii Domnului, se pregătesc cuptoarele pentru sarmale, colăcei, covrigei și, mai ales, pentru tradiționalele turte cunoscute sub denumirea populară de „scutecele Domnului” sau „turte cu julfă”, preparat specific unor zone din Moldova, Bucovina de Nord și din Basarabia.

Pe scurt, povestea spune că Maica Domnului își căuta loc să nască și avea nevoie de scutece pentru Mântuitorul Hristos și de aici denumirea de „scutecele Domnului”. Se prepară pentru ziua din Ajunul Crăciunului, dar este nelipsită de pe masa de Crăciun.

Pentru că în ziua de ajun se mănâncă fără ulei, „scutecele Domnului” nu conțin nici un strop de ulei. Se realizează din aluat nedospit, spre deosebire de copturile rituale din zilele Crăciunului, precum colaci și cozonaci. Turtele simbolizează austeritatea și așteptarea sărbătorii Crăciunului. Ele se fac destul de greu, în sensul că se coc cu câteva zile înainte și trebuie lăsate să se usuce foarte bine. Este o formă de asumare a gospodinei asemenea celei a chinului Maicii Domnului și a condițiilor austere în care a născut pe Pruncul Iisus. Așa cum la Paști se pictează ouă și se cheamă „ouă muncite”, adică lucrătorul își asumă patimile Mântuitorului, în cazul de față gospodina își asumă chinurile unei nașteri.

Potrivit tradiției, întâia turtă pe care o coace gospodina se numește „turta vacii” și se dă vitei în noaptea de ajun, amestecată în tărâțe, pentru a o mânca. În acest fel, gospodina are credința că vaca sa va da mai mult lapte. În vechime, pentru umplutură se foloseau semințe de cânepă, o plantă foarte importantă în tradiția populară. Astăzi se folosește miez de nucă pisat, care îi dă gustul de prăjitură delicioasă. Turtele se pun pe masă în ziua de ajun alături de o fiertură făcută din prune uscate, iar când vine părintele cu Ajunul, după ce le binecuvântează, cei ai casei se sfințesc și ei gustând din bucatele binecuvântate de preot, apoi încep să împartă pe la vecini sau rude și pomenesc și pe cei trecuți la Domnul.

Acum se dă și startul la colindat. Copiii străbat satul cu colindul și, deodată, se pătrunde în ­atmosfera de sărbătoare și totul devine bucurie, stare prilejuită, de­sigur, de nașterea Celui Care a venit în lume să ne aducă vestea cea mare, a mântuirii ­neamului omenesc.

Darurile primite de copii, merele, covrigii, nucile, sunt ofrande simbolice, cu semnificație creș­tină și precreștină, exprimând sincretismul datinilor românești de la Crăciun. Covrigii și colăceii sunt simbolul grâului, expresie a rodniciei, dintr-un bob se naște un spic, dar este concomitent și „Trupul Domnului” din Sfânta Împărtășanie. Nucile simbolizează, prin miezul lor, Crucea Mântuitorului, iar merele care se oferă colindătorilor amintesc de răscumpărarea păcatului strămo­șesc. De aceea, bucuria duhovnicească este imensă, pentru că aceste tradiții încă se împletesc armonios în jurul marilor sărbători, și tot acum oamenii au inima deschisă spre a lucra fapta bună la o intensitate mult mai mare.

„Scutecele Domnului”

Ingrediente: 500 g făină, 1 praf de sare, 125-150 ml apă, miere/zahăr - cantitatea o stabilește fiecare în funcție de preferințe, 500 g nucă dată prin mașina de nucă, esențe de vanilie, de rom, coajă de portocală, de lămâie.

Mod de preparare: din făină, un praf de sare și apă se prepară un aluat nedospit, apoi se rup bucățele din aluat și se întind cu sucitorul sub formă rotundă sau dreptunghiulară, foile trebuie să fie foarte subțiri. Se coc foile pe plită sau în tavă de teflon pe ambele părți. Se lasă la uscat minimum 48 de ore. Pentru umplut, se pregătește un sirop din 500 ml apă, 3 linguri miere de albine, zahăr, arome și coaja rasă de portocale și lămâie. În nuca pentru umplut se pun zahăr pudră, zahăr vanilat, coaja rasă de lămâie și portocală. Pe rând se înmoaie fiecare turtă 1-2 minute. Într-o tavă de cuptor rotundă sau dreptunghiulară, căptușită cu folie alimentară, se presară un strat de nucă, apoi se pune turta muiată și apoi un strat de nucă, așa se procedează până la ultima turtă, apoi siropul rămas se toarnă peste turte, astfel încât să fie bine însiropate. Deasupra ultimei foi se presară fulgi de cocos ori nucă măcinată, pentru aspect. Se acoperă bine cu folie alimentară și se dau la rece, apoi se pot pune la frigider. În momentul servirii, se taie pătrățele de aproximativ 5 cm. Deja este împământenit la noi, la români, de sărbători, un obicei culinar, și anume pe lângă bucatele alese, specifice oricărei sărbători, de pe masa românului nu pot lipsi bine-cunoscutele sarmale, care, pe lângă faptul că sunt o delicatesă, reprezintă un fel de bază nelipsit din mai toate regiunile țării. Pe lângă „scutecele Domnului”, care este o prăjitură fără ulei și care este reprezentativă pentru Ajunul Crăciunului, deoarece ziua de ajun este o zi de ajunare sau de post aspru, zilele de sărbătoare vin, pe lângă bucuriile duhovnicești prilejuite, și cu un răsfăț culinar, în sensul că gospodinele se pregătesc mai intens cu bucate alese și chiar se iau la întrecere între ele, acum având ocazia să demonstreze fiecare cât de pricepute sunt.

Rețete:

Sarmalele, mâncarea nelipsită de Crăciun

Sarmalele sunt nelipsite de pe masa românilor la sărbătorile de iarnă. Sunt considerate un preparat greoi. Se servesc cu mămă­liguță, uneori cu cartofi sau pâine, cu iaurt, smântână sau hrean. Ca și turtele, sarmalele au și ele diverse denumiri, în funcție de zonă, astfel că li se mai spun găluște, găluci, umplături sau toaște. Sarmalele variază ca rețetă de la o zonă la alta și au un mod de preparare variat. Cele mai reprezentative sunt sarmalele cu frunză de varză murată, dar gospodinele au adaptat rețeta și folosesc și varză verde, frunze verzi sau murate de viță-de-vie, frunze de potbal, de sfeclă, ștevie, hrean, brusture, nalbă, tei sau dud. Sarmalele se fac cu carne tocată, de vită, porc, pasăre, curcan, oaie sau amestec. În funcție de cerințe, ele se pot prepara și de post sau cu carne de pește, ciuperci etc. Rețetele de sarmale au fost adaptate de gospodine în funcție de zonă și chiar de posibilități, astfel încât în gastronomia românească găsim o paletă variată de rețete de sarmale, cu ingrediente și condimente diferite.

Sarmale cu carne de porc învelite în frunze de varză murată

Ingrediente: 700 g de carne tocată, 200 g costiță afumată, 150 g șorici, 4-5 cepe, 2-3 linguri de mărar tocat, 50 ml ulei, 100 g orez, pastă de tomate sau suc de roșii, 3-4 roșii, sare, piper măcinat, piper boabe, 3-4 foi de dafin, o crenguță de busuioc, o crenguță de cimbru, 1-2 buc. de varză murată.

Mod de preparare: se spală foile de varză, se taie cotoarele și dacă este prea acră sau prea sărată se mai țin foile în apă 20-30 de minute, se folosesc întregi sau tăiate pe dimensiunea dorită. Carnea se amestecă cu sare, piper și mărar, ceapa tocată, orezul spălat foarte bine, ulei, se amestecă bine, se potrivesc de gust și apoi se modelează. Frunzele rămase se toacă mărunt și se folosesc pentru a se așeza un strat pe fundul cratiței, peste care se așază sarmale, costiță, șorici, din nou sarmale și tot așa straturi suprapuse, ultimul strat fiind varza tocată. Deasupra se pun boabe de piper, foi de dafin, o crenguță de cimbru și de busuioc, felii de roșii, pastă de tomate sau suc de roșii după gust, apă cât să le cuprindă. Se pun la fiert la foc mic, iar când sunt fierte pe jumătate se pun în cuptor până fierb și se rumenesc foarte bine. Dacă sarmalele scad foarte mult, se mai adaugă un pic de apă fiartă. Se servesc cu mămăliguță, ardei iute sau, depinde de zonă, și cu smântână.