Factorul care determină riscul de îmbătrânire cardiovasculară

Locația grăsimii, şi nu Indicele de Masă Corporală (IMC), crește riscul de îmbătrânire a inimii la bărbați și femei, se arată într-un articol publicat recent în European Heart Journal, în urma unor investigaţii făcute de cercetători asupra modului în care diferite modele de distribuție a grăsimii corporale influențează îmbătrânirea cardiovasculară. Grăsimea viscerală, grăsimea hepatică, infiltrarea grăsimii musculare și grăsimea abdominală totală au fost asociate cu îmbătrânirea accelerată a inimii.

Dacă mulţi specialişti considerau IMC-ul ca indice principal în depistarea riscului crescut de boli cardiovasculare, cercetătorii demonstrează acum faptul că distri­buția grăsimilor prezice îmbătrânirea cardiovasculară prematură mai mult decât IMC. Într-un articol publicat recent în European Heart Journal, aceştia arată de ce grăsimea viscerală și hepatică dăunează inimii, în timp ce grăsimea din partea inferioară a corpului protejează femeile înainte de menopauză.

Potrivit autorilor studiului, grăsimea hepatică, infiltrarea grăsimii musculare și grăsimea viscerală sunt semne legate de îmbătrânirea cardiovasculară accelerată atât la bărbați, cât şi la femei. Pe de altă parte, există diferențe clare legate de sex în distribuția grăsimii. Femeile au, în general, mai multă grăsime subcutanată abdominală, infiltrată muscular și ginoidă, în timp ce bărbații au niveluri mai ridicate de grăsime viscerală, androidă și corporală totală.

Țesutul adipos subcutanat abdominal (grăsime androidă) arată un risc mare de afecţiuni cardiovasculare doar la bărbați, în timp ce țesutul adipos abdominal total a fost asociat cu rezultate adverse la ambele sexe. Grăsimea ginoidă (depusă excesiv pe abdomen şi coapse) a avut un efect protector la femeile aflate la premenopauză, dar la băr­bați a fost asociată cu un risc ridicat de îmbătrânire cardiovasculară.

În cadrul studiului, IMC s-a dovedit a fi un predictor mai slab decât măsurătorile directe ale distribuției grăsimilor. Obezitatea contribuie la îmbătrânirea cardiovasculară prematură, însă distri­buția grăsimii, mai degrabă decât masa corporală totală, este factorul determinant critic, concluzionează specialiştii.

Pe de altă parte, aceeaşi cercetare arată că activitatea fizică a redus parțial, dar nu a eliminat impactul negativ al grăsimii viscerale asupra îmbătrânirii cardiovasculare. Diabetul a amplificat impactul nociv al depozitelor de grăsime viscerale și al altor tipuri de grăsime.

În acest caz, intervențiile poten­țiale menţionate de cercetători includ strategii farmacologice, care reduc grăsimea viscerală și hepatică şi atenuează în același timp infla­mația și îmbătrânirea celulară, alături de măsuri pentru un stil de viață sănătos, cum ar fi dieta și exercițiile fizice. Concluzia este aceea că distribuția țesutului adipos este un factor-cheie şi modificabil în îmbătrânirea cardiovasculară și o țintă promițătoare pentru extinderea duratei de viață sănătoasă. (I.N.)