Astăzi, 12 septembrie, Parohia Cișmea‑Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „
Astăzi, 12 septembrie, Parohia Cișmea‑Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i‑a primit astăzi, 12 septembrie 2026, la Reședința Patriarhală, pe Kyriakos Pierrakakis, ministrul economiei și finanțelor din Grecia și pre
La finalul întrevederii care a avut loc în Salonul „Teoctist Patriarhul” din Reședința Patriarhală, Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri
Data de 13 septembrie a fiecărui an este celebrată, din 1953, ca Ziua Pompierilor din România, anul acesta împlinindu‑se 178 de ani de la eroica bătălie din Dealul Spirii, când pompierii militari din
Miercuri, 9 septembrie 2026, la Centrul eparhial din Galați s‑a desfășurat examenul de capacitate preoțească la care au participat absolvenți licențiați ai specializării Teologie Pastorală. Programul a
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, au târnosit duminică, 23 august, biserica Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, Almendralejo, Spania, conform obispadoortodoxo.es.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat în perioada 21-25 august 2026 un amplu itinerar pastoral-misionar în nordul Danemarcei, cercetând mai multe comunități, cele două mănăstiri de călugărițe din Ikast și Tårs și alte parohii, și întâlnindu-se cu clerul, credincioșii și tinerii din această parte a eparhiei.
Comunitatea românească din Boian, Alberta, Canada, a trăit, în perioada 14-16 august 2026, momente de aleasă bucurie duhovnicească și de profundă însemnătate istorică cu ocazia sfințirii noii biserici a Parohiei ortodoxe româneşti cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Nu puțini întreabă dacă românii din diaspora se vor întoarce acasă. De fiecare dată parcă întrebarea ascunde una mai adâncă. Ce înseamnă, de fapt, să te întorci acasă? În ultimii ani observăm un
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
Păstrând tradiția statornicită în ultimii ani, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul social‑filantropic și misionar, a venit în sprijinul elevilor din ciclul primar proveniți din familii cu
Parohiile Progresul 3 și „Sfântul Nicolae”‑Vlădica din Protoieria Sector 4 Capitală au organizat miercuri, 9 septembrie, o acțiune social‑filantropică pentru persoanele private de libertate de la
Înaintea începerii noului an școlar, Protoieria Sector 4 Capitală, prin Biroul de asistență socială reprezentat de asistentul social Cristina Untaru, a organizat, în data de 3 septembrie 2026, o nouă activitate
Fundația Filantropia Timișoara, în calitate de inițiator, cu sprijinul financiar al Profi România și în parteneriat cu Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșanu” și United Way România, a organizat sâmbătă, 5 septembrie, în localitatea timișeană Satchinez, o nouă caravană medicală dedicată copiilor și adulților din comunitate. Activitatea de binefacere a reunit o echipă de aproximativ 45 de persoane - medici, personal medical, asistenți sociali și voluntari, care au pus la dispoziția beneficiarilor servicii din 11 specializări medicale.
România se află din nou sub media ţărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în ceea ce priveşte atingerea competenţelor de bază la matematică, știinţe şi lectură. Problema nu
Majoritatea respondenților unui sondaj realizat de Inscop Research se declară favorabili testării antidrog a elevilor de peste 14 ani, monitorizării audio-video în sălile de clasă și introducerii uniformei
Copiii şi adolescenţii care se înscriu pentru prima dată, în luna septembrie, la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” din Focşani, Vrancea, vor primi în dar o carte, potrivit unui anunţ al
Noile manuale pentru clasa a IX-a ar putea ajunge în şcoli cel mai devreme la jumătatea lunii octombrie. În acest context, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, Centrul Naţional pentru Curriculum şi
Trăim vremuri paradoxale în care se vorbește tot mai mult despre pace, în timp ce aproape toate popoarele se pregătesc de război, iar unele se află deja cuprinse de el. Sintagme precum „război pentru
Primul clişeu fotografic din istorie, realizat de inventatorul francez Nicephore Niepce (1765-1833), va fi expus pentru prima dată în Franţa, cu ocazia bicentenarului acestei fotografii, a anunţat Ministerul
La sediul Muzeului Național de Istorie a României va avea loc, în data de 14 septembrie 2026, începând cu ora 13:30, vernisajul expoziției „Alexandru și Ion Lapedatu - două destine dedicate României”,
Un muzeu al borangicului va fi amenajat în comuna Stoeneşti, în curtea singurului atelier din ţară în care se mai produce în prezent această țesătură din viermi de mătase și care mai păstrează viu
Douăzeci de voluntari din 11 țări participă la situl arheologic Cucuteni-Cetățuia, județul Iași, la programul internațional „European Heritage Training Course: Archaeological Excavation & Research at a
Clădirea feroviară din Săcel, judeţul Maramureş, a fost pusă de CFR SA la dispoziţia Asociaţiei Române pentru Artă Contemporană, pentru amenajarea unui centru cultural permanent, parte a proiectului „Linia
Un studiu realizat în 2010 de World Vision România a scos la iveală carenţe grave în ceea ce priveşte educaţia pentru sănătate şi nutriţia mamei şi copilului în mediul rural. Pentru evaluare au fost luaţi
Maria E., Iaşi: "Aş dori să ştiu în ce afecţiuni este recomandat păducelul. Vă mulţumesc." Prof. Constantin Milică: Medicina tradiţională de la noi foloseşte preparatele din păducel la peste 50 de
Un studiu recent realizat de cercetătorii japonezi arată că în fructul de kiwi se găseşte cea mai mare concentraţie de antioxidanţi, această calitate plasându-l în fruntea listei acelor alimente capabile să
Potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă al Ministerului Sănătăţii (MS), orice consiliu judeţean sau local va putea înfiinţa centre de sănătate multifuncţionale, în structura spitalelor judeţene sau
Dacă în rubrica de săptămâna trecută am subliniat importanţa conversaţiei psihoterapice în stabilirea unei legături benefice între medic şi bolnav, în numărul curent vă voi prezenta câteva argumente în f
Potrivit analizelor efectuate de cercetători de la Centrul de cercetări medicale Pennington, SUA, poziţia şezând, peste şase ore pe zi, poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii. Studiul, realizat pe
O echipă de cercetători germani afirmă că cine doarme după ce a acumulat informaţii le păstrează mai bine în memorie. Cercetătorii au cerut unui număr de 24 de voluntari să memoreze 15 perechi de cărţi
Datorită calităţilor terapeutice de excepţie, păpădia este o plantă de o importanţă deosebită pentru menţinerea unui organism sănătos, tânăr şi viguros, în care funcţiile fiziologice ale principalelor
Ieri, la Iaşi, au debutat lucrările celei de-a XX-a ediţii a Zilelor Medicamentului, manifestare organizată de Asociaţia de Algeziologie din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi şi
Molarii de minte sunt ultimele măsele care apar sau care pot rămâne incluşi în osul maxilar definitiv, fiind descoperiţi cu ocazia unei radiografii. Astfel, există persoane care au doar unul, doi sau chiar nici
Potrivit medicilor reumatologi, schimbările bruşte ale vremii afectează persoanele cu boli reumatice, variabilitatea atât de mare a condiţiilor meteo putând duce chiar la declanşarea unor suferinţe reumatice la
Astăzi, medicii dermatologi din întreaga ţară, membri ai Societăţii Române de Dermatologie (SDR), vor oferi consultaţii gratuite pentru depistarea afecţiunilor tumorale cutanate, în cadrul Zilei Europene
În cazul bebeluşilor, baia generală trebuie efectuată zilnic, astfel încât să fie menţinută starea de sănătate a sugarului şi să se asigure o bună dezvoltare a acestuia. De altfel, băiţa este indicată
Cercetătorii britanici au descoperit că depresia ar putea fi provocată de acţiunea unei singure gene mutante, identificarea acesteia putând duce la apariţia unor noi tratamente, mai bune, pentru această
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Internaţionale a Medicilor de Familie (WONCA), Richard Roberts, România trebuie să cheltuiască cel puţin dublu faţă de momentul actual pentru sistemul sanitar, fondurile
În fitoterapie, fructele arborilor de cafea sunt utilizate pentru efectele diuretice, laxative, energizante, excitante nervos şi psihic, euforizante, acceleratoare şi tonice pentru inimă, vasoconstrictoare central
Cercetătorii americani de la Cincinnati Childrenâs Hospital Medical Center au creat un virus herpetic modificat genetic capabil să afecteze doar celule canceroase. Astfel, infectarea în sine cu virus herpetic poate
Un studiu al cercetătorilor britanici arată că celulele adipoase ajută sistemul imunitar şi reglementează rezervele de energie în organism, contribuind în acest fel la combaterea mai eficientă a infecţiilor. Ma
Cine trece zilnic pe culoarele policlinicii universitare nu se poate să nu observe cozile lungi din dreptul cabinetelor medicale. Aşteptarea îndelungată, la un om care deja are suferinţe fizice, influenţează nefav
Potrivit cercetătorilor canadieni, amintirea experienţelor trăite la începutul copilăriei dispar până la atingerea maturităţii. Astfel, aceste amintiri sunt chiar mai efemere decât se credea, începând să
Oamenii de ştiinţă americani au descoperit, în urma unui studiu, că modificările hormonale care provoacă senzaţia de frig, prin conservarea energiei şi căldurii organismului, încetinesc metabolismul şI
Atât frunzele, cât şi florile lăcrămioarelor au proprietăţi cardiotonice. În plus, se constată acţiuni diuretice, sedative, antispastice, hemolitice, coronarodilatatoare, uşor purgative şi
Cercetătorii de la Centrul de medicină regenerativă din Boston au anunţat că au descoperit, în urma unui studiu, celule suşă pulmonare care joacă un rol cheie în regenerarea ţesuturilor pulmonare.
În perioada 12-14 mai, la Sinaia va avea loc Conferinţa regională de Medicina Familiei şi cea de-a doua ediţie a Forumului Internaţional EURIPA (Organizaţia Europeană a medicilor de familie cu practică în
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17 Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după
„Zis-a Domnul: Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine, și cel ce nu-și ia crucea
Fraților, noi propovăduim înțelepciunea la cei desăvârșiți, dar nu înțelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înțelepciunea de taină a lui
Sfântul Mucenic Avtonom „a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305) și a fost episcop în cetatea Prenestului (azi Palestrina, în Italia). Din pricina prigoanei contra creștinilor, episcopul a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 699-700 „(Protosinghelul Teodul Varzare), mare duhovnic și preot slujitor din Mănăstirea Agapia s-a
O familie fericită și împlinită este cea în care certurile nu își găsesc locul. Buna înțelegere, pacea, armonia, iubirea și bunătatea sunt elementele esențiale care asigură mediul sănătos în care o
Când aud la spovedanie cum cineva își mărturisește doar păcatele, chiar și cu zdrobire de inimă, îl întreb, pe cât de delicat pot, la final: „Dar relația cu Hristos... cum e?”. E îngrijorător când în
Anul acesta, în ziua de 7 octombrie se vor împlini 70 de ani de la canonizarea Sfântului Iosif cel Nou, întrucât la numai 10 ani după sfințirea Catedralei Mitropolitane din Timișoara, la 6 octombrie 1946, de
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


