Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Această boală apare în 80% dintre cazuri la copiii cu vârste cuprinse între patru luni şi cinci ani, fiind caracterizată prin febră, cu o durată de cel puţin cinci zile. Printre simptomele vizibile ale bolii
Cercetători americani au pus la punct o metodă de depistare a autismului pe baza unui test vocal. Oamenii de ştiinţă au pus în evidenţă faptul că bebeluşii autişti gânguresc altfel decât ceilalţi copii.
Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat restricţionarea utilizării medicamentelor care conţin modafinil, acestea putând fi folosite numai pentru tratamentul somnolenţei excesive în timpul zilei, fiind
Magdalena T., Bucureşti : "În ce afecţiuni pot interveni eficient preparatele din plante de coada-şoricelului?" Prof. Constantin Milică: Plantele de coada-şoricelului, prelucrate sub diferite forme, au o mare
Atunci când pacientul nu mai are dinţii terminali de pe arcade, când mulţi dintre dinţi sau toţi dinţii au fost extraşi, dentistul propune realizarea protezei acrilice mobile, parţială sau totală. Deşi
Iustina V., Ploieşti: "Vă rog să publicaţi câteva sfaturi despre cum poate fi prevenită şi combătută lombosciatica. Vă mulţumesc". Prof. Constantin Milică: Se recomandă următoarele măsuri preventive:
Ministerul Sănătăţii (MS) a decis reducerea cu un an a duratei rezidenţiatului în cazul a 36 de specialităţi medicale sau paraclinice. "Avem două avantaje prin aplicarea noilor prevederi. În primul rând vom ob
Potrivit cercetătorilor americani, un plasture pentru vaccinare ar putea înlocui în viitor tradiţionalele şi dureroasele seringi şi ar putea stimula imunitatea împotriva mai multor tipuri de maladii, inclusiv a gr
Medicul îşi exercită profesia colaborând cu asistentul medical şi conlucrând cu doctori de alte specialităţi. Pentru realizarea actului medical trebuie o bază materială adecvată: spaţii, dotări,
Cel mai bun dintre fii O veche poveste etiopiană ne spune cum un bătrân aflat pe patul de moarte şi-a chemat la căpătâi cei trei fii pe care îi avea spunându-le: - Nu pot împărţi în trei ceea ce am,
În această carte dedicată psihologiei basmelor, Sheldon Cashdan examinează modul în care basmele îi ajută pe copii să facă faţă conflictelor psihice, proiectându-şi propriile lupte interne dintre bine şi r
Există un strat de înţelepciune primordială aproape înăbuşit de viaţa cotidiană, de evoluţiile aplatizante ale progresului uman, de acumulările superficiale de bunuri şi putere. Dar palpitul cursului veşnic
Cartea lui Nossrat Peseschkian - "Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie" - cuprinde 100 de studii de caz pentru educaţie şi autodezvoltare. Lucrarea reprezintă o nouă abordare care stimulează fantezia ş
Se spune că în lungile nopţi ale transhumanţei, păstorii se aşezau înaintea focului şi depănau poveşti pentru a-i feri de toate primejdiile nopţii. Sună idilic, dar nu e doar atât. Numeroşi cercetători
Potrivit unei cercetări franceze, un nou tratament testat pe pacienţii bolnavi de cancer al sângelui, care nu mai aveau alte opţiuni terapeutice, a dat rezultate încurajatoare. Rezultatele testului clinic cu acest
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a solicitat direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de ambulanţă să lucreze la capacitate maximă, în această perioadă cu temperaturi extreme, şi a cerut
Paulina R., jud. Braşov: "Aş vrea să ştiu ce calităţi are sucul de morcov în tratamentele naturiste?" Prof. Constantin Milică: Sucul de morcov, stors la mixer din rădăcini proaspete, este cea mai bogată surs
Dacă secolul XX a marcat trecerea de la o stare generală depresivă spre o frenezie hedonistă în lumea occidentală, orchestrată atât de filosofi, cât şi de scriitori, iată că la trecerea într-un nou secol
Îndrăznesc, cu toată convingerea, să recomand tuturor, de la nepoţei la străbunici, să consume zilnic tomate, aceste legume minunate care, prin coloritul lor, înveselesc grădinile de legume şi tarabele din
Medicii susţin că în ultimele decenii s-a înregistrat un număr record de femei diagnosticate cu cancer uterin, cauza fiind faptul că nu au copii sau au puţini. Doctorii arată că faptul că femeile aleg să
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Valencia (Spania) arată că umbrela de soare nu asigură pe plajă o protecţie completă împotriva razelor ultraviolete, care pot cauza cancer de piele şi
Adelina B., Sibiu: "De ce se spune că un măr pe zi ţine doctorul departe? În ce afecţiuni are efecte acest fruct?" Prof. Constantin Milică: Mărul este considerat un medicament natural de excepţie. Are un
Toate medicamentele împotriva durerilor, care acum pot fi cumpărate fără reţetă şi care conţin metamizol, vor putea fi cumpărate din farmacii, peste câteva luni, numai pe bază de prescripţie medicală,
Un gel vaginal microbicid care conţine un medicament antiretroviral, ce poate antrena, în cazul femeilor, o scădere considerabilă a riscului de infecţie cu virusul HIV, a stârnit reacţii entuziaste în rândul
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


