Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Potrivit unui studiu publicat în revista medicală americană "Hypertension", sucul de sfeclă roşie, bogat în nitraţi, are efecte benefice în cazul pacienţilor suferind de hipertensiune arterială. Autorii
Rodica F., Suceava: "Ce regim alimentar trebuie urmat de bolnavii cu pietre la rinichi?" Prof. Constantin Milică: Prima măsură care se impune constă din creşterea aportului de lichide nesărate şi nealcoolice, cu
Din punct de vedere medical, bătrâneţea este o stare normală, care se caracterizează prin scăderea tuturor funcţiilor, mai mult sau mai puţin sesizabil. Astfel, vederea şi auzul sunt mai slabe, organele
Potrivit unei anchete prezentate în cadrul unei emisiuni televizate în Franţa, mâncarea pregătită din produse ieftine este nesănătoasă, scrie site-ul maxisciences.com. Conform anchetei, 15 zile de alimentaţie
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii (MS), un milion de doze de vaccin împotriva tuberculozei a ajuns în România, acesta urmând să fie utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinaţi în pe
Florian T., jud. Bacău: "În ce afecţiuni sunt recomandate fructele de măceş?" Prof. Constantin Milică: Fructele de măceş se folosesc în terapeutică şi alimentaţie drept tonic vitaminizant, la întărirea
Sindromul depresiv al adolescentului atinge cote alarmante în întreaga lume. Între 1-6% dintre adolescenţi pot fi afectaţi, iar debutul precoce anunţă o afecţiune mai severă şi mai persistentă la vârsta de ad
Medicii dermatologi atrag atenţia populaţiei că în această perioadă se înregistrează tot mai frecvent cazuri de persoane care se prezintă în secţiile de dermatologie ale spitalelor, din cauza înţepăturilor
O soluţie împotriva răului de mişcare poate fi ghimbirul, recomandă nutriţioniştii. Pentru a fi eficiente, măsurile de combatere a răului de mişcare trebuie luate înainte de plecare. Ghimbirul poate fi
Florentina D., jud. Ialomiţa: "De ce apar tulburări de somn la copii?" Dr. Cristina Ghiciuc, medic de familie: Tulburările de somn ale copilului afectează viaţa întregii familii. Tulburările de somn ale copiilor
Acţiunile farmacologice ale florilor de trandafir sunt datorate, în principal, uleiului eteric, alături de alte substanţe bioactive. În toată lumea se prepară numeroase medicamente naturiste având la bază
Prevenirea SIDA necesită aplicarea de noi politici privind drogurile, deoarece actuala abordare represivă contribuie la propagarea epidemiei, afirmă experţii, printre care unul din cei care au descoperit virusul,
Potrivit unui studiu recent efectuat de cercetătorii americani, femeile care se confruntă timpuriu cu primele simptome ale menopauzei, înaintea vârstei de 46 de ani, prezintă un risc dublu de declanşare a
Viorel M., Dorohoi: "Am fost la medic şi mi s-a pus diagnosticul de bronşiectazie. Aş vrea să aflu mai multe detalii despre această boală şi dacă poate fi tratată naturist. Vă mulţumesc" Prof. Constantin
Printre multe alte comedii, care distrează lumea de secole, Moličre a scris şi piesa "Femeile savante". De reţinut că un personaj din această piesă spune la un moment dat că "un prost învăţat este mai prost
Cercetătorii de la Institutul Wyss de Inginerie şi Biologie din cadrul Universităţii Harvard au fabricat un plămân miniatural, de mărimea unei gume de şters, echipat cu un cip electronic, folosind celule
Potrivit unei expertize a Institutului Naţional Francez de Cercetări Agronomice (INRA), citată de AFP, populaţiile cele mai defavorizate sunt nu numai cele mai afectate de obezitate, dar şi cele mai puţin
Felicia T., Bucureşti: "Sunt o cititoare fidelă a paginii de sănătate şi în special a articolelor de specialitate ale profesorului Constantin Milică. Aş dori să aflu sub ce formă poate fi utilizată în
Prevenirea apariţiei unor boli este posibilă prin respectarea regulilor de igienă individuală: spălarea pe mâini cu apă şi săpun înainte de a mânca, spălarea eficientă a alimentelor care se consumă
Prin conţinutul ridicat în polivitamine şi alte substanţe bioactive, cătina albă a devenit o sursă vegetală foarte mult cercetată pe plan mondial, în vederea valorificării atât la nivel industrial, cât şi
Un nou analgezic care calmează rapid durerea a fost lansat pe piaţa farmaceutică românească, terapie de două ori mai rapidă decât comprimatele de Ibuprofen obişnuite. Astfel, Ibalgin rapid acţionează
Potrivit declaraţiilor preşedintelui Societăţii Române de Cardiologie (SRC), prof. univ. dr. Dan Deleanu, în România mortalitatea cauzată de infarct miocardic acut este aproape dublă faţă de alte state
Tania R., Rădăuţi: "Ce tratamente fitoterapeutice sunt indicate în cazul edemelor renale?" Prof. Constantin Milică: Din marea diversitate a speciilor medicinale, există numeroase plante cu eficienţă
Sensibilitatea dinţilor apare mai ales după consumul de alimente foarte reci (îngheţată) sau fierbinţi, la clătire, după periaj şi atunci când temperatura de afară este foarte scăzută şi se "trage aer pe gu
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


