Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Sfinţii, prietenii sinceri ai tânărului
Credincioşii Bisericii noastre ortodoxe au o evlavie deosebită la sfinţi, dovadă fiind mulţimea lăcaşurilor de cult ce au ca ocrotitori sfinţi, mucenici şi mărturisitori ai dreptei credinţe, de pe meleagurile ţării noastre şi de pretutindeni, sfinţi pe care creştinii ortodocşi i-au luat ca model de vieţuire şi urmare a Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Săptămâna trecută a avut pentru noi o semnificaţie aparte, întrucât duminică i-am sărbătorit pe Sfinţii Români, iar miercuri a fost ziua prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, prilej cu care am discutat cu câţiva tineri despre felul în care ei se raportează la sfinţi şi cum percep relaţia de rugăciune şi apropiere faţă de toţi aceşti ostenitori întru cele sfinte.
Pământul nostru a dat mulţime de sfinţi şi ce este mai îmbucurător este faptul că tot mai mulţi tineri îi caută pe sfinţi, le cinstesc sfintele moaşte ce se află aproape în fiecare biserică, dar mai ales le citesc viaţa, se interesează de activitatea lor pământească şi cred în mărturia Bisericii şi a credincioşilor despre nenumăratele minuni, ajutorări, vindecări din boli grele pe care sfinţii le fac, cu voia Bunului Dumnezeu, celor care cred şi vin cu evlavie şi le cer ajutorul. Este greu să-ţi poţi exprima în cuvinte bucuria pe care o simţi atunci când vezi cu câtă smerenie, sinceritate şi credinţă vin tinerii să se închine sfinţilor, cu câtă bucurie participă la pelerinajele ce se fac cu ocazia hramurilor şi a sărbătoririi sfinţilor. Şi rămâi plăcut surprins de câte ştiu tinerii despre sfinţi, despre viaţa lor, despre ce reprezintă pentru Biserică şi conştientizezi, în astfel de ocazii, că modelul sfinţilor este unul cât se poate de actual, iar tinerii îşi descoperă în sfinţi adevăraţi prieteni, sprijin la nevoie şi grabnic ajutători pe căile acestei vieţi, tot mai încurcată şi nesigură. "Mai aproape de Dumnezeu, sub ocrotirea sfinţilor" Acesta este sentimentul pe care îl are Daniela atunci când vine la biserică şi participă la Sfânta Liturghie. Prezentă duminică la mănăstirea cu hramul "Duminica Sfinţilor Români" din Popeşti Leordeni, Daniela ne-a explicat de ce este important pentru ea şi pentru familia ei ca în fiecare duminică să facă acest lucru: "Este singurul moment din săptămână când mă simt liniştită deplin, când sunt doar eu şi gândurile în rugăciune... De fapt este cam singurul moment în care mă pot ruga; am un serviciu solicitant care îmi reţine toată atenţia, iar seara abia mai ajung să discut puţin cu familia şi oboseala acumulată peste zi îşi spune cuvântul. La biserică, însă, simt că timpul se dilată, cântările, rugăciunile, totul te înalţă. Cât despre sfinţi, până acum câţiva ani nici nu ştiam că port numele unui sfânt, Daniel, despre care am aflat ulterior că era un bărbat înţelept care a demonstrat puterea postului şi a credinţei în Dumnezeu, ieşind întreg din groapa cu lei în care fusese aruncat, împreună cu alţi doi prieteni, de către împărat. Cu timpul, am simţit cum sfinţii m-au ajutat şi cred cu tărie că Dumnezeu îi ascultă mai mult decât pe mine, pentru că ei au devenit prieteni ai lui Dumnezeu, au devenit sfinţi aşa cum este şi Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care nicăieri nu mă simt mai bine şi mai aproape de cer decât în casa lui Dumnezeu, în biserică, sub ocrotirea sfinţilor, a prietenilor Săi". Un strigăt salvator "De mic am conştientizat că port numele unui mare sfânt al Bisericii, iar în familia mea s-a sărbătorit, în fiecare an, acest mare biruitor al răului, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, chiar dacă în acte apar cu un diminutiv al numelui", ne-a spus George, student la Academia de Studii Economice din Bucureşti. "În liceu, la orele de religie, am aflat mai multe lucruri despre viaţa acestui ostaş al Bisericii şi despre cum a omorât balaurul care mânca oameni, dar apoi a fost omorât de împăratul păgân care nu suporta ideea ca un conducător al armatei sale să fie creştin. În fiecare an, pe 23 aprilie, de ziua sfântului, merg cu părinţii la biserică şi facem parastas pentru bunicul, pe care îl chema tot Gheorghe. Sfântul m-a ajutat mereu - la bacalaureat, dar mai ales într-un moment dificil din viaţa mea, atunci când am avut un accident de maşină, la câteva luni după ce îmi luasem permisul, accident din care nu am avut decât mici fracturi şi nu am rănit pe altcineva, în ciuda faptului că nu eram singur în maşină şi aveam şi viteză cam mare. Îmi amintesc că, în momentul în care maşina se răsturna, am strigat tare: "Sfinte Gheorghe!" şi tot ce aveam în minte era faptul că Sfântul Gheorghe mă poate apăra şi ne-a apărat pe toţi. Din acel moment, vin mai des la biserică, cu atât mai mult cu cât biserica la care merg are şi hramul Sfântului Gheorghe, şi nu uit să mulţumesc lui Dumnezeu şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe că m-au apărat în acel moment". Tinerii au nevoie de rugăciunile sfinţilor "Am învăţat la orele de istorie despre faptele măreţe ale unor domnitori români şi apoi i-am regăsit în calendarul creştin, iar acest fapt nu înseamnă decât că istoria a confirmat că toţi bunii români pe care îi regăsim între sfinţi au continuat să trăiască creştineşte şi au respectat învăţăturile Mântuitorului Iisus Hristos. La religie am aflat despre Apostolul Andrei, care a predicat Evanghelia pe teritoriul ţării noastre, iar creştinismul a fost prezent de atunci fără încetare în ţara noastră şi acesta este motivul pentru care avem mulţi sfinţi români. Eu port numele Sfântului Andrei şi părinţii mi-au explicat cât este de important pentru mine să mă rog sfântului care îmi este ocrotitor şi care mă apără şi se roagă pentru mine lui Dumnezeu, căci sfinţii asta au fost şi sunt - nişte rugători pentru noi. Şi poate tot Sfântul Andrei a făcut ca şi viitoarea mea soţie să-i poarte numele, Andreea, şi să avem acelaşi sfânt ocrotitor", ne-a mărturisit Andrei, un alt pelerin la Mănăstirea Sfinţilor Români. Credinţa neclintită în ajutorul sfinţilor "Sunt tot mai mulţi tineri care preferă să meargă duminica la biserică, împreună cu copiii sau cu prietenii, şi fac aceasta în detrimentul altor activităţi pe care le preferau până nu de mult. Şi acesta este un lucru bun. La biserica din cartierul unde locuiesc, duminică de duminică văd mulţi tineri cum vin, împreună cu bebeluşii, cu copii mici, îi împărtăşesc, se joacă în curtea bisericii, este într-adevăr un lucru frumos. Ştiu apoi oameni care au multă credinţă în anumiţi sfinţi şi mărturisesc cu sinceritate că sfinţii i-au ajutat în momente dificile ale vieţii - sunt biserici care, în zile obişnuite, devin neîncăpătoare pentru că oamenii vin, indiferent de oră sau de zi, să se roage sfântului, pentru sănătate, pentru ajutor în diferite momente de cumpănă, pentru nedreptăţi care li s-au făcut, pentru pagube materiale suferite. Nu am asista la acest fenomen dacă nu ar exista o credinţă puternică în certitudinea ajutorului primit de la aceşti sfinţi. Există o întreagă literatură cu mărturii ale sutelor, poate miilor de oameni ajutaţi de sfinţi, vindecaţi de boli incurabile, minuni pe care le-au trăit în preajma cinstitelor moaşte ale sfinţilor. Vedem cum oamenii stau zile şi nopţi la coadă pentru a se închina moaştelor Sfântului Dimitrie sau Sfântului Nicolae sau Sfintei Cruci. Nu poţi justifica această atitudine decât prin existenţa unei credinţe de neclintit, de nezdruncinat, şi poporul român este unul credincios", ne-a explicat psihologul Andreea Popescu.