Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Şpaga, o rană nevindecată a României

Şpaga, o rană nevindecată a României

Un articol de: Silviu Dascălu - 14 Sep, 2011

În ultimii 21 de ani, cuvinte precum "şpagă", "mită", "ciubuc" sau "mică atenţie" şi-au făcut loc tot mai mult în vocabularul nostru. Şi aproape că nu este om care să ajungă la spital şi să nu se intereseze pentru prima dată "cât mai ajunge o operaţie?", "cât trebuie să dau la doctor", "cât trebuie să dau la anestezist", la asistentă, la portar sau cine mai ştie cui. Şpaga se dă sau se ia la aproape orice colţ, chiar dacă nimeni nu recunoaşte oficial.

Din păcate, acest fenomen este legat cel mai des de serviciile publice, care în mod normal ar trebui să fie gratuite. Un serviciu cu care angajaţii statului sunt deja plătiţi din taxele şi impozitele noastre. Însă cadrele medicale trebuie "stimulate" suplimentar pentru a oferi servicii medicale pentru care plătim oricum asigurare de sănătate, angajaţii din administraţie trebuie motivaţi la rândul lor pentru a fi prompţi atunci când li se cere ceva, iar patronii trebuie să apeleze uneori la buzunar pentru a fi eligibili când vine vorba de obţinerea unor contracte cu statul.

Totuşi, când vine vorba de şpagă, nimeni nu recunoaşte. Nici cel ce o primeşte şi nici cel care dă. Cel ce primeşte nu recunoaşte din motive lesne de înţeles, iar cel ce oferă se teme de repercusiuni. Şi totuşi, instituţiile europene vorbesc despre corupţie la orice nivel, la fel cum şi în saloanele spitalelor sau pe holurile unor instituţii publice.

Cu toate acestea, în România, fenomenul este unul straniu, deoarece avem corupţie, însă nu există corupţi. Pentru că puţinele persoane depistate că luau şpagă au scăpat de cele mai multe ori basma curată. Procesul nu a mai ajuns să se judece din vicii de procedură, persoana depistată suferă de cine ştie ce boli, aşa că nu poate fi pedepsită, sau avocaţii învinuitului au fost mai inspiraţi decât cei ai acuzării. La fel cum în unele cazuri, şi judecătorii au primit "mici atenţii" pentru a judeca "corect" procesul.

Potrivit unor sondaje realizate în 2010, trei sferturi dintre români sunt de părere că fenomenul corupţiei a crescut din ce în ce mai mult în ultimii cinci ani şi că în ţară nu te poţi descurca fără să dai mită. De asemenea, unele studii publicate în presă arată că numai în spitale cuantumul anual al plăţilor informale se ridică la sume de până la 500 milioane de euro.

La fel, potrivit unui studiu intitulat "Diagnoza Corupţiei în România", publicat de Banca Mondială, corupţia a atins majoritatea sectoarelor-cheie ale societăţii: sănătate, poliţie, justiţie, educaţie.

În opinia românilor, cel mai corupt domeniu este sănătatea. 35% percep acest sector ca fiind cel în care mita se întâlneşte cel mai mult, urmat de sistemul de justiţie (25%), poliţie (15%), administraţie (12%), pe locul 6 situându-se educaţia, cu 2%. (Cercetare a institutului GfK, intitulată "Climatul corupţiei în România.)

România şi Slovacia sunt ţările în care cei mai mulţi oameni cred că mita este o parte firească a vieţii, iar cine vrea să trăiască trebuie să dea mită (33%, respectiv 40%).

Sistemul sanitar, perceput drept cel mai corupt

Mulţi români consideră că în spitale "dacă nu dai, nu se uită la tine", şi uneori chiar aşa este. Însă cea mai mare vină o au pacienţii, pentru că ei întreţin acest fenomen. De foarte multe ori, pacienţii sau rudele lor cred că doctorul care nu îţi primeşte şpaga înseamnă că nu vrea să te trateze ori că nu mai ai nici o şansă de scăpare.

Există cadre medicale care aşteaptă să fie "motivate", însă şi foarte multe care te apostrofează imediat dacă încerci să le vâri plicul în buzunar. A oferi un dar, în semn de mulţumire, unui medic, unei asistente sau oricărui alt cadru medical nu este ceva greşit. Deoarece îţi arăţi recunoştinţa pentru că ţi-a purtat de grijă. Problema este atunci când actul medical este condiţionat de această "recunoştinţă" şi când ea ţi se cere înainte de a fi făcut sănătos.

Şi în Sfânta Scriptură avem exemplul celor zece leproşi vindecaţi de Mântuitorul, dintre care doar unul s-a întors pentru a-i mulţumi. Însă a-ţi arăta recunoştinţa nu înseamnă să oferi neapărat bani. Şi un simplu "mulţumesc" din toată inima poate fi suficient.

Spitalul ca instituţie are un început creştin, fondatorii acestei instituţii fiind Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, episcopi care au organizat în eparhiile lor lăcaşuri de îngrijire a bolnavilor. Iar această îngrijire se făcea în mod dezinteresat şi gratuit. Şi de-a lungul istoriei au fost numeroşi medici care s-au pronunţat împotriva practicii de a lua bani pentru tratamentul medical, considerând-o străină de duhul iniţial al spitalului. Astăzi însă, duhul creştin s-a îndepărtat din multe instituţii de îngrijire a sănătăţii.

Care sunt motivaţiile şpăgii

De obicei, un şpăgar invocă salariul mic drept justificare pentru atenţiile pe care le cere sau le primeşte benevol în schimbul serviciilor prestate, în timp ce, la nivel înalt, lucrurile stau complet diferit. Cei care ajung în funcţii înalte au cotizat la partid sume mari şi, odată instalaţi în fotolii, trebuie să îşi recupereze cât mai rapid investiţia. De asemenea, trebuie să cotizeze pentru a-şi păstra funcţia, ştiut fiind că în momentul în care un partid pierde puterea, atunci se vor schimba şi reprezentanţii partidului din funcţiile bine plătite.

Din punct de vedere legal, lucrurile stau foarte simplu. Şpaga înseamnă corupţie, iar faptele de corupţie sunt infracţiuni şi se sancţionează cu închisoare. Faptele incriminate astfel de legislaţia română includ darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenite sau abuzul în serviciu contra intereselor publice pentru obţinerea de beneficii personale.

Pentru diminuarea fenomenului, de-a lungul ultimilor ani, diferite ministere sau organizaţii neguvernamentale au derulat diferite campanii de conştientizare a populaţiei că nu este bine să dăm şpagă şi că aceia care primesc riscă închisoarea. De asemenea, au fost puse la dispoziţie numere de telefon speciale pentru sesizarea faptelor de corupţie, însă fenomenul este departe de a fi eradicat.

Din punct de vedere moral, este inadmisibil să ceri şpagă pentru unele servicii pentru care oricum eşti plătit. În ceea ce priveşte Biserica, părerea ei este clară. Este păcat să condiţionăm ajutarea unui semen care are nevoie de noi. Ajutarea celor nevoiaşi şi cercetarea celor bolnavi sunt îndatoriri ale creştinilor. Totodată, este bine şi să mulţumim pentru ajutorul primit, însă aceasta nu înseamnă neapărat să dăm bani. Aşa cum mulţumim Lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, aşa trebuie să mulţumim şi oamenilor care ne ajută, să arătăm recunoştinţă.