Societatea zilelor noastre nu trece doar printr-o criză financiară, ci şi prin una a familiei, în care sacralitatea acesteia şi valorile ei perene au fost lăsate în plan secund, locul lor fiind luat de un nou sistem de valori, "modern". Astfel se face că tinerii se căsătoresc mai târziu, a crescut numărul divorţurilor, al abandonurilor şi al delincvenţei juvenile. Biserica ajută la întărirea familiei şi conştientizarea rolului ei în societate prin rugăciunile ei, prin sfătuirea pastorală. Educarea şi formarea tinerilor înseamnă şi pregătirea lor pentru o viaţă de familie firească. Pentru copii se pot organiza tabere, concursuri cu premii, adaptate în funcţie de vârstă, cluburi sau activităţi atractive, inclusiv în colaborare cu şcolile.
Încă de la crearea sa, omul a fost rânduit să trăiască în comuniune pentru că "nu este bine să fie singur", aşa că i-a fost dat un "ajutor potrivit", adică pe femeie, cu care să crească, să se înmulţească şi să stăpânească cele ce i-au fost dăruite. Pentru acestea, Dumnezeu a întemeiat Taina căsătoriei, prin care bărbatul "lasă pe tatăl şi pe mama sa" şi devine un trup cu soţia pentru a creşte duhovniceşte împreună cu ea în interiorul familiei. Mai mult decât atât, însuşi Mântuitorul binecuvintează această Taină la nunta din Cana Galileii, unde face şi prima Sa minune, importanţa instituţiei familiei fiind arătată în mai multe locuri din Sfânta Scriptură, precum şi de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Numai că evoluţia societăţii omeneşti, schimbările sociale, culturale şi de mentalitate au angrenat în mecanismul lor şi instituţia familiei, omul zilelor noastre, omul "modern", schimbându-şi atitudinea faţă de familie, în general şi căsătorie, în special. Omul contemporan a devenit un om care vrea să îşi "trăiască viaţa", un om "liber" şi, prin urmare, fundamentele ce stăteau odinioară la baza societăţii, printre care se numără familia, sunt considerate acum "învechite". De aici avem numărul tot mai mare de cupluri care trăiesc în concubinaj şi care fac copii fără să fie căsătoriţi. Cei mai mulţi văd în căsătorie o simplă formalitate, scrisă pe "o bucată de hârtie", şi nu adevărata dimensiune sacră a acesteia. Exemplele de vedete care îşi schimbă "partenerii", prezentate obsesiv de televiziuni, sunt preluate, din păcate, cu foarte mare uşurinţă de privitori şi considerate repere pentru propria viaţă. Taina căsătoriei este tot mai des lăsată în plan secund, primând relaţiile de concubinaj sau aşa-numitele "căsătorii de probă". Mai mult decât atât, sub pretextul libertăţii şi al respectării acesteia, unele cupluri renunţă inclusiv la fidelitate, având o "relaţie deschisă", atât soţul, cât şi soţia fiind "liberi" să se întâlnească şi cu alte persoane. Acestor cauze ale degradării familiei şi vieţii de cuplu în general se adaugă urbanizarea şi individualizarea, secularizarea vieţii de familie, stilul libertin promovat la rang de virtute în special de filmele americane, precum şi o serie de factori, cum ar fi şomajul, violenţa domestică, alcoolismul, drogurile şi plecarea la muncă în străinătate a unuia dintre soţi. O altă cauză importantă ce a împins familia spre criză este şi importul masiv de mentalităţi aşa-zis democratice, practicate în unele ţări, legalizarea avorturilor sau căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.
Libertatea greşit înţeleasă, o cauză a crizei
O amploare deosebită a cunoscut criza familiei după apariţia mişcărilor feministe, prin care a fost recunoscută egalitatea de drepturi între bărbaţi şi femei. Pe de o parte, din cauza înţelegerii greşite a acestor "drepturi", acum fiind promovat tot mai intens dreptul la autodeterminare şi asupra propriului corp, respectiv dreptul femeilor de a face avort. Pe de altă parte, criza familiei a fost amplificată şi de reacţiile apărute la drepturile solicitate de femei, crescând cazurile de violenţă domestică.
Pe plan naţional, criza familiei a luat amploare după 1989, ca un efect al libertăţii prost înţelese de români. Sub larga umbrelă a libertăţii au apărut comportamente deviante promovate şi amplificate de-a lungul anilor, comportamente copiate în special de la ţările "civilizate". Acestor cauze se adaugă situaţia materială în general precară ce a avut ca efect scăderea natalităţii, creşterea ratei divorţurilor şi a abandonurilor sau creşterea numărului celor plecaţi la muncă în străinătate.
Din familia creştină tradiţională au rămas de multe ori doar amintiri despre care ne povestesc cercetătorii de la muzee. "Cel mai bun exemplu de diferenţă dintre familia tradiţională şi cea din zilele noastre este unul din viaţa cotidiană, respectiv servitul mesei. Astăzi fiecare mănâncă pe fugă, în faţa televizorului, unii în bucătărie, alţii în sufragerie. Înainte însă, toată lumea se aduna în mijlocul mesei joase, rotunde, lucru care sporea coeziunea, fiecare văzându-l pe celălalt, iar capul familiei lua pâinea, o frângea şi o împărţea şi apoi mâncau. O altă diferenţă este cea legată de respect; capul familiei, fie că era tatăl, fie că era bunicul, devenea o autoritate. Indiferent de meseria pe care a avut-o, el era privit cu respect, deoarece era cel cu experienţă mai mare, lucru care astăzi nu se mai întâmplă", spune cercetătorul Ciprian Voicilă de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.
Cea mai mare problemă: lipsa de repere morale şi spirituale
Sociologii sunt de părere că există mai multe forme de criză cu manifestări şi consecinţe diferite. Criza familială reprezintă orice situaţie care induce apariţia stresului, a tensiunilor între membrii ei, ameninţând convieţuirea familială sau având ca rezultat ruperea ei. Crizele familiale depind de tipul de familie, de stabilitatea şi resursele emoţionale şi financiare. "Cred că cea mai mare problemă a zilei de astăzi este lipsa de repere morale şi spirituale. Omul de astăzi nu mai are o orientare spre valorile ce dau stabilitate familiei. Societatea omenească s-a schimbat, şi-a schimbat structurile, politicile pentru familie şi educaţie şi toate acestea au afectat viaţa şi dimensiunea a familiei. Dacă este să vorbim despre rezolvarea problemei, cred că în primul rând trebuie schimbate politicile faţă de familie şi educarea tinerei generaţii. Este sigurul lucru care poate duce spre salvarea de la această decădere a familiei şi a individului", este de părere profesorul universitar doctor Elena Zamfir, şef de Catedră Asistenţă socială şi psihologie socială din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti.
În România, criza familiei se manifestă în primul rând prin amânarea căsătoriei, ca o fază iniţială, apoi prin abandonul copiilor şi cel al părinţilor, în numărul mare de avorturi şi chiar prin creştere a numărului divorţurilor, creşterea violenţei în familie şi creşterea delincvenţei juvenile. Sintetizând, am putea spune că problemele cu care se confruntă astăzi familia creştină sunt slăbirea vieţii spirituale în familie, sărăcia şi şomajul, dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ, alcoolismul şi drogurile, concubinajul şi căsătoriile de probă, infidelitatea conjugală. De asemenea, lipsa unei educaţii corespunzătoare a copiilor; plecarea la lucru în străinătate a unuia sau a ambilor soţi, avorturile şi disensiunile în familie, literatura şi filmele porno sau ofensiva publică a unor manifestări sexuale contrare familiei tradiţionale.
Aceste concluzii au fost formulate în cadrul conferinţelor pastoral-misionare ale Arhiepiscopiei Iaşilor pe tema problemelor familiei, desfăşurate în anul 2007, sub preşedinţia Preafericitului Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Educaţia şi libertatea copiilor
Un aspect important al crizei familiei se răsfrânge asupra copiilor şi asupra educaţiei lor şi pleacă de la libertatea acordată de părinţi. Copiii sunt lăsaţi tot mai mult "să facă ce vor", iar copilul nu alege de fiecare dată ceea ce îi este folositor. Problemele încep de la vârste fragede când sunt lăsaţi în faţa televizorului sau a calculatorului, pentru că "stau cuminţi" şi nu deranjează. Numai că acei copii nu primesc educaţia necesară, ei preluând exemplele negative pe care le transpun apoi în viaţa de zi cu zi. Apoi, la vârsta adolescenţei sunt lăsaţi iarăşi să facă ce vor, pentru că "sunt tineri" şi trebuie "să se distreze", alunecând uşor spre panta alcoolului sau chiar a drogurilor. Această problemă a educaţiei copiilor a fost sesizată de Biserică, care se implică pentru rezolvarea ei.
"Una dintre cele mai mari probleme este implicarea familiei în educarea copiilor, anume modul în care îşi educă copiii. Şi aş face două precizări, anume că unii părinţi, din prea multă dragoste faţă de copii, îi lasă să facă ce vor, le dau libertate deplină, iar cealaltă categorie, şi cred că sunt mulţi în zilele noastre, din cauza situaţiei financiare şi neîncrederii în Dumnezeu, nu se implică deloc în educarea copiilor. Le dau viaţă şi îi lasă în pace, nedându-le un exemplu pozitiv, creştinesc, pe care să îl urmeze. În ceea ce priveşte remediile, cred în primul rând că este nevoie ca fiecare familie să aibă un duhovnic la care să meargă împreună şi să se spovedească, să primească sfaturi şi să le urmeze. Apoi, un alt remediu poate să îl ofere preotul prin catehezele de sâmbăta şi duminica, pentru că aşa identifică problemele şi poate oferi şi soluţii", susţine părintele profesor Daniel Enea de la Facultatea de Litere şi Teologie Ortodoxă din Timişoara.
Criza morală şi libertăţile minorităţilor sexuale
O problemă foarte gravă este cea a moralităţii şi a deviaţiilor ce pornesc din neînţelegerea valorilor morale. Familia a devenit mai puţin morală, sistemul de valori la care ne referim fiind unul "modern", de regulă după modelul filmelor americane, unde libertinajul este prezentat ca natură proprie a omului. În plus, omul modern se exteriorizează ostentativ, arătând că există şi cere să fie lăsat în pace, chiar dacă el este cel care agasează prin comportamentul său pe ceilalţi. Iar în această categorie sunt incluse minorităţile sexuale care vor să iasă tot mai mult în evidenţă, în special prin parade, pentru a cere nediscriminare, deşi mai degrabă discriminează ei prin manifestările lor decât sunt ei victime ale discriminării.
Remedii sociale şi pastorale
Din punct de vedere social, criza familiei poate fi rezolvată printr-un set de măsuri susţinute, cu implicare şi cu ajutorul comunităţii. Astfel, în cadrul conferinţelor preoţeşti din Arhiepiscopia Iaşilor au fost stabilite o serie de remedii, precum înfiinţarea de centre de zi în care să se poată oferi un mediu educativ copiilor proveniţi din familiile dezorganizate, soluţie ce poate fi aplicată mai ales în parteneriat cu autorităţile locale şi prin accesarea unor fonduri puse la dispoziţie prin programe specifice. Apoi, problemele pot fi rezolvate şi prin ridicarea nivelului de cultură la sate şi în zonele defavorizate şi interzicerea comerţului (iarmaroace) la sate în zilele de duminică şi prin promovarea spiritului de dialog şi de întrajutorare între generaţii. La fel, schimbarea mentalităţii tinerilor marcată de teribilism şi spirit de frondă, ca rezultat al unei concepţii greşite despre libertate şi ca efect al preluării unor modele de comportament din industria de divertisment şi prin elaborarea unor legi care să încurajeze natalitatea.
Din punct de vedere pastoral, preoţii au început să organizeze tabere de concursuri cu premii, adaptate în funcţie de vârstă, să înfiinţeze cercuri de pictură sau cluburi cu activităţi atractive (inclusiv prin cooperare cu şcolile). De asemenea, cunoaşterea problemelor care există în sânul familiei se poate face şi prin vizitele pastorale dese, convorbirile duhovniceşti, consilierea membrilor familiei şi antrenarea acestora în activităţile organizate de parohie, cateheze care trebuie să vizeze pe toţi membrii familiei, tineri şi vârstnici deopotrivă, pelerinaje religioase la biserici şi mănăstiri şi pelerinaje social-filantropice la aziluri, spitale de bătrâni sau de copii, orfelinate. În plus, remedii pastorale se pot oferi prin cultivarea spiritului filantropic prin formarea de grupe între cei înstăriţi material şi cei săraci; înfiinţarea de locuri de joacă pentru copii în curtea bisericilor (cum ar fi grădiniţele duminicale) şi nu numai.
"Cunoaşterea problemelor care există în sânul familiei se poate face şi prin vizitele pastorale dese, convorbirile duhovniceşti, consilierea membrilor familiei."
"Eu sunt prietenă cu copiii mei"
Atitudinea românilor faţă de familie este diferită, fiecare având propria viziune despre ea. Totuşi, aproape toţi vedem familia drept o instituţie sacră, un loc de unde ai de învăţat şi unde îţi rezolvi problemele. Indiferent de evoluţia societăţii, familia trebuie să rămână acelaşi spaţiu sacru, ale cărui valori nu trebuie modificate.
"Odată ce timpul trece, nimic nu mai este cum a fost odată. La fel se poate spune şi despre familie şi relaţiile din interior. Cu toate acestea, însă, trebuie ca unele lucruri să rămână nealterate peste timp, cum ar fi credinţa, familia cu respectul şi fidelitatea reciprocă, precum şi încrederea în celălalt. În ziua de astăzi este mult mai dificil să întemeiezi o familie, pentru că, inevitabil, problemele financiare au efect şi asupra vieţii de familie. Te căsătoreşti, ai copii, şi apoi îţi dai seama că nu ai cu ce să îi întreţii. Este mai greu să te descurci în ziua de astăzi, pentru că resursele financiare sunt limitate şi, în plus, te gândeşti şi la instabilitatea locului de muncă. Te gândeşti că dacă nu mai ai unde să lucrezi…", este de părere Ştefan Vipie, completat de prietena sa, Andreea Szabo.
"Relaţiile din interiorul unei familii trebuie să fie foarte bune. Copiii trebuie să îşi respecte părinţii pentru că le-au dat naştere, i-au crescut şi le-au dat educaţie", este de părere Andreea Ilie, din Bucureşti. "Totuşi, dacă sunt unele probleme la unele cupluri, copiii trebuie să fie atenţi să nu repete aceleaşi greşeli atunci când se vor căsători", completează fratele acesteia, Mihai.
"Pentru mine, familia înseamnă totul. Familia trebuie să fie unită, să se înţeleagă bine, pentru că dacă există iubire şi înţelegere, totul se rezolvă. Părerea mea este că în interiorul unei familii, părinţii trebuie să se ocupe foarte mult de copii, să comunice cu ei, să fie prieteni cu ei. Eu sunt prietenă cu copiii mei şi de aceea discutăm foarte mult, îmi spun problemele pe care le au şi încercăm să rezolvăm soluţii. Chiar dacă sunt mari, îmi spun problemele lor şi le rezolvăm împreună", spune Anişoara Grigore.
