Suportul dat de necuvântătoare

Potrivit unui studiu publicat de Asociaţia Americană de Psihologie, animalele de companie pot servi ca surse importante de suport social şi emoţional pentru oamenii obişnuiţi, şi nu doar persoanelor care se confruntă cu provocări semnificative de sănătate. Departe de a fi un moft de aristocrat, deţinerea unui animal de companie are multiple efecte benefice în plan social sau psiho-emoţional.

Studiul amintit a mai constatat faptul că proprietarii de animale de companie sunt la fel de ataşaţi faţă de persoane importante din viaţa lor ca şi de propriile animale. În acelaşi timp se arată că nu există dovezi care să indice faptul că animalele s-au interpus între relaţiile cu alte persoane sau că oamenii s-ar baza mai mult pe animalele de casă atunci când suportul social ar fi mai sărac. Psihologii de la Universitatea din Miami şi cea din Saint Louis au efectuat trei experimente pentru a examina beneficiile potenţiale ale proprietarilor de animale de companie. Rezultatele studiului actual au fost publicate în Jurnalul de Psihologie Socială şi a Personalităţii.

Aspecte pozitive ale deţinerii unui animal de companie

Cercetătorul principal Allen R. McConnell de la Universitatea Miami din Ohio a observat că "există dovezi care arată că proprietarii de animale de companie, în raport cu cei care nu deţin nici un animal de companie, o duc mai bine pe mai multe planuri, indiferent de diferenţele individuale. Mai exact, spre deosebire de cei care nu au un animal de companie, proprietarii de animale de companie tind să aibă o mai bună stimă de sine, o condiţie fizică mai aproape de ideal, tind să nu fie prea singuratici, sunt mai conştiincioşi, mai extrovertiţi, tind să fie mai puţin temători şi mai puţin îngrijoraţi". Cercetările anterioare au arătat că pacienţii vârstnici care au animale au avut mai puţine vizite la medic decât pacienţii similari, dar fără animale de companie. În acelaşi timp, s-a arătat faptul că bărbaţii HIV-pozitiv cu animale au fost mai puţin deprimaţi decât cei care nu aveau nici un animal. Dar aceste experimente arată faptul că orice om poate beneficia de pe urma unui partener necuvântător.

Unul dintre experimente a dovedit faptul că există mai multe diferenţe între cei care au sau nu un animal de companie şi că în toate cazurile proprietarii de animale de companie au fost mai fericiţi şi mai sănătoşi. Un al doilea experiment a constatat o mai bună stare de spirit în rândul proprietarilor de câini, care le-a crescut sentimentul de apartenenţă, de respect de sine şi de sens al vieţii. Ultimul studiu a constatat faptul că animalele de companie îi pot face pe oameni să se simtă mai bine după ce se confruntă cu un sentiment de respingere.

Cercetătorii susţin faptul că "există dovezi considerabile care arată faptul că proprietarii beneficiază de pe urma animalelor de companie atât psihologic, cât şi fizic, servind ca o sursă importantă de suport social. Dacă studii anterioare s-au axat în principal pe proprietarii de animale de companie care se confruntă cu provocări semnificative de sănătate, studiul de faţă stabileşte faptul că există numeroase aspecte pozitive pentru oamenii obişnuiţi care deţin un animal de companie".

Animalele scad riscul de alergii la copii

Aceste experimente sunt în consens cu un alt studiu publicat în luna iunie în revista "Clinical & Experimental Allergy". În acest caz, studiul arată că deţinerea unui câine sau a unei pisici în casă nu creşte riscul copiilor de a deveni alergici la animale de companie, ci dimpotrivă, îl scade. De multe ori părinţii copiilor mici doresc să ştie dacă ţinerea unui câine sau a unei pisici în casă creşte riscul copiilor de a deveni alergici la animalele lor de companie.

Cercetătorii conduşi de Ganesa Wegienka din cadrul Departamentului de Ştiinţe de Sănătate Publică din Spitalul Henry Ford au urmărit un grup de copii de la naştere până la maturitate. În mod periodic s-a luat legătura cu părinţii şi cu copiii pentru a aduna informaţii despre expunerea la câini şi pisici. Rezultatele obţinute cu ajutorul probelor de sânge au arătat faptul că cea mai importantă perioadă de expunere la un animal este în primul an de viaţă, ea oferind protecţie în unele grupuri. Tinerii care au avut în casă un câine în primul lor an de viaţă au avut aproximativ un risc de două ori mai mic de a dezvolta o alergie la câini, în comparaţie cu cei ale căror familii nu au deţinut un câine în primul lor an de viaţă. În cazul pisicilor se întâmplă acelaşi lucru, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

În urma acestor rezultate, Wegienka conchide că "această cercetare oferă dovezi în plus la faptul că experienţele din primul an de viaţă sunt asociate cu starea de sănătate de mai târziu şi că expunerea timpurie la animale de companie nu pune cei mai mulţi copii la riscul de a dezvolta o alergie la aceste animale mai târziu în viaţă".

În cadrul unui alt studiu efectuat tot de către specialişti din cadrul Spitalului Henry Ford s-a evidenţiat faptul că acei copii care au o expunere prenatală la un animal de companie ţinut în casă au un număr scăzut de imunoglobuline E între naştere şi vârsta de 2 ani. Acesta este un lucru important, având în vedere că aceste molecule sunt în strânsă legătură cu afecţiuni alergice sau cu astmul.

Animalele ca binecuvântare

Create de Dumnezeu pentru ajutorarea omului, animalele au umplut pământul. De la fiinţe unicelulare, care se plimbă cu miile într-o picătură de apă, la simfonia de sunete din savana africană, toate animalele vestesc slava lui Dumnezeu prin complexitatea alcătuirii lor sau frumuseţea pe care o etalează. Departe de a fi o apariţie spontană supusă hazardului, viaţa de pe pământ trădează misterul Creatorului. Astfel, animalele nu doar îl ajută pe om în viaţa sa, încântându-i privirea sau răsfăţându-i simţurile, ci ele participă la cunoaşterea lui Dumnezeu, sunt semne care direcţionează spre sursa vieţii.

În istoria Bisericii se pot afla exemple de sfinţi care "au venit la credinţa cea tare în Unul, Dumnezeul cel viu, numai prin înţelegerea cea firească", aşa cum spune Sfântul Nicolae Velimirovici, autorul proloagelor de la Ohrida. Astfel, Sfânta Cristina, o muceniţă din secolul al lll -lea, a avut ca apostoli cerul şi pământul, frumuseţea şi armonia lumii. Ea nu a avut posibilitatea să audă de Hristos de la cineva, nu a primit propovăduirea nici unui apostol, preot sau creştin oarecare. Ea nici măcar nu auzise de denumirea de creştin. Şi totuşi, prin contemplarea naturii, "privind în fiecare zi pe fereastră, observând soarele şi frumuseţea nespusă a naturii ce strălucea la lumina zilei sau minunându-se în fiecare noapte de frumuseţea constelaţiilor", Cristina ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu. Tatăl ei păgân era conducătorul cetăţii Tirului. El şi-a asuprit propria fiică de unsprezece ani, care respingea credinţele ilogice şi îmbrăţişa afirmarea naturală a singurului Dumnezeu adevărat. Puritatea ei şi dorinţa de aflare a adevărului au condus-o şi i-au permis Cristinei să cunoască viaţa cea adevărată, devenind sfântă şi muceniţă a Bisericii.