Relaţia maritală trece uneori prin momente de tensiune, care se pot transforma sau nu în momente de criză, în funcţie de modul în care sunt abordate de cei doi. Nu de puţine ori, cei doi soţi sunt supuşi unor provocări venite din mediul profesional, supraaglomerarea activităţilor sau tensiuni în relaţia cu colegii ori cu şeful.
Mai ales în societatea zilelor noastre, când ritmul alert care ne cuprinde se oglindeşte şi se amplifică în cei din jur şi îşi pune amprenta asupra stării noastre de echilibru psihic, putem observa cât de mult suntem influenţaţi şi cât de mult aducem în cuplu o stare care nu aparţine acestuia, dar care creează iritare şi disconfort în cadrul lui. În condiţiile creşterii stimulărilor, a provocărilor venite din mediul exterior, ne confruntăm nu doar cu o scădere a imunităţii fizice - aşa cum au demonstrat studiile -, ci şi cu o "scădere a imunităţii psihice", a toleranţei la stres. Se diminuează capacitatea noastră de a gestiona, de a depăşi situaţiile de criză, care par, de multe ori, fără ieşire.
Toate acestea îşi pun amprenta şi asupra vieţii de cuplu. Ritmul cotidian, multiplele activităţi în care sunt implicaţi pe parcursul zilei determină ca cei doi să se întâlnească abia seara, când starea de oboseală sau cea de iritare sunt deja instalate. O parte dintre frustrările pe care cei doi le-au trăit pe parcursul zilei încă mai au ecou în sufletul lor. Astfel, în momentul întâlnirii soţilor, este posibil să intre în contact, în primul rând, experienţele tensionate pe care fiecare le-a avut în decursul zilei.
Chiar şi o seară care se vrea a fi ceva deosebit se poate transforma, în câteva clipe, într-un schimb de replici tăioase, dacă ne lăsăm duşi de starea de iritaţie cu care am venit acasă.
Folosirea "coşului relaţional" previne certurile gratuite în cuplu
Pentru o întâlnire liniştită, armonioasă, plină de bucurie şi înţelegere, aceste stări psihice neplăcute ar trebui descărcate, exprimate într-un mod în care să nu îl afecteze pe celălalt în mod negativ. O vorbă de bun simţ în acest sens spune "să lăsăm problemele de la serviciu pe preşul de la intrarea în casă".
Dar cum să realizăm acest lucru? Uşor de zis, dar de cele mai multe ori mai greu de făcut! Unii psihologi recomandă o metodă creativă şi, totodată, eficientă, numită "coşul relaţional". Aceasta ar presupune ca fiecare dintre cei doi soţi să rememoreze, să analizeze câteva minute evenimentele din cursul zilei care i-au deranjat; fie că acestea presupun o ceartă cu un coleg, un şofer neatent în trafic, ratele care necesită achitare, o notă proastă luată de copil la şcoală, un funcţionar public lipsit de respect sau toate acestea la un loc. Evenimentele neplăcute sunt scrise pe nişte bilete, rupte apoi şi aruncate la un coş de gunoi special amenajat doar pentru "rezidurile relaţionale". Acestea merită aruncate, întrucât, spre deosebire de celelalte reziduri, nu sunt reciclabile, ci vor duce doar la alte conflicte, dar de data aceasta cu soţul sau soţia.
Să ne punem în pielea partenerului
Cu toate acestea, există şi situaţii în care tensiunile auxiliare apar sub forma unui ton ridicat, iritat, a unei remarci ironice sau chiar jignitoare. Cu siguranţă că acestea pot fi semne care ameninţă atmosfera în cuplu pentru câteva ore sau câteva zile, dar pot fi privite şi ca semne ale stării de oboseală extremă a partenerului, strigăte de exasperare ale acestuia.
În aceste situaţii, putem alege să abordăm comportamentele amintite ca fiind îndreptate împotriva noastră şi să ne angajăm într-un contraatac. Dar mai putem, de asemenea, să înţelegem că astfel de atitudini pot proveni dintr-o nevoie de linişte, relaxare sau chiar de dreptate, care nu au fost împlinite în cusul zilei. Uneori, pentru a face aceasta este suficient să ne dăm un pas înapoi, să ne punem în pielea partenerului - în termeni psihologici, să empatizăm - şi să realizăm că, uneori, în situaţii de tensiune reacţionăm în acelaşi mod.
Atitudinea tandră în momente de iritare e o dovadă de smerenie
Deseori, când suntem asaltaţi de nervi, nici unul dintre noi nu vrea să cedeze, să facă primul pas. Asta ar fi ca şi cum aş admite că "eu am greşit". Dar ce-ar fi să-mi schimb punctul de vedere? De fapt, a face primul pas spre reconciliere mă pune în poziţia adultului. Pot fi adult în acel moment?
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că "atunci când bărbatul se ceartă cu femeia, familia lor este în aceeaşi situaţie ca un vapor aflat în mijlocul furtunii, când căpitanul se ceartă cu timonierul". Dacă am avea în minte imaginea aceasta atunci când suntem pe cale să intrăm într-o ceartă, poate că ne-ar fi mai uşor să fim adulţi şi să nu ne lăsăm angrenaţi în vârtejul vorbelor urâte.
A păstra o atitudine tandră în momente de iritare e o dovadă de smerenie. A-ţi aduce aminte că sub nervii pe care-i ai stă ascuns "cel mai bun prieten" al partenerului tău poate să te oprească de la a da frâu liber replicilor care stau să răbufnească.
Putem încerca să folosim unul dintre următoarele gesturi de tandreţe, care vor avea efect mai ales dacă vor fi folosite înainte de a se ajunge la schimb dur de cuvinte, când deja devine mult mai greu să vrem a ne păstra pacea, şi chiar poate duce la amplificarea conflictului:
- Atingerea calmează tensiunea. Încearcă să-i prinzi mâna partenerului sau măcar degetul mic. Asta e ca şi cum i-ai spune: "Ştiu că acum nu ai chef să mă ţii de mână, dar măcar poţi să mă ţii de deget?".
- Practică blândeţea. "Un răspuns blând domoleşte mânia, iar un cuvânt aspru aţâţă mânia", spune înţelepciunea lui Solomon. Cuvintele urâte ne ies automat, dar blândeţea e ceva ce are nevoie de exerciţiu pentru a putea fi folosită şi în momente critice.
- Fă-ţi soţia să râdă. Atunci când soţul îşi aduce aminte să fie simpatic în toiul unei certe şi face o schimbare comică bruscă, surpriza cu care soţia primeşte acea transformare poate trece uşor în zâmbet.
