Timpul bun se trăieşte în prezent

Poate fiecare dintre noi la un moment dat a fost frământat de trecutul amintirilor sau de planurile de viitorului sau cel puţin i-am văzut pe alţii zbuciumându-se cu gândul la unul din timpuri. Unii, măcinaţi de amintiri, alţii, consumaţi de planuri, niciodată trăind în prezent.

Este un lucru firesc să ne gândim la "aş vrea să..." şi dacă nu am avea forţa să ne facem planuri de viitor, ar reprezenta o problemă destul de gravă pentru noi. Tocmai în aceasta stă puterea de a ne îndrepta viaţa, prin ceea ce vrem să fim în viitor, aceste planuri fiind ca un ghid pentru dirijarea vieţii noastre. Psihologii ar numi lipsa de interes pentru viitor un început de depresie sau un semn care apare în debutul diferitelor afecţiuni psihice. Planurile referitoare la cum am vrea să arate viaţa noastră ne impulsionează, ne bucură, uneori ne dau forţa de a merge înainte. Lipsa acestora ascunde o nepăsare, o lipsă totală de încredere în noi.

Gândul la viitor ne fură prezentul

Nu planificarea a ceea ce vrem să facem sau să fim ar putea constitui o problemă, ci proiectarea întregii noastre vieţi într-un viitor mereu nerealizabil. Vrem, ne dorim să facem ceva şi în final ajungem să ne dăm seama că nici măcar nu începem să ne catalizăm forţele spre acel ceva, fiind prea ocupaţi să ne imaginăm "cum ar fi dacă...".

Mereu ne gândim la ziua de mâine şi din această cauză uităm să trăim cum se cuvine ziua de azi. Trăim în minte mereu cu ziua de mâine, iar când ceasul a măsurat un anumit interval de ore şi ne-a transportat în acel mâine, devine neinteresant, iar atenţia noastră se focalizează iar şi iar spre un alt mâine. Se scurg pe lângă noi evenimentele, ne depăşesc uneori problemele, suntem în întregime canalizaţi spre viitor. Am putea fi numiţi "oameni fără prezent", oameni bolnavi de viitor, de un viitor care ne depăşeşte imediat cum devine prezent.

Viitorul care se transformă în azi

Dacă vorbim despre viitor, trebuie să ştim că este vorba doar despre o noţiune teoretică, noi trăim doar în imaginaţia noastră în viitor, acesta devine mereu prezent odată cu trecerea timpului. Niciodată nu vom putea trăi în viitor pentru că nu putem ajunge fizic acolo. Iar despre acest lucru, părintele Teofil Părăian spunea: "Ne pregătim pentru viitorul nostru, dar viitorul nu-l vom trăi niciodată ca viitor, ci totdeauna îl vom trăi ca prezent. Asta înseamnă că viitorul, de fapt, este o noţiune teoretică. Însă, practic, noi, pentru viitor, ne pregătim pentru prezentul de mâine, pentru prezentul de poimâine, pentru prezentul din cealaltă vreme a vieţii noastre".

Partea pozitivă şi cea negativă a planurilor de viitor

Pentru un viitor mai bun decât prezentul nu trebuie să uităm că acesta depinde de realizările noastre de acum, din momentul de faţă, şi nu de ce vom face mâine. Pentru a nu fi zadarnică orientarea noastră spre viitor şi pentru a reuşi ceea ce ne propunem pentru mâine, trebuie să avem în vedere că acest lucru se realizează doar dacă noi suntem conştienţi de ceea ce suntem acum, de ceea ce este greşit la noi pentru a putea îndrepta. Doar astfel putem să ne dezlipim de retrăirea trecutului în care nu am reuşit să facem ce ne-am propus sau să fim cum am vrut să fim.

Această proiectare a noastră în viitor poate fi bună atunci când vrem cu adevărat o schimbare, când ne analizăm pe noi înşine şi avem puterea să facem ceva bun astăzi. Realizarea planurilor noastre nu începe de mâine, de poimâine, începe din momentul prezent. Dacă le lăsăm pentru viitor vor rămâne mereu acolo şi nu le vom putea vedea realizate în prezentul nostru continuu, rămânând doar ca amare regrete de genul "ce bine ar fi fost dacă..." Aceasta este faţa negativă a ceea ce numim noi planuri pentru o viaţă mai bună, vrem să realizăm ceva, dar ne opintim când vrem să pornim la drum şi o lăsăm pentru mâine şi astfel nu ne putem transforma viitorul cu planuri în prezent. Ne îndreptăm mereu spre el şi mereu el se îndepărtează de noi, ajungând astfel să uităm de ziua de astăzi.

Mai există un lucru de care trebuie să ţinem cont când vorbim despre partea pozitivă a proiectării planurilor de viitor. Este firesc ca aceste gânduri să fie gânduri pozitive, planuri bune, nicidecum negative. Toţi încercăm să urcăm o scară spre mai bine, fie că ne gândim la casa pe care trebuie să o cumpărăm sau la postul următor în care am vrea să ne spovedim. Nu ştiu ce este mai rău: să intri într-o letargie totală în care să nu te gândeşti sub nici o formă la viitor, să te întorci spre tine însuţi şi să te izolezi în egoism sau din neputinţă să îţi pierzi nădejdea într-un viitor mai bun. Cu siguranţă, a doua variantă în care omul nu poate să îşi mai trăiască cu bucurie (fie ea egoistă sau lipsită de perspectivă) prezentul şi nici nu are puterea de a ieşi din această stare, realizarea unor planuri de viitor cerând prea multe resurse pentru el.

Pregătirea noastră pentru viitor începe încă înainte să realizăm ce înseamnă acest lucru. Primii care se îngrijesc de viitorul nostru sunt părinţii, apoi şi societatea într-o oarecare măsură. Apoi, când ajungem să ne angajăm în mod conştient în viaţă, începe să ne preocupe şi pe noi ideea de viitor, începem să ne gândim ce vrem să facem cu viaţa noastră. Iar de aici fiecare aleargă spre ceea ce a ales să îşi canalizeze forţele, de multe ori înclinând balanţa în favoarea planurilor legate strict de necesarul existenţei noastre din punct de vedere material. Acest lucru nu poate decât să ne coboare din ce în ce mai mult într-un cumul de griji, în loc să ne eliberăm şi să găsim mulţumirea sufletească autentică. Evident, nu vorbim aici despre ridicarea nivelului nostru material de la maşină la casă şi de la o casă la două, ci la mai mult decât atât, la bucuria de a ne vedea împliniţi, de a simţi că tot ce am făcut a avut un rost şi, de ce nu, să ne gândim dacă am putut să facem ceva bun nu doar pentru noi, dar mai mult pentru ceilalţi: "În jurul tău să poţi/ Să-i fericeşti pe toţi".

Cu gândul în prezent, spre veşnicie

Nişte gânduri senine care ne vin tot de la părintele Teofil Părăian ne îndeamnă: "Vreau să rămâneţi cu gândurile acestea că în prezent ne pregătim pentru viitor, că trecutul l-am trăit ca prezent, că veşnicia o avem în vedere prin ceea ce devenim şi că nu putem face abstracţie de ceea ce am fost, că avem de luptat şi cu negativul care a intrat în componenţa vieţii noastre şi cu cât suntem mai preocupaţi pentru binele nostru şi mai angajaţi spre bine, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne realizăm pe noi înşine şi astfel îi ajutăm şi pe cei din jurul nostru".