Despre toleranţă se vorbeşte astăzi tot mai puţin, poate pentru că sinonimele acestui termen, atât de dragi înaintaşilor noştri, şi anume îngăduinţă, indulgenţă, sunt şi ele uitate într-un ungher al tăcerii. Şi poate tocmai de aceea ne dăm seama, cu tristeţe, că nu mai suntem toleranţi, iar copiii şi tinerii zilelor noastre ne acuză că nu mai facem distincţie între toleranţă şi nepăsare. În această perioadă a postului, când din tot sufletul ar trebui să fim mai toleranţi, o discuţie despre acest principiu nobil este folositoare şi bine-venită.
Suntem martori, frecvent, la discuţii mai mult sau mai puţin îndreptăţite, dar şi mai grav, mai mult sau puţin documentate ştiinţific despre cât de intoleranţi şi negativişti au ajuns să fie şi să gândească tinerii din ziua de azi. Ni s-a întâmplat multora dintre noi să urmărim, pe diferite canale media, tineri interogaţi, aleatoriu sau nu, şi care să îşi exprime "alergia" la toleranţă sau dezamăgirea faţă de vremurile pe care le trăim. Şi atunci apar vocile "avizate" ale "analiştilor" de profesie, iar acuzele încep să curgă: tinerii sunt dezamăgiţi, pleacă în străinătate, s-au înrăit, nu mai sunt toleranţi, caută să iasă în evidenţă cu orice preţ, nu mai au principii etc. Cunoaştem bine discursul... şi nu putem să nu observăm că din dorinţa aprigă de a promova un principiu, în cazul nostru, cel al toleranţei, riscăm să cădem în mreaja devastatoare a judecăţii aproapelui, iar toleranţa atât de dorită să se transforme într-o atitudine de respingere şi intoleranţă maximă.
O altă formă a iubirii
"Nu poţi fi tolerant cu ceilalţi când eşti orbit de orgoliu şi obsedat să ieşi în evidenţă cu orice preţ. Am învăţat foarte bine, în ultimii ani, să călcăm pe cadavre şi credem că o astfel de atitudine ne asigură succesul, mai ales cel profesional. Nimic mai fals, şi cred că asemenea atitudini trebuie corectate, mai ales la cei tineri, care au făcut un adevărat hobby din a fi pe placul găştii, al grupului din care fac parte, fără să mai ţină seama şi de părinţi, profesori, de cei care au investit ani şi multă muncă în formarea lor", crede Adriana Pascu, formator, cea care ne-a mărturisit că lucrează zilnic cu multe persoane, în mare parte tineri, dar, din păcate, "aceştia au căzut pradă goanei nebune după carieră, bani, ascensiune profesională şi calcă de cele mai multe ori peste principii care până nu de mult erau normative pentru viaţa lor. Despre toleranţă... un subiect greu de abordat, mai ales atunci când o desparţi de iubire, pentru că, dacă vom privi prin ochii sufletului de creştin, vom înţelege că toleranţa este mai ales o formă de iubire".
Instituţiile de învăţământ ar trebui să acorde mai multă atenţie dezvoltării unei educaţii a toleranţei. Este şi părerea unui tânăr sociolog, Dan Carbarău, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, care ne-a explicat că "anumite proiecte concepute de Departamentul pentru Relaţii Interetnice, la nivel guvernamental, ar trebui să devină realitate şi să beneficiem cu toţii de certitudinea realizării unor deziderate mai vechi, a înţelegerii şi acceptării toleranţei faţă de alte etnii, religii sau categorii sociale, dar mai ales înlăturarea prejudecăţilor şi a stereotipiilor de tot felul, care nu fac decât să îndepărteze pe tineri de bătrâni, pe copii de părinţi, pe elevi de profesori, pe tinerii normali de persoanele cu handicap sau pe creştinii cuviincioşi de cei care şi-au făcut un scop din a denigra zilnic Biserica şi pe slujitorii ei".
Exerciţiul toleranţei te "molipseşte" cu virtuţi
Tinerii au mare nevoie de îndrumare, de un sfat, au nevoie mai ales de argumente, şi nu de idei preconcepute. Din lucrul cu tinerii se poate lesne observa că există o mai bună colaborare atunci când evităm să dăm verdicte, să catalogăm. Tinerilor nu le place să fie arătaţi cu degetul, îşi cunosc bine lipsurile şi ştiu ce trebuie să facă pentru a-şi corecta comportamentul, au nevoie doar de puţină înţelegere şi poate de ceva mai multă răbdare din partea noastră, a "maturilor". Este şi părerea Andreei, studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării: "Întotdeauna mi-a plăcut acea replică celebră - "Vezi mai întâi bârna din ochiul tău şi apoi să vorbeşti despre paiul din ochiul celuilalt" - şi toţi simţim asta - nu ne place când cineva ne judecă, mai ales gratuit, fără să deţină toate informaţiile sau toate capetele de acuzare, şi chiar şi atunci, a avea o atitudine de intoleranţă, neiertătoare şi neîndurătoare faţă de cel care a greşit nu cred că îl ajută, ba din contră, îl afundă şi mai rău şi îl face să fie, la rândul său, neiertător şi lipsit de toleranţă. Întotdeauna am crezut că lucrurile bune sunt "molipsitoare", iar toleranţa trebuie să fie "profesată", nu poţi fi tolerant decât după "exerciţii" serioase în acest scop. Eu nu sunt o persoană foarte tolerantă, dar cred că depinde şi de temperament. Tot ceea ce fac este să mă feresc de etichetări, le consider primitive".
Ce se câştigă greu se pierde uşor
Recunoaşterea căii greşite pe care te poţi afla la un moment dat este un pas important, dar foarte dificil dacă nu ai repere solide, duhovniceşti. Sunt mulţi tineri care recunosc că nu şi-au pus vreodată problema despre cât de toleranţi sunt sau cât şi cum îşi manifestă ei toleranţa şi mai ales faţă de cine. "Este foarte dificil, nu cred că noi, tinerii, ne gândim foarte des la aceste lucruri. Suntem acaparaţi de felul în care arătăm, de cât de originali suntem, de schimbările pe care le suferim şi mai ales de starea de cunoaştere şi acumulare continuă. Şi mai adăugăm şi conflictele în care cădem, cu părinţii, cu prietenii, nu prea avem timp să ne analizăm cât de toleranţi suntem. Tinerii sunt şi foarte impulsivi, nu avem răbdare, vrem totul într-un timp foarte scurt, avem mii de planuri, ne facem visuri şi uneori suntem luaţi de val. Tocmai de aceea avem nevoie să ştim că părinţii ne susţin şi profesorii ne ajută şi ne trag de mânecă atunci când o mai luăm pe lângă. Personal, sunt convinsă că dacă reuşeşti să fii o persoană tolerantă şi înţelegi bine ce înseamnă să te menţii pe această linie, îţi va folosi mai târziu şi te va ajuta să treci mai uşor peste problemele ce vor apărea. Toleranţa este o calitate rară, se câştigă greu şi se menţine şi mai greu", se arată convinsă Mihaela Răducea, studentă la Managementul Afacerilor Internaţionale.
Chezăşia libertăţii creştinilor
"Ne este tot mai greu să fim toleranţi pentru că am uitat valoarea iertării. Şi nu mai iertăm pentru că reducem totul la persoana proprie, uitând că mântuirea noastră stă în raportarea faţă de celălalt, faţă de fratele nostru, de aproapele nostru, în care trebuie să vedem, în orice clipă, chipul lui Hristos. Toleranţa se manifestă deplin în familie şi în Biserică, această familie mai mare, unde orice om găseşte odihnă sufletului şi pace lăuntrică. De la întemeierea sa, Biserica a fost spaţiul în care s-a manifestat şi promovat înţelegerea dintre oameni, toleranţa, răbdarea, libertatea. Toleranţa a fost chezăşia libertăţii creştinilor, a descoperirii de sine ca şi chip al lui Dumnezeu, şi mai ales toleranţa a fost temelia cunoaşterii şi a înţelegerii voii lui Dumnezeu în lume. Prin învăţarea lecţiei toleranţei, tinerii se pot descoperi pe ei, vor vedea limpede cine sunt cu adevărat şi vor scăpa de măştile pe care şi le confecţionează din dorinţa de a-şi ascunde trăirile şi mai ales frica, acest sentiment adânc cuibărit în sufletele lor ce îi întristează, îi dezamăgeşte şi îi limitează. Tinerii sunt sufletul Bisericii noastre strămoşeşti, ei dispun acum de o libertate fără margini, inclusiv libertatea de a spune da sau nu în faţa răului, a ispitelor sub toate formele, şi acum a venit vremea ca tinerii să îşi arate forţa şi măreţia sufletelor lor - şi aceasta o pot face prin opţiunea pentru virtute, prin alegerea căii drepte, a toleranţei, moralităţii şi dragostei faţă de Biserică. Doar în biserică, tinerii se pot manifesta deplin, de aici se pot ridica oameni mari, destoinici, cu caracter, oameni cu adevărat liberi, aşa cum au fost toţi mucenicii sfintei noastre Biserici", ne-a declarat protosinghelul Maxim Bădoiu, stareţul Mănăstirii Cernica.
