Viaţa şi moartea pe timp de război

De puţină vreme, odată cu conflictul din Libia, războiul a intrat iarăşi în viaţa noastră. Chiar dacă implicarea României este, practic, simbolică, se cheamă că graţie unor alianţe cu eficienţă şi temei discutabile, participăm la un război, motiv măcar de câteva reflecţii pe această temă.

Oricum, ca o paranteză fie spus, de multă vreme încoace nici nu se termină un conflict că începe altul.

Toate mizeriile lumii sunt amestecate în blenderul diavolului şi aruncate iarăşi în lume, mai pline de savoarea răului.

Când vorbim de război, nimic nu e nou, aceleaşi răutăţi le regăsim şi în conflictele de acum mii de ani, şi în cele de acum.

Îmi amintesc povestirile bunicului, care a fost luat pe front şi într-o zi a căzut prizonier. S-a întâmplat când sovieticii au rupt linia frontului lângă Iaşi, în zona Bârnova. A fost dus în Siberia, într-un lagăr de muncă. Spărgeau piatră pe o temperatură atât de scăzută, încât apa, când o turnai dimineaţa din cană, îngheţa până jos.

Un adevărat spectacol al naturii umane reieşea din povestirile bunicului: cum furau ei din peştele pe care îl prindeau pentru sovietici dintr-un pârâu, cum s-a îndrăgostit de o rusoaică, asta în perioada când regimul de lagăr se mai îmblânzise, şi li se dădea voie să aibă câte-o iubită în satul din apropiere, în speranţa că unii prizonieri vor rămâne în URSS după eliberare, populaţia masculină a lor fiind redusă de război.

Trădare şi prietenie, complicităţi, iubire şi suferinţă, toate se îngemănau în acest prizonierat. Într-un fel au fost trataţi pe când România era de partea Germaniei, şi altfel după întoarcerea armelor, când eram aliaţi cu sovieticii. La momentul eliberării li s-au luat toţi bănuţii, puţini la număr, cu care fuseseră plătiţi pentru munca depusă.

Inducerea lipsei de vinovăţie

În război, toate preceptele creştine sunt întoarse pe dos. Îţi preţuieşti viaţa proprie, înţeleasă strict ca supravieţuire fizică, şi nu privită în perspectiva mântuirii, se minte sfruntat, pentru diabolizarea duşmanului, numai el e de vină, el e rău şi tu eşti bun, dreptatea e declarată şi fluturată de toate părţile. Oamenii sunt aţâţaţi unii împotriva altora pentru interese de multe ori inaccesibile marelui public.

Iar bieţii oameni rămân toată viaţa cu convingerea că au avut dreptate, că au dus un război drept, au fost patrioţi, ei au reprezentat binele, iar adversarii răul. Adică exact opusul unei atitudini smerite şi la locul ei.

Aceste minciuni pe care se fundamentează nevoia factorilor care decid un război de a le crea oamenilor aflaţi în subordine lipsa sentimentelor de vinovăţie pentru că fac rău unor semeni ai lor bat foarte departe. Tatăl meu ştie şi astăzi despre războiul din Vietnam ce a aflat în anii aceia, când propaganda comunistă prezenta absolut părtinitor chestiunea. Prin filme şi articole de presă li se spunea românilor că vietnamezii sunt nişte patrioţi practic neînarmaţi, care luptă numai cu arme primitive - capcane, arcuri şi săgeţi - împotriva invadatorului american. Adevărul îl ştie astăzi şi un copil, că vietnamezii erau deosebit de bine înarmaţi de sovietici, inclusiv cu armament de ultimă oră şi aveau parte de consiliere militară din plin. Dar aici, la noi, se ştia că sunt nişte bieţi ţărani care îşi apără ogoarele cu arcul. De partea cealaltă, americanii ştiau exact invers: vietnamezii le erau prezentaţi exclusiv ca nişte bestii care nu merită să trăiască. Atrocităţi au fost de ambele părţi, iar frânturi de adevăr au avut toţi.

Spectacolul manipulării

Acum vedem acest spectacol al manipulării în fiecare zi: aliaţii sunt buni, libienii sunt răi. Ai lui Gaddafi, desigur, căci ceilalţi, rebelii, sunt nişte patrioţi.

Propaganda dusă de structurile specializate ale statelor aflate în alianţă are grijă să cosmetizeze lucrurile şi să le prezinte numai cum trebuie. Vedem la ştiri câte un tanc fumegând şi cetăţeni zâmbitori, cu armele în mâini care fac semnul victoriei. E o veselie generală, iar senzaţia că totul e corect şi bine e atât de clară, încât te întrebi de ce nu eşti şi tu acolo să dai o mână de ajutor la petrecere.

Nu vezi nici o casă distrusă, nici copii sub dărâmături, deşi e clar că se mai întâmplă şi daune colaterale. Graţie puterii mass-media, în vremurile noastre lucrurile se petrec aşa: nişte oameni puternici decid cum trebuie să se facă un lucru care să servească interese mai mult sau mai puţin vizibile, apoi se votează foarte democratic, după ce în culise se trag sforile şi orice rău devine legitim, iar această legitimitate de mucava este băgată în capul oamenilor prin puterea presei. Se decupează frânturi de realitate, doar acele frânturi care convin, se ambalează frumos şi se trimit în stoluri prin lume.

Aşa că vezi tineri plecând la război cu zâmbetul pe buze, să ducă nişte războaie care nu sunt ale lor. Pleacă neobligaţi de nimeni, de cele mai multe ori pentru o retribuţie mai mare decât media din ţară. Nu-şi pun cu adevărat problema că ei merg să omoare nişte oameni, nu se gândesc serios că îşi joacă cartea vieţii şi mântuirii pentru avansul la o garsonieră sau o plasmă şi-un frigider.

Ignoranţa, răutatea, minciuna, toate trăiesc cel mai bine pe timp de război, când iluzia domină lumea.