Violenţa poate fi vindecată de o inimă iubitoare

Sunt tot mai multe vocile care atenţionează, de ceva vreme, şi supun cercetării un fenomen ce ia amploare în societatea actuală, acela al violenţei în rândul tinerilor. De ce se manifestă atâta violenţă şi agresivitate în viaţa tinerilor? Este o întrebare care ne preocupă şi am încercat să aflăm părerea unor persoane direct implicate în activităţi cu tinerii, profesori, psihologi, preoţi, urmând ca în alt număr să dezbatem, împreună cu câţiva tineri, această problematică complexă şi, în acelaşi timp, de o mare sensibilitate.

Nu putem aborda acest subiect decât plecând de la faptul că tinerii reprezintă o categorie socială vulnerabilă, iar implicarea din ce în ce mai ridicată a generaţiei tinere în comportamente violente, de orice fel, este un semn al fenomenelor de inadaptare sau de acumulare a unor nemulţumiri provocate de marginalizarea socială. Tinerii pot fi victime sau agresori, pot fi actorii unor comportamente agresive - intimidare, pălmuire, bătaie sau ai unor acte delincvente - jaf, atac, viol, omucidere, sau pot fi doar spectatori impasibili la acte pe care le comit alţi tineri.

Violenţa nu umple golul din sufletul tânărului, ci îl adânceşte

Se vorbeşte despre multiple cauze ale violenţei în rândul tinerilor - nopţile petrecute în faţa calculatorului şi oboseala accentuată, epuizarea din cauza temelor de acasă şi a unei materii tot mai stufoase de parcurs, la care se adaugă, inevitabil, şi presiunea părinţilor de a avea rezultate şcolare cât mai bune, dacă nu chiar perfecte, apoi sentimentul de debusolare şi negăsirea locului în societate. Toţi aceşti factori converg la o creştere a violenţei în rândul tinerilor de azi. "Tinerii din ziua de astăzi sunt copiii tinerilor de ieri. Şi adolescenţii generaţiei anterioare, actualii părinţi, au avut partea lor de violenţă. Tinerii de azi sunt creştini ca şi părinţii lor, dar cu toate acestea se constată o îndepărtare a multora dintre aceştia de spaţiul Bisericii, de comuniunea/întâlnirea cu Dumnezeu şi fraţii lor", ne-a explicat Stan Ştefan Cristian, profesor de religie la Colegiul Economic "A.D. Xenopol" şi la Colegiul Economic "Hermes" din Bucureşti, care este de părere că "lipsa comuniunii cu Dumnezeu, cu Binele, creează un gol sufletesc şi lasă loc apariţiei răului. Conform învăţăturii creştine, răul nu are o fiinţă a sa proprie, ci e doar lipsa binelui. Nu de puţine ori, acest rău se manifestă prin diversele tipuri de acte de violenţă. Dar această violenţă nu umple golul din sufletul omului - locul întâlnirii cu Dumnezeu în cel mai intim mod -, ci îl adânceşte, înrobindu-l pe tânăr. Acest lucru duce spre deznădăjduita orbire morală a celor înrăiţi, după cum spune arhimandritul Serafim Alexiev, ajungându-se până la considerarea păcatelor ca acte "normale" de către tinerii de azi. Soluţia pentru ieşirea din această stare este de a acorda fiecărui tânăr atenţia dorită şi ajutorul în demersul său de căutare a Adevărului. Este cunoscut faptul că libertatea se întemeiază pe cunoaşterea reală a lucrurilor ce urmează a fi alese".

Porţile şcolii sunt deschise, dar NU şi violenţei

Despre actele de violenţă manifestate de elevi în şcoală ne-a vorbit profesor consilier psihopedagog Cazan Manuela, de la Colegiul Economic "Hermes". Psihopedagogul apreciază că violenţa în şcoala românească contemporană nu numai că există, dar ia amploare pe zi ce trece, atingând cote dintre cele mai înalte la nivelul învăţământului gimnazial şi liceal. "De câţiva ani, în învăţământul românesc se utilizează concepte gen "şcoala prietenoasă", "şcoala cu porţile deschise", "şcoala cu ferestrele deschise" şi e normal ca dintr-o astfel de şcoală să răzbată spre exterior ecouri ale procesului ce are loc în interior, după cum e la fel de normal ca pe uşile şi ferestrele deschise să intre cu uşurinţă dificultăţile cu care se confruntă comunitatea/societatea din care şcoala respectivă e parte integrantă. Din aceste dificultăţi fac parte şi agresivitatea sau violenţa". Specialiştii în educaţie au definit astfel violenţa şcolară: "Orice formă de manifestare a unor comportamente precum exprimarea inadecvată sau jignitoare (poreclire, tachinare, ironizare, imitare, ameninţare, hărţuire). Dintre manifestările violente cu care ne confruntăm în şcoală, cea mai mare incidenţă o au bruscarea, împingerea, lovirea, rănirea; apoi, comportamente care intră sub incidenţa legii (viol, consum/ comercializare de droguri, vandalism - provocare de stricăciuni cu bună-ştiinţă, furt etc.), dar şi ofensa adusă statutului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă, faţă de cadrul didactic)". De la această definiţie trebuie să pornim în demersul de a căuta soluţii pentru diminuarea comportamentului violent din şcoli.

Tinerii au nevoie de o mână întinsă, nu de o instanţă ce condamnă

Părintele Ioan Antoci, de la Biserica "Sfântul Vasile" a Spitalului Municipal de Urgenţă din Roman, ne-a oferit şi o explicaţie, din perspectivă teologică, asupra motivelor de manifestare violentă a tinerilor. "Este necesar să ţinem cont de două aspecte importante: violenţa din rândul tinerilor nu e o stare specifică vârstei, violenţa sub diferitele ei aspecte fiind o trăsătură a naturii umane căzute. Ridicarea din această stare se poate produce doar prin aderarea voită la mesajul creştin care oferă şi modelul, Hristos, şi soluţia, porunca iubirii. Raportarea la modelul suprem sau la cele umane (sfinţii) poate elimina, într-o oarecare măsură, violenţa spre sine, în timp ce urmarea legii iubirii poate duce la estomparea violenţei spre ceilalţi. Ca preot, cel mai important aspect, care nu trebuie niciodată părăsit, e îmbunătăţirea comunicării cu tinerii. Spovedania e doar o formă acceptată pentru cei ce sunt legaţi cât de cât de Biserică. Însă nu e suficientă pentru mulţimea de tineri care nici nu consideră necesară existenţa preotului sau a Bisericii în societatea de astăzi. Comunicarea şi "pescuirea" inteligentă a acestor tineri pot însemna totul pentru ei deoarece, de cele mai multe ori, aceşti tineri debusolaţi au nevoie de a fi ascultaţi. Au nevoie de o persoană care să le apară ca model, să le apară nu ca o instanţă ce condamnă, ci ca o mână întinsă şi ca o inimă deschisă şi înţelegătoare. Şi accesul spre acei tineri se poate face numai dacă rândul celor deja vindecaţi devine vizibil. Iar preotul poate fi un server al reţelei de iubire dintre oameni. Deşi repararea şi ridicarea naturii umane la starea adamică a venit prin actele mântuitoare ale Fiului lui Dumnezeu Întrupat, aderarea la această reparare a naturii umane se face personal, prin voinţă şi credinţă proprie întărite de harul divin din Biserică. Toate, încununate de suprema lege a iubirii".