Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Vizită de solidaritate în India
O echipă formată din reprezentanţi ai mai multor Biserici din Europa, America Latină, Africa şi Asia („Living Letters“ - Scrisori vii) va face o vizită de solidaritate la Bisericile şi organizaţiile societăţii civile din India, în perioada 21-27 septembrie
Ţinta principală a vizitei o constituie întâlnirile cu reprezentanţii Bisericilor indiene, a căror misiune este foarte dificilă în contextul sărăciei în masă, discriminărilor sociale şi a violenţelor împotriva femeilor, daliţilor (castă indiană) şi creştinilor, informează www.ekklesia.co.uk. Vor avea loc întâlniri cu activişti pentru pace, conducători ai Bisericii şi reprezentanţi ai mişcărilor de protejare a drepturilor daliţilor, la New Delhi şi în statele din sud (Orissa şi Andhra Pradesh). „Living Letters“ sunt echipe ecumenice de câţiva membri care vizitează o ţară pentru a asculta, învăţa, împărtăşi abordări, căuta soluţii în vederea combaterii violenţei şi pentru a promova pacea în lume. Misiunea mai largă, în contextul Deceniului Împotriva Violenţei al Consiliului Mondial al Bisericilor, este de a pregăti Congresul Internaţional Ecumenic pentru Pace care se va desfăşura în Jamaica, în mai 2011. Acţiuni violente împotriva creştinilor În august 2008, statul indian Orissa a fost martor la un val de acţiuni violente organizate împotriva creştinilor. În jur de 20 de persoane au fost ucise, 50.000 expulzate din propriile case şi 4.000 de cămine distruse de radicalii hinduşi care i-au învinuit pe creştini de asasinarea unui important lider hindus. Aproximativ 200 de sate au fost afectate, sute de biserici fiind incendiate, fapt care a dus la emiterea unui document din partea Comitetului Executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor, prin care se exprima îngrijorarea „în legătură cu tendinţele alarmante de escaladare a violenţelor şi intoleranţei religioase din India. Pe 2 septembrie 2009, comitetul central al CMB a adoptat un alt document prin care se constata „un declin al libertăţii religioase în multe zone ale lumii şi o creştere a intoleranţei religioase“. Şi tot atunci, Comitetul Central al CMB a spus că sistemul bazat pe caste este discriminatoriu şi contrazice învăţătura creştină, potrivit căreia toţi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. Peste 160 de milioane de persoane din India fac parte din casta daliţilor (care înseamnă „subjugat“ sau „strivit“) şi aproximativ 260 de milioane de oameni de pe întreg globul sunt consideraţi în societatea în care trăiesc „paria“ sau „lipsiţi de valoare“.