Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
YouCat. Un proiect misionar de succes dedicat tineretului
YouCat, termen provenit de la „Youth Catechism” (Catehismul tineretului), a început să fie redactat în 2006 din iniţiativa Conferinţei Episcopilor Catolici din Austria de către cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei, şi editorul catolic Bernard Meuser, dorind ca prin acest catehism să transmită învățătura Bisericii „într-un mod în care să îl poată înțelege tinerii”. Cei doi au colaborat 5 ani de zile cu teologi, preoți, cateheți și peste 60 de tineri. „Dacă vrei să faci ceva pentru tineri, asigură-te că îl faci împreună cu tinerii”, a fost sfatul cardinalului Schönborn.
YouCat a fost lansat oficial la Ziua Mondială a Tineretului Catolic din 2011, de la Madrid. După doi ani, la întrunirea tineretului catolic de la Rio de Janeiro au fost difuzate 1,5 milioane de exemplare. Conform statisticilor Vaticanului, volumul a fost tradus în peste 30 de limbi, fiind vândut până acum în 1,7 milioane de exemplare, ceea ce-l transformă în cel mai mare succes editorial al catolicismului din ultimii 50 de ani. YouCat dispune de o pagină oficială pe internet în diferite limbi şi cu multe materiale: www.youcat.org, la care se adaugă și o pagină pe una din cele mai de succes rețele virtuale de socializare din lume: http://www.facebook.com/YOUCAT.org.
Scopul declarat al autorilor volumului este de a-i ajuta pe tinerii din întreaga lume să înţeleagă mai bine credinţa Bisericii Catolice, aşa cum a fost formulată în Catehismul Bisericii Catolice din 1997 şi în Compendiul catehismului din 2002. YouCat urmează structura tradiţională a Catehismului cu întrebări şi răspunsuri, în număr total de 527, dar o accesibilizează printr-o formulare mai puţin complicată, clară şi uşor de înţeles, însoţită de foarte multe fotografii, ilustraţii şi reprezentări iconografice şi artistice, cărora li se alătură pe câte o coloană marginală o serie întreagă de elemente complementare în forma unor citate din Sfânta Scriptură, din Sfinţii Părinţi, din Constituţiile Conciliului II Vatican, din Codul de Drept Canonic al Bisericii Catolice, din Enciclicile papilor, din textele liturgice ale breviarului latin, din sfinţi şi personalităţi ale catolicismului, din reprezentanţi renumiţi ai celorlalte biserici și confesiuni creștine şi chiar din savanţi, scriitori şi filosofi necreştini.
Spre sfârşitul verii anului 2012, YouCat a fost publicat şi în limba română, în traducerea părintelui Mihai Pătraşcu, la editura Sapientia, a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi. Ediţia românească poartă subtitlul „Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri pentru a cunoaşte şi a trăi credinţa Bisericii” şi a fost difuzat gratuit la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic de la Iaşi din 2012.
„Trebuie să cunoaşteţi ceea ce credeţi”
Din punct de vedere structural, volumul se deschide cu prefaţa „Dragi prieteni tineri”, semnată de Papa emerit Benedict al XVI-lea, fiind structurat în patru secţiuni: partea întâi „Ce anume credem”, partea a doua, „Celebrarea misterului creştin”, partea a treia, „Viaţa în Cristos”, şi partea a patra, „Rugăciunea în viaţa creştină”. Se încheie cu un indice tematic bogat, organizat alfabetic, cu o serie de abrevieri, definiţii şi mulţumiri adresate colaboratorilor.
În prefaţă, Benedict al XVI-lea recomandă citirea unei cărţi extraordinare, atrăgătoare şi noi, prin conţinut şi prin formă, îndemnându-i pe tineri să-şi aprofundeze credinţa, deoarece „arată ce anume crede astăzi Biserica Catolică şi în ce mod se poate crede în manieră raţională”. „Pentru aceasta vă invit: studiaţi catehismul! Aceasta este urarea mea din inimă. Acest material ajutător la catehism, nu simplifică lucrurile; nu oferă soluţii uşoare; cere o nouă viaţă din partea voastră; vă prezintă mesajul Evangheliei ca «mărgăritar de preţ» (Matei 13, 45) pentru care trebuie dat orice lucru. Pentru aceasta vă cer: studiaţi catehismul cu pasiune şi perseverenţă! Sacrificaţi timpul vostru pentru el! Studiaţi-l în tăcerea din camera voastră, citiţi-l în doi, dacă sunteţi prieteni, formaţi grupuri şi reţele de studiu, schimbaţi-vă idei pe internet. Rămâneţi în orice mod în dialog cu privire la credinţa voastră! Trebuie să cunoaşteţi ceea ce credeţi; trebuie să cunoaşteţi credinţa voastră cu aceeaşi precizie cu care un specialist în informatică ştie sistemul operativ al unui computer; trebuie s-o cunoaşteţi aşa cum un muzician cunoaşte compoziţia proprie; da, trebuie să fiţi cu mult mai profund înrădăcinaţi în credinţa generaţiei părinţilor voştri, pentru a putea rezista cu forţă şi hotărâre la provocările şi la tentaţiile din acest timp.”
La rândul său, cardinalul Christoph Schönborn subliniază că este vorba de o iniţiativă pornită de jos. „Tinerii - explica el - au propus un catehism destinat vârstei lor şi lumii lor. Prima redactare se datorează unui grup de teologi şi pedagogi din zona germanofonă. Apoi textul a fost supus unei examinări dure din partea destinatarilor, în timpul celor două campusuri de vară pentru tineri. Graţie acestui «rodaj», textul a devenit într-adevăr adaptat mentalităţii de astăzi, aşa încât şi imaginile se datorează tinerilor. Astfel, cartea în ansamblul ei este o expresie a culturii tinereşti profund impregnate de sămânţa rodnică a Evangheliei.”
Parcurgerea volumului denotă faptul că Papa emerit s-a interesat de proiect şi l-a urmărit cu atenţie, iar prefaţa sa trădează, pe de o parte, un text plin de simpatie faţă de lumea tinerilor şi faţă de modul lor de a concepe existenţa, iar pe de alta, marşează pe vechea sa idee a credinţei raţionale, „glauben mit Vernunft” sau „vernünftig glauben”. Un reprezentant al Episcopiei catolice de Iaşi menţiona că îi îndeamnă pe toţi tinerii să-şi procure acest instrument util pentru cunoaşterea şi trăirea credinţei lor creştine în lumea de astăzi. El va putea fi citit atât personal, cât şi în grupuri mai mici sau mai mari, cu ocazia orelor de religie în şcoală, a catehezelor în biserici, a zilelor de reculegere, dar mai ales atunci când se caută un răspuns la o întrebare chinuitoare.
Biserica are responsabilitatea să ofere tinerilor un compendiu al învățăturii de credință accesibil
După ce între 4 şi 7 septembrie la Cluj-Napoca a avut loc, în premieră pentru lumea ortodoxă, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa, la care au participat peste 6.000 de tineri din țările tradițional ortodoxe, dar și din Finlanda, Danemarca, Suedia, Franța, Germania, Austria, Italia, Spania, Slovacia, Polonia, Iordania și Siria, consider că proiectul catehetic prezentat mai sus poate și trebuie să constituie un model de urmat pentru Biserica noastră și pentru primenirea misiunii ei în rândul tineretului ortodox. De aceea consider că aducerea acestui volum în atenția teologilor, preoților, ierarhilor și profesorilor ortodocși din țara noastră și din întreaga lume este deopotrivă actuală și necesară. Chiar dacă astăzi mai mult ca oricând în istorie tinerii angajați în viața Bisericii și toți cei cu preocupări duhovnicești au acces la o literatură teologică, filocalică și duhovnicească, iar spațiul virtual oferă o multitudine de publicații, comentarii, rețete și sfaturi spirituale avizate, însă, din nefericire și unele de-a dreptul periculoase, pseudospirituale și chiar complet străine de etosul ortodox, Biserica, prin dascălii și ierarhii ei, are responsabilitatea să ofere tinerilor un compendiu al învățăturii de credință accesibil, ușor de citit și de înțeles, cu un mesaj evanghelic, patristic și dogmatic viu, limpede și actualizat, care să răspundă la provocările și interogațiile în materie de credință ale tinerilor de astăzi și să fie îmbrăcat într-o haină editorială impecabilă și atrăgătoare.
Cred cu tărie că un catehism ortodox al tineretului trebuie să suscite atenția factorilor responsabili ai Bisericii Ortodoxe Române, prima biserică ortodoxă locală care a fost capabilă să organizeze cu succes o întâlnire a tinerilor ortodocși din Europa, ceea ce demonstrează că avem o vocație apostolică focalizată asupra adolescenților și a tinerilor în general, iar această vocație ne bucură, ne dă speranță și ne responsabilizează.