Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Cristian, judeţul Braşov, a fost târnosită în Duminica a 5‑a după Paşti. Slujba de sfinţire a lăcaşului de închinare a credincioşilor din Parohia Cristian III a
Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Cristian, judeţul Braşov, a fost târnosită în Duminica a 5‑a după Paşti. Slujba de sfinţire a lăcaşului de închinare a credincioşilor din Parohia Cristian III a
Pe Valea Dâmboviței, în satul Cetățeni, la o distanță de 22 km de municipiul Câmpulung, pe o stâncă înaltă, la 881 de metri altitudine, străjuiește văile muscelene Mănăstirea Cetăţuia -
Pe teritoriul satului Cârja, oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, au fiinţat trei biserici, dintre care în prezent mai există două: cea mai veche se afla în Cârja de Jos, în prezent demolată şi înlocuită cu
În condiții de „boicot al istoriei”, ca să-l cităm pe Lucian Blaga, pe meleagurile oltene au apărut așa-numitele „biserici-bordei”. Spații de manifestare a spiritualității
Ruta cultural-turistică a bisericilor de lemn din România a fost lansată oficial marți, 27 octombrie, în cadrul evenimentului „Protejarea și valorificarea cultural-turistică a monumentului istoric Biserica de le
Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn din România a devenit, oficial, una dintre cele 49 de Rute Cultural Turistice recunoscute de Ministerul Economiei. Proiectul cuprinde peste 160 de locaşuri de cult din
De curând, a început intervenția în regim de urgență la biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Căpăt, Protopopiatul Lugoj, județul Timiș. Pentru restaurarea acestui locaș de
Înainte de toate şi mai presus de orice, Mănăstirea Nicula este cel mai important loc al sfinţeniei din Transilvania, iar sfinţenia îi este conferită cu precădere de icoana făcătoare de minuni a Maicii
„Cult și cultură” stă scris pe frontispiciul Centrului misionar „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” de lângă schitul din Păltiniș, județul Sibiu, sintetizând misiunea așezământului monahal sfințit de
În Duminica a 8-a după Rusalii, 2 august 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a târnosit biserica de lemn a noului cimitir din localitatea Valea
Au început de curând lucrările de restaurare la două biserici istorice din Episcopia Caransebeșului. Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bocșa Română și biserica din Parohia Ersig, judeţul
Ridicată în apropierea satului Pelișor din județul Sibiu, Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a devenit loc de pelerinaj și de rugăciune pentru numeroși credincioși din comunitățile aflate în
Bisericile din lemn, dar şi cele opt biserici rurale aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO au fost introduse în circuitul turistic estival al acestui an, alături de alte obiective culturale, a declarat purtătorul de
Sfânta Scriptură și Tradiția Bisericii descoperă importanța legăturii dintre viața spirituală și activitatea socială a omului, dintre rugăciune și acțiune, dintre evlavie și dărnicie. Din această
La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invit la o călătorie inedită prin Moldova, prin ograda câtorva biserici de lemn, locuri prin care a trecut și poetul, fie în calitate de revizor școlar al
O echipă tehnică, formată din experți ai Ministerului Culturii, ai Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Suceava, proiectanți, consultanți și reprezentanți ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent vineri, 22 noiembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ghirbom, Protopopiatul Alba Iulia. Ierarhul a vorbit credincioșilor atât
Biserica „Sfinţii Mari Mercurie şi Ecaterina”, monument istoric ce datează din secolul al XVI-lea, una dintre cele mai bine conservate biserici din Moldova şi din ţară, şi-a serbat sfinţii ocrotitori în
Vineri, 25 noiembrie 2016, a fost zi de mare sărbătoare pentru localitatea suceveană Rădăşeni, unde biserica de lemn construită în anul 1611, ctitorită de domnitorul Ştefan Tomşa al II-lea şi domniţa Elena,
Fiecare locaş de cult ortodox poartă numele unui praznic împărătesc, al unei sărbători sau al unui sfânt. Acest eveniment se numeşte cu un termen slavon „hram“ şi biserica îl primeşte odată cu momentul
Data trecută am vorbit despre biserica din Gârceni, Vaslui. Nici acum nu părăsim ținutul Gârcenilor, ci tăiem dealurile spre Dumbrăveni, un cătun al comunei, închegat la loc retras, în dumbrava unor codri seculari, spre o altă bisericuță de lemn. Cu o bogăție arhitecturală și picturală cum rar am întâlnit în bisericile de lemn, aceasta este înscrisă în lista monumentelor istorice de categoria A din județul Vaslui.



