Prin Botez creştinul devine membru al Bisericii. Cel care se botează prin întreita afundare în numele Persoanelor Preasfintei Treimi se îngroapă cu Hristos şi învie cu El, devenind fiu al Împărăţiei lui
Prin Botez creştinul devine membru al Bisericii. Cel care se botează prin întreita afundare în numele Persoanelor Preasfintei Treimi se îngroapă cu Hristos şi învie cu El, devenind fiu al Împărăţiei lui
Prima taină în Biserica Ortodoxă este Botezul, fără de care nu sunt posibile celelalte Sfinte Taine. Prin Botez devenim membri ai Bisericii. Acest lucru nu-l facem doar „prin acceptarea unor principii sau axiome
Ne aflăm în perioada plină de harul Botezului Domnului și suntem în sfera de influență a acestui eveniment petrecut în viața Mântuitorului. Botezătorul Ioan este personajul care iese în evidență, el având
În tradiţia patristică siriacă, veşmântul botezului se primeşte prin credinţa „armă împotriva celui rău”. Legătura dintre credinţă şi îmbrăcarea în Hristos la Botez poate fi asociată cu coabitarea
Cele mai mărețe realizări încep de la un lucru simplu, dar ziditor. Iar unul dintre cele mai ziditoare lucruri este familia. Părintele Ionel Miron și preoteasa lui spun că au fost imediat primiți ca în familie
„În vremea aceea a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este Cel despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de
În societatea contemporană, diluarea rigorilor creștine ia amploare proporțional cu dezvoltarea unui mod de viață hedonist. În acest context normele ortodoxe nu mai sunt uneori percepute ca adjuvanți ai celui
Componenta fundamentală întrebuinţată în actul liturgic al săvârşirii Tainei Sfântului Botez este fără îndoială apa. Prezenţa ei este indispensabilă, întrucât, fiind „elementul natural cel mai des
Societatea contemporană cultivă şi propune duhul autonomiei. Idealul ei este de cele mai multe ori omul autonom, care încearcă să îşi ducă firul vieţii, să se definească împlinindu-şi doar voia lui şi chiar impunând-o pe aceasta şi celorlalţi. Biserica, dimpotrivă, cultivă şi propune duhul ascultării, creştinii fiind „fiii ascultării” (I Petru 1, 14). Neascultarea, care îşi are obârşia în păcatul mândriei, îl înstrăinează pe om de Dumnezeu, dar ascultarea care se cultivă prin dragoste şi smerită cugetare îl readuce pe om la viaţa cea adevărată, îl eliberează de robia păcatului şi îl repune în legătură statornică cu Dumnezeu.
Împărăția Preasfintei Treimi ni se deschide prin Taina Botezului, astfel că „în scăldătoarea Botezului peste noi s-a însemnat numele cel mare și înfricoșat al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. În clipa botezului, la fel ca la Iordan, cerurile se deschid și pentru noi, iar Tatăl Își arată disponibilitatea de a ne înfia în Hristos prin Duhul Său. De acum puterile cerești coboară la noi, dar și noi urcăm împreună cu ele pe căile deschise nouă mai înainte de Hristos. Evident, aceste ceruri inteligibile pot fi „văzute” deschise, primitoare numai prin cupola Bisericii dreptmăritoare și nu în afara ei.
Botezul, mirungerea şi împărtăşirea sunt cele trei momente care marchează intrarea omului în Biserică. Vă oferim, în aceste zile luminate de Botezul Domnului, câteva repere esenţiale cu privire la aceste trei taine ale mântuirii noastre.
Taina Botezului reprezintă poarta de intrare într-o nouă viaţă. Omul vechi moare, iar făptura cea nouă, renăscută întru Hristos prin lucrarea harului Duhului Sfânt, începe viaţa
Catehizarea populaţiei adulte care a dorit să primească Taina Botezului a constituit una dintre cele mai importante şi dificile misiuni ale Bisericii în decursul secolelor IV-V. De aceea, ne-am propus să
Considerând catehezele o serie de discursuri-instrucţiuni, structurate pe mai multe părţi, procateheza, sau prologul catehezelor Sfântului Chiril al Ierusalimului, este socotită a fi introducerea, pregătirea pentru ascultarea catehzelor ce debuteză prin sublinierea importanţei acelui moment în viaţa celor ce urmau să se boteze întrucât Botezul aduce „mireasma fericirii“, „florile cele duhovniceşti“, „cununile cereşti“, „miresma cea bună a Sfântului Duh“, ce face să fie primiţi de Împăratul tuturor. În chip ales, Sfîntul Părinte arată ţinta drumului spiritual pe care catehumenii îl urmează şi roadele de care ei se vor bucura, îndemnând pe cei care ar fi venit în vederea unui interes să-şi lase gândurile şi apucăturile şi să observe viaţa sfântă şi odinea ce domneşte între creştini, fiind lăudată intenţia celor ce au plecat pe acest drum şi dându-li-se încredere în alegerea pe care au făcut-o, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel (Romani 8, 28), că Domnul nu îi lasă fără ajutor pe cei pe care îi iubeşte. Şi deşi Dumnezeu este bogat în facerea de bine, totuşi aşteaptă din partea fiecăruia o „voinţă sinceră“. Astfel, Sfântul Părinte apelează la fondul sufletesc al ascultătorilor şi cere din partea lor o voinţa sinceră, ca singura condiţie de care El ţine cont în chemarea pe care le-o adresează, amintind totodată că „dacă eşti aici cu trupul, dar nu eşti şi cu mintea, nici un folos nu ai“.
Există numeroşi creştini care nu ştiu ce se petrece dincolo de uşile bisericii, reducând dreapta credinţă la sărbători, la riturile de trecere (botez, nuntă, înmormântare) şi la anumite superstiţii
Chiar dacă în primele secole creştine se poate vorbi de o acceptare generală a botezului copiilor, practica aceasta mai întâmpina şi unele reţineri. Se ştie că au fost şi cazuri de atitudini oscilante în
Tratatul Despre viaţa în Hristos scris de Sfântul Nicolae Cabasila cuprinde o interpretare holistică a celor trei Taine de iniţiere în viaţa creştină: Botezul, Mirungerea şi Euharistia. Sfântul Nicolae
Proorocia Sfântului Ioan Înaintemergătorul cu privire la Botezul pe care Hristos îl va administra creştinilor în Duhul Sfânt părea împlinită odată cu apariţia tainei şi importanţa acesteia pentru Biserica
Prin Botez Biserica îşi împlineşte misiunea încredinţată de către Întemeietorul ei, de a-i conduce pe oameni către Rai. Iar Botezul înseamnă omorârea omului vechi şi învierea omului nou din noi, un proces
"Nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui,
Harul primit prin Taina Botezului alungă din inimă orice lucrare a duhurilor satanice, însă nu transformă voinţa umană într-una supusă în întregime voinţei divine. Putem alege oricând să slujim păcatului



