Botezul pruncilor în Biserică

Înainte de Înălţarea Sa la cer, Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a trimis pe Apostolii Săi să propovăduiască Evanghelia la toate neamurile, iar pe cei care vor crede să-i boteze: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui” (Marcu 16, 15-16). După exemplul apostolic pot fi botezaţi toţi cei care nu au primit această sfântă taină indiferent de neam şi vârstă. Tot neamul omenesc este chemat la mântuire, care a fost adusă lumii prin Jertfa şi Învierea lui Hristos. Prin Botez primim iertarea de păcatul strămoşesc, iar fără Botez nu putem ajunge în Rai. De aceea, Apostolii au botezat pe cei care au crezut în Hristos şi pe toţi cei din casa lor, aici fiind incluşi şi copiii: „Şi o femeie, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră, din cetatea Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu, asculta. Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele grăite de Pavel. Iar după ce s-a botezat şi ea şi casa ei, ne-a rugat, zicând: De m-aţi socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneţi. Şi ne-a făcut să rămânem” (Faptele Apostolilor 16, 14-15).

În Scriptura Noului Testament avem şi alte exemple. Sfântul Apostol Pavel îl botează pe temnicerul său şi „toţi ai lui” (Faptele Apostolilor 16, 33), tot el botează pe Crispus „împreună cu toată casa lui” (Faptele Apostolilor 18, 8) şi la fel face şi în Corint, unde a „botezat şi casa lui Ştefana” (1 Corinteni 1, 16). Prin expresiile biblice „toţi ai lui” sau „casa lui” se înţelege toată familia, inclusiv copiii.

În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune în omiliile sale: „De aceea şi botezăm copiii, deşi nu au păcate (personale), ca să li se adauge sfinţenia, dreptatea, înfierea, moştenirea, înfrăţirea, să fie mădulare ale lui Hristos, să devină sălaş al Duhului”. Despre tradiţia apostolică a botezului pruncilor vorbeşte şi Origen în secolul 3, care spune că acest obicei este o „predanie apostolică”. Dovezi în sprijinul botezului copiilor regăsim din primele veacuri creştine. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (†160), care cunoscuse creştinismul atât în Asia Mică, cât şi în Roma, declară că are cunoştinţă de „mulţi bărbaţi şi femei de 60-70 de ani care fuseseră discipoli ai lui Hristos încă din copilărie” (Apologia I, XV). Reiese că aceste persoane erau botezate din pruncie în perioada dintre anii 80 şi 95, deci încă din secolul I, adică atunci pe când mai trăiau unii dintre Apostoli. Lui i se alătură şi mărturiile Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, şi ale ucenicului său, Sfântul Irineu de Lyon, din secolul 2. Deja în secolul 3 întâlnim polemica din Cartagina legată de momentul de după naşterea unui prunc, când să fie botezat. Sfântul Ciprian, Episcopul Cartaginei, convoacă un sinod pe această problemă în anul 252, care stabileşte că imediat după naştere pruncul poate fi botezat. Sfântul Ciprian explică faptul că nu trebuie să îndepărtăm pe nimeni de la botez și de la harul lui Dumnezeu. Tot la Cartagina, la un sinod din anul 418, prin canonul 110 erau anatemizaţi cei care respingeau necesitatea botezului copiilor.