Cuvintele Bucură-te, cea prin care cele cerești se bucură cu cele pământești! adună întreaga învățătură de credință referitoare la Maica Domnului. Ea este cea care L-a purtat în pântecele său pe Fiul
Cuvintele Bucură-te, cea prin care cele cerești se bucură cu cele pământești! adună întreaga învățătură de credință referitoare la Maica Domnului. Ea este cea care L-a purtat în pântecele său pe Fiul
Spiritualitatea liturgică de tradiție bizantină este asemenea diamantului cu fețe îndelung șlefuite ca să primească lumină cât mai multă din fântânile de har ale înțelepciunii dumnezeiești. Cupola
Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului numit popular al Sfintei Mării. În bisericile din ţara noastră se săvârşeşte Paraclisul Maicii Domnului. Acest lucru se întâmplă şi în multe case ale bunilor
În cadrul pelerinajului tradiţional organizat în Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul Postului Adormirii Maicii Domnului, icoana făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu de la mănăstirea gălăţeană
Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a lansat a III‑a ediție a Proiectului eparhial „Icoana Maicii Domnului în casa omului”, care se desfăşoară în perioada de post şi de pregătire a praznicului
În perioada 1‑14 august, în județul Galați este organizat un pelerinaj tradițional cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, aflată în patrimoniul sacru al Mănăstirii Adam din partea
În ziua cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos, marți, 12 iulie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,
Marți, 12 iulie, când Biserica a cinstit în mod deosebit Sfânta Icoană a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de sfințire
Așezământul monahal de la Măgura‑Jina, județul Sibiu, şi‑a sărbătorit marţi, 12 iulie, cel de‑al doilea hram, al Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa”. Sfânta Liturghie din această zi a fost
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Prodromița” a fost marcată marți, 12 iulie, și la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din județul Tulcea. Atât la hramul „Izvorul Tămăduirii”, cât și la această
Paraclisul Catedralei Naționale și‑a sărbătorit marți, 12 iulie 2022, hramul de vară, Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost
Ziua de 9 iulie a fost zi de sărbătoare pentru Mănăstirea Neamț, fiind serbată pentru a patra oară Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
Ne apropiem de ziua (9 iulie) proslăvirii Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț, prilej de bucurie duhovnicească, dar și de înnoite nădejdi în iubirea și ocrotirea Născătoarei de
În Anul omagial dedicat rugăciunii, ne aducem aminte de cei care au îngenuncheat, rugându‑se Luceafărului mărilor, înaintea Maicii Domnului, pe care imnografii au numit‑o mai înaltă decât cerurile și mai
La Parohia Bariera Rahovei din Sectorul 5 al Capitalei a fost adusă miercuri, 1 iunie 2022, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea prahoveană Ghighiu, spre bucuria
Mănăstirea Pantocrator din localitatea teleormăneană Drăgănești-Vlașca a îmbrăcat haine de sărbătoare, în această zi debutând manifestările legate de celebrarea hramului de primăvară al
La sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic
La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat la Mănăstirea
Condacul 1 Mutatu-te-ai la viață, fiiind Maica Vieții, însă lumea nu ai părăsit-o, ci veghezi pururea asupra fiilor tăi, cei ce se roagă ție, iar prin sfântă icoana ta și apa izvorului tău
De praznicul Izvorului Tămăduirii, 29 aprilie 2022, mulțime de credincioși din județul Prahova dar și din împrejurimi și-au îndreptat pașii la Mănăstirea Ghighiu, care și-a sărbătorit hramul.
Biserica Flămânda din București este monument istoric de arhitectură, categoria A, așezată sub protecția Sfântului Haralambie și a Maicii Domnului. În catapeteasma care datează de la 1800