În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Procesiune cu Icoana Maicii Domnului „Siriaca” la o biserică din Capitală
La Parohia Bariera Rahovei din sectorul 5 al Capitalei a fost adusă miercuri, 1 iunie 2022, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” de la mănăstirea prahoveană Ghighiu, spre bucuria duhovnicească a credincioșilor, care au venit în număr mare să-i aducă Născătoarei de Dumnezeu laudă și mulțumire și a-i cere ajutorul în nevoi. Odorul de mare preț va rămâne spre închinarea credincioșilor până duminică, 5 iunie 2022.
Delegația Mănăstirii Ghighiu care a adus icoana a fost întâmpinată în fața lăcașului de rugăciune de părintele paroh Marius Cherciu, împreună cu un sobor de preoți. În continuare, împreună cu credincioșii au mers în procesiune pe străzile din jurul bisericii cu Icoana Maicii Domnului „Siriaca” și cu racla din lemn ce adăpostește un veșmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, aflat în patrimoniul sacru al parohiei, timp în care au fost înălțate rugăciuni și intonate cântări duhovnicești.
„Pe străzile din proximitatea sfântului lăcaș s-a desfășurat procesiunea cu odorul de mare preț, credincioșii participând la această împreună-călătorie cu Maica Domnului pe drumul rugăciunii și al apropierii de ea. Icoana va rămâne începând de miercuri până duminică după-amiază. În tot acest timp, în fiecare zi vom avea program liturgic, astfel încât credincioșii să se bucure de participarea la Sfânta Liturghie, slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu”, ne-a declarat părintele paroh Marius Cherciu.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în urmă cu 63 de ani, în data de 25 februarie 1958, de Episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis în urma unei descoperiri. „Icoana de pelerinaj a Maicii Domnului «Siriaca» a venit alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva să aducă bucurie și binecuvântare tuturor credincioșilor de aici și vindecare tuturor celor bolnavi. Maica Domnului are de lucrat, de aceea a și venit în România. Când a venit în 1958 s-a auzit glas din icoană către un Episcop pe nume Vasile Samaha, care aparținea de Patriarhia Antiohiei, spunându-i să fie dusă în România la Mănăstirea Ghighiu. A doua oară, în 1992, Maica Domnului s-a arătat în vis maicii starețe de atunci, Pelaghia Tudor, și i-a spus să fie scoasă din paraclisul mănăstirii, unde a fost așezată, că vrea să ajute lumea. Și acum, Maica Domnului a vrut să fie scoasă din Mănăstirea Ghighiu și să vină în ajutorul tuturor pentru binecuvântare și tămăduire”, ne-a spus monahia Cipriana Lupașcu, ghidul Mănăstirii Ghighiu.