În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hramul Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamț
Ziua de 9 iulie a fost zi de sărbătoare pentru Mănăstirea Neamț, fiind serbată pentru a patra oară Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, împreună cu un sobor de stareți de la mănăstirile din jur și alți clerici.
Sărbătoarea a început în ajun, cu slujba de Priveghere. Cete de pelerini veniți de departe sau de aproape s-au rugat alături de soborul mănăstirii, condus de starețul chinoviei, arhimandritul Benedict Sauciuc, răspunsurile fiind date de Grupul psaltic „Melos paisian” din Iași.
În ziua hramului, vestitul dangăt al secularelor clopote ale lavrei au spintecat ritmat tihna văzduhului, vestind intrarea în biserică a ierarhului. În acest an, Preasfințitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, fiu duhovnicesc al Mănăstirii Neamț, a venit în chinovia sa de metanie ca să o preacinstească pe Maica Arhiereului Veșnic, Hristos Dumnezeu. După îndătinata închinare și înveșmântare, soborul de preoți și diaconi, condus de către Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin, purtând în procesiune sfânta icoană a Maicii Domnului, s-a îndreptat către locul special amenajat din incinta mănăstirii, în care s-a desfășurat întreg programul liturgic al sărbătorii.
Sub privirile proteguitoare ale „Îndrumătoarei” din cinstita icoană, Preasfinția Sa a oficiat dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un mare sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte stareți, egumeni, preoți de aproape sau de departe. Anul acesta au participat în mod deosebit mai mulți preoți din Basarabia, veniți la Neamț cu păstoriții lor duhovnicești. În cuvântul de învățătură rostit, referindu-se la Evanghelia citită, comună tuturor sărbătorilor Maicii Domnului, a spus că textul Sfintei Evanghelii ne învață să prioritizăm acțiunile din viața noastră, dar și să „stăm cuminți și să ascultăm cuvintele Domnului. Dacă alegem să stăm la picioarele Domnului și să ascultăm cuvintele Lui, dar să și împlinim cuvintele Domnului, înseamnă că am ales partea cea bună care nu se va lua de la noi, iar viața noastră va fi frumoasă și binecuvântată”. Ierarhul a vorbit, apoi, credincioșilor despre istoria cunoscutei icoane a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, precizând că Fecioara Maria a binecuvântat viața secularei chinovii.
După săvârșirea dumnezeieștii Liturghii, a urmat citirea Acatistului Icoanei Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamț.
La final, părintele stareț a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, care a binecuvântat prezența și slujirea Preasfințitului Părinte Veniamin la Neamț, în ziua cinstirii Icoanei „Îndrumătoarea”. A mulțumit și Preasfințitului Părinte Veniamin, dar și tuturor oaspeților prezenți, cler și popor, că au înfrumusețat cu prezența, cu rugăciunea și cu dragostea fiecăruia ziua proslăvirii sfintei icoane a Maicii Domnului de la Neamț: „În fața acestei icoane, «Îndrumătoarea», s-au rugat primii ierarhi ai Mitropoliei Moldovei, s-a rugat Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, s-a rugat și i-a cerut ocrotirea marele stareț Paisie, cel cinstit în mod deosebit în acest an, cerându-i sprijin Maicii Domnului pentru lucrarea duhovnicească atât de importantă pentru spiritualitatea românească, inițiată și desfășurată aici în marea lavră a Mușatinilor. Noi, cei adunați astăzi în fața sfintei icoane, continuăm tradiția multiseculară de la Neamț, când cler și popor adunați în cuget și rugăciune aducem mulțumire Născătoarei de Dumnezeu pentru multele și bogatele sale daruri revărsate vreme de șase secole peste Mănăstirea Neamț, peste binecuvântata Moldovă, dar și peste întreg pământul nostru românesc”.
Sărbătoarea s-a încheiat cu tradiționala procesiune cu sfânta icoană purtată de soborul slujitorilor, condus de către Preasfințitul Părinte Veniamin în jurul măreței catedrale ștefaniene.