O carte despre Maica Domnului în evlavia și opera unor mari trăitori și cărturari

În Anul omagial dedicat rugăciunii, ne aducem aminte de cei care au îngenuncheat, rugându‑se Luceafărului mărilor, înaintea Maicii Domnului, pe care imnografii au numit‑o mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirile soarelui.

Poetul Mihai Eminescu, așezat pe cel mai înalt loc de cinstire de către istorici, literați și iubitori ai pământului românesc, ne arată, înainte de toate, cât de mult a îndrăgit, încă din copilărie, atmosfera de rugăciune întâlnită în multe dintre mănăstirile în care a poposit.

Rugăciunile de pomenire pentru Mihai Eminescu, din cimitirul Bellu, s‑au oficiat sub revărsarea florilor de tei. Nu e doar o figură de stil, ci un fapt real, trăit cu încântare la mormântul poetului național, în ziua de 15 iunie 2022. În timpul slujbei, florile de tei s‑au așezat peste mormânt, asupra colacilor și a colivei, aduse ca tradițională jertfă cu un astfel de prilej. Privind mormântul încărcat de flori, mi‑am amintit de cei care au scris despre Eminescu. Mă opresc asupra rândurilor dedicate poetului nerepeche și rugăciunii sale pentru Maica Domnului: lumina care apare frecvent în lirica eminesciană se amintește într‑o rugăciune smerită adresată Maicii Domnului: Răsai asupra mea, lumină lină, ca‑n visul meu ceresc de odinioară…

Eminescu, risipit adeseori printre tumulturi și nefericiri, venite de la împrejurările concrete ale vieții, găsea, însă, răgazul de a se așeza la rugăciune, iar Maica Domnului îl ocrotea și‑l inspira în ceasurile de trudă poetică. Ea apare frecvent în lirica lui Eminescu, când se descrie chipul perfecțiunii omenești; icoana ei, așezată nu doar în fiecare odaie, ci mai ales în fiecare suflet și inimă, sugerează curăția morală și locul ei deosebit, cum e Fecioara între sfinți și luna printre stele.

Nenumărate poezii ale marelui poet vorbesc despre Maica Domnului, începând cu geniul său literar, Luceafărul, unde frumusețea fetei de împărat este comparată cu cea a Maicii Domnului, spre a sugera perfecțiunea tinerei…

„Basmul ce i l‑aș spune ei” evocă imaginea Fecioarei ca scară între cer și pământ, pe care urcă și coboară îngerii. Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea (Facerea 28, 12). Despre această prefigurare a Născătoarei de Dumnezeu apărută în visul Patriarhului Iacob ne vorbesc și părinții Bisericii. Pe scara aceea, Dumnezeu făcut om S‑a pogorât din înaltul cerului, pe un nour luminos, într‑a cerului mărire, pe un tron de nemurire, tron de argint și strălucire.

Dar câte alte poezii nu vorbesc despre Maica Domnului? Poezia „Revărs asupra mea”, o variantă a celei anterioare, dar mai ales celebra rugăciune adresată Împărătesei cerurilor, către care ne rugăm:

Îngenunchem rugându‑te,

Înalță‑ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie:

Fii scut de întărire

Și zid de mântuire,

Privirea‑ți adorată

Asupră‑ne coboară,

O, maică prea curată,

Și pururea fecioară,

Marie!

Vorbind de Eminescu și de Rugăciunea adresată Maicii Domnului, dar și de cei care au scris despre Împărăteasa noastră cea preabună, este un potrivit prilej de a reliefa că între iubitorii de slove care și‑au îndreptat atenția către lirica eminesciană s‑a așezat cu măiestrie și părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, de la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț, monah îndrăgostit de cuvânt și de imagini literare frumoase, învăluite de limpezime și acuratețe.

Una dintre lucrările pentru care a trudit mult părintele Mihail, Maica Domnului în cultul divin ortodox și în cultura română (poezia cultă), a apărut în anul 2021 la Editura Doxologia din Iași.

Cartea prezintă aspecte deosebit de importante despre cultul Maicii Domnului în viața Bisericii, în primele veacuri, și apoi extinderea cultului, stabilirea și fixarea învățăturii mariologice în istorie, sărbătorile Maicii Domnului, prezența Maicii Domnului în Liturghie și în momentele importante ale vieții liturgice, axioanele, încheindu‑se cu un special, prețios și inedit capitol: „Maica Domnului în cultura română”, asupra căruia voi zăbovi și eu.

Analiza operei unui cunoscut scriitor, poet, prozator poate însemna luni și ani de cercetare. Mi s‑a întâmplat, adeseori, să cercetez scrierile unor autori renumiți, precum istoricul Iosif Flaviu, pentru a mă documenta cu privire la un subiect anume. Am realizat că este nevoie de asiduă implicare, de citire atentă și de concentrare sporită pentru a afla câteva rânduri prețioase pentru o anumită temă.

Adeseori, zăbovim asupra marilor scriitori pentru a descoperi în paginile lor versuri ori ziceri deosebite, importante, revelatoare despre Maica Domnului.

Personalitățile literare cercetate și evidențiate de către autorul acestei cărți au dovedit de‑a lungul vremurilor prețioasă dragoste pentru Maica Domnului, la a cărei viață au făcut constant referire. Unele dintre sclipirile pline de har sunt inegalabile, de o frumusețe covârșitoare, arătând nu doar inspirația dumnezeiască, ci și o cinstire cuviincioasă, ofrandă dăruită Împărătesei cerurilor.

Mă voi opri la câțiva oameni sfinți, precum și la alții, iubitori de sfințenie: Sfântul Mitropolit Dosoftei, Sfântul Antim Ivireanul, arhimandritul Cleopa Ilie sau Daniil Sandu Tudor, maica Teodosia Lațcu, Mihai Eminescu, Bartolomeu Anania, George Coșbuc, Lucian Blaga, Ioan Alexandru, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Traian Dorz, Nichifor Crainic și alții.

Este impresionantă căutarea frumuseților din operele acestor personalități care au marcat viața bisericească și culturală. Chiar dacă unele opinii izolate și lipsite de temeiuri, laice și teologice, susțin că despre Maica Domnului nu mai putem scrie nimic, sau că nu am aduce nimic nou, căutările și frământările unor autori din vremea noastră demonstrează contrariul. Despre Maica Domnului mai putem spune încă multe contemporanilor și generațiilor viitoare, drept rod al cinstirii și evlaviei noastre.

Am cunoscut câteva persoane care m‑au impresionat prin evlavia și delicatețea cu care vorbeau despre Împărăteasa cerului și a pământului.

Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, când vorbea despre Maica Domnului, lăsa impresia că a descoperit o arhivă neștiută, la care noi, cei mulți, chiar după școli de teologie și cercetări istorico‑critice, rămâneam uimiți de bogăția și adâncimea tălmăcirilor. Când vorbea despre Maica Domnului, o evlavie ieșită din tipare îi copleșea ființa și, de multe ori, lacrimile îi inundau obrajii. Dragostea față de Maica îndurărilor l‑a determinat pe cuviosul nemțean să scrie și versuri, dovedind a fi și un evlavios poet. Mărturie stau poeziile închinate Preacuratei Fecioare. Neobositul misionar nemțean a cercetat cărți vechi din istoria Lavrei Neamțului, precum și a Sihăstriei, multe dintre ele nemaifiind tipărite între timp. Părintele Cleopa părea să fi avut o legătură deschisă cu marii predicatori ai primelor veacuri, cu cei care au participat la Sinoadele III și IV Ecumenice, sau cu cei dinainte, cum au fost Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, ori Sfântul Irineu de Lyon, dar și cu autorii care, înainte de cele două Sinoade Ecumenice (431 și 451), au scris despre Maica Domnului: Sfântul Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz sau Ioan Gură de Aur, ori, mai târziu, cei care au adus cuvinte de laudă și au arătat o inestimabilă admirație față de scrierile Părinților și scriitorilor din primele veacuri creștine.

În aceeași linie de cinstire a Preacuratei Fecioare a fost și cuviosul duhovnic Paisie Olaru, a cărui evlavie către Maica Domnului se găsea undeva în interiorul ființei sale. Nu era nimic forțat, nimic superficial! El o așeza pe Maica Domnului în fruntea nădejdilor pe care le purta și îi încredința, în rugăciune, dorința de a se înălța pe aceeași scară pe care a visat‑o de demult Patriarhul Iacov, care avea un capăt pe pământ, iar celălalt în cer, crezând cu tărie că doar cu ajutorul Fecioarei Maria va putea să urce și el la Dumnezeu, în Împărăția cerurilor.

M‑a uimit prin cuvintele și atitudinea pe care o avea față de Maica Domnului și doamna academician Zoe Dumitrescu Bușulenga. Ani la rând, la hramul Mănăstirii Văratec, am auzit‑o vorbind, înainte de a fi slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași, în vremea studiilor teologice de la Mănăstirea Neamț, chiar în prezența Patriarhului Teoctist, care a fost o perioadă Locțiitor de Mitropolit al Moldovei și Sucevei, a Episcopului vicar Pimen Zainea și apoi a Mitropolitului Moldovei de după 1990, Daniel.

Cuvântul ei aducea negrăită bucurie slujitorilor Bisericii, călugărițelor, invitaților de la Mănăstirea Văratec și celor care aveau privilegiul să o audă. O evlavie izvorâtă dintr‑o înaltă trăire. Și ea, aidoma arhimandritului Cleopa Ilie, avea o cultură solidă despre lucrarea Maicii Domnului în istorie, despre ce a însemnat la venirea în lume a Mântuitorului, dar și ce înseamnă acum, în vremea noastră, rugăciunea ei neadormită pentru Biserică și pentru cei care o cinstesc.

Acestor oameni, care și‑au pus nădejdea către Maica Domnului din toată inima lor, se adaugă autori din perioada ultimilor 40 de ani, de când mă aflu și eu călător, ca fiu rătăcitor, dar totuși doritor de a afla drumul care duce către Fecioara îmbrăcată în lumină.

Dintre autorii care aștern pe hârtie cuvinte închinate Maicii Domnului, apreciez preocupările arhimandritului Mihail Daniliuc și sunt recunoscător pentru dăruirea monahului scriitor care, dincolo de programul său administrativ și liturgic, dincolo de preocupările literare și căutările înțelepciunii în paginile cărților, în arhive și în mărturiile altora, găsește timp pentru un astfel de subiect.

Lucrarea dedicată Maicii Domnului este cea mai importantă de până acum, dintre multele pagini pe care arhimandritul Mihail Daniliuc le dăruiește Bisericii și nouă, celor care îl cunoaștem.

Că va găsi sau nu recunoștința semenilor, adeseori schimbătoare, efemeră, autorul unei cărți închinate Născătoarei de Dumnezeu va primi întotdeauna milostivirea, mijlocirea fierbinte a Celei Preacurate, neuitând că rugăciunile ei sunt nerefuzate, întotdeauna bine primite înaintea Preaiubitului său Fiu.

Rugăciunilor Maicii Domnului îl încredințez și pe părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, care continuă o tradiție minunată, a șoaptelor rugăciunii lui Iisus din poiana liniștii, aflată nu departe de Lavra Neamțului, loc de isihie pentru călugării multor veacuri, care au înțeles, mai mult decât noi, importanța rugăciunii, neprețuind amăgirea acestui veac și trecătoarele aprecieri ale oamenilor.