Recent, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a publicat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, excelenta monografie aniversară intitulată „Seminarul Orfanilor de Război
Recent, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a publicat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, excelenta monografie aniversară intitulată „Seminarul Orfanilor de Război
O bogată, elaborată și atent alcătuită monografie cuprinsă în 650 de pagini o datorăm arhimandritului Casian Rușeț și dr. Dorel Viorel Cherciu, apărută la Centrul de Studii Banatice Vârșeț/Editura
Marți, 12 martie, la Parohia „Sfânta Treime” din Cilibiu, comuna Golăiești, județul Iași, a avut loc lansarea monografiei „Biserica din satul Cilibiu. Un monument redescoperit”. La evenimentul festiv au par
Dacă cineva ar dori să îmi aducă acuzații de părtinire, dintru început îl previn că se înșală. Chiar dacă scriu despre o monografie dedicată satului Rădășeni, voi încerca să fiu imparțial, dar în
La Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, volumul „Monografia Parohiei «Sfântul Mare Mucenic
Albumul monografic Biserica veche din Moldoveni cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Nicolae”: un monument de cult, cultură și istorie este o documentată și elegantă apariție editorială din anul
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut, la finele anului trecut, albumul monografic „Slujire şi misiune în Eparhia Australiei şi Noii Zeelande”. Volumul se deschide în mod firesc cu un Cuvânt
Albumul monografic vorbește despre un pictor al ceasurilor astrale.” Așa mărturisește Grigore Ilisei, autorul acestui volum, dedicat unui pictor cunoscut și deosebit de talentat, adăugând: „Lui Adrian
În anul 2002, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei, azi Mitropolit al Banatului, l-a solicitat pe cunoscutul fotograf și om de spirit românesc Emanuel Tânjală să
Fiu al satului Găneşti din comuna Cavadineşti-Galaţi, profesorul bârlădean Ghiţă Cristian păstrează legătura cu locurile natale, prin scris şi prin fapte. A contribuit la ridicarea troiţei din
Părintele Aurel Berbec, protopop de Urziceni, și părintele Adrian Lucian Scărlătescu, slujitor la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Urziceni, sunt autorii volumului
În Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei au avut loc joi, 20 ianuarie 2022, vernisarea expoziției de carte intitulate „Tipografia Cărților Bisericești (1882‑2022) - 140 de ani de
„Karabliu călărășean - Mister și istorie”, este titlul unei monografii pe care o pot răsfoi toți cei interesați de istoria localității Călărași, dar mai ales cei care au o legătură
Anul acesta, 2021, se împlinesc zece ani de când a fost sfințit Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. La această aniversare, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a apărut, la Editura
Editura Editgraph, din Buzău, tipărește în aceste zile volumul „Chiroiu-Pământeni, Chiroiu-Ungureni, Chiroiu-Satu Nou. Trei sate foarte mici din Câmpia Vlăsiei”. Cartea a apărut cu binecuvântarea
Satul Cârja, aparţinând oraşului Murgeni din judeţul Vaslui, este situat la 1 km vest de malul Prutului, la graniţa cu judeţul Galaţi. De-a lungul timpului, satul a fost alcătuit, de la nord la sud, din cinci lo
La Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea intitulată: Monografia Catedralei
Doi preoți ialomițeni, părintele Sebastian Marin, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Coșereni, și părintele Adrian Lucian Scărlătescu, slujitor la catedrala din municipiul Urziceni, Protopopiatul
La Editura Arhiepiscopiei Aradului a apărut de curând monografia-album în ediție bilingvă „Învățământul teologic ortodox din Arad. Itinerar. Forme. Perspective/ The Orthodox Theological Education of Arad.
Satul Copăceanca, județul Teleorman, este atestat documentar din 1620, când voievodul Gavril Movilă, domnul Țării Românești, „întărește lui Radu o funie și o jumătate de funie lui Simtion la satul
Credincioșii Parohiei Dăeni cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Episcopia Tulcii au trăit duminică, 13 octombrie, cu anticipație bucuria hramului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de