Episcopul Veniamin Nistor - între jertfa administrației bisericești și supliciul recluziunii

O bogată, elaborată și atent alcătuită monografie cuprinsă în 650 de pagini o datorăm arhimandritului Casian Rușeț și dr. Dorel Viorel Cherciu, apărută la Centrul de Studii Banatice Vârșeț/Editura Episcopiei Ca­ran­se­beșului. Această lucrare ne pune în fața ochilor, dezvăluind din ungherele istoriei, adeseori acoperite de praf și uitare, chipul unuia dintre Episcopii Caransebeșului, care, deși a păstorit puțină vreme în Episcopia Banatului de Munte (1941-1949), a avut o diversificată lucrare pastorală, culturală și socială, confruntându-se cu atitudinile potrivnice ale regimului comunist instalat la putere.

A fost numit și martir al veacului XX, cu toate că nu a cunoscut deten­ția propriu-zisă, dar a fost urmărit în mod sistematic de regimul opresiv. A fost ponegrit, împotriva lui s-au întocmit, prin trădare, numeroase note informative, multe dintre ele nedemne și exagerat de dojenitoare, iar mare parte a răstimpului dintre pensionarea forțată de către autori­tăți și sfârșitul vieții sale, trecând la Domnul în luna februarie a anului 1963, a rămas cunoscută în mod deplin numai de Dumnezeu.

Doi atenți cercetători, un profesor-arhimandrit și un doctor, după ce au căutat în numeroasele arhive ale locului și ale Mitropoliei Ardealului, văzând și consultând aproape tot ce s-a scris atât în perioada când a păstorit la Caransebeș, cât și după retragerea sa la Alba Iulia, au așezat în pagină imaginea prea puțin cunoscută a Episcopului Veniamin Nistor.

Având o viață tumultuoasă, ca martor al celor două războaie mondiale și preot militar pe frontul din Galiția și Italia, participant la Marea Adunare Națională la 1 decembrie 1918, ucenic al Mitropolitului Nicolae Bălan și co-organizator la înființarea Eparhiei Clujului, monah din anul 1939 și hirotonit arhie­reu în anul 1941, chiriarh al Eparhiei Caranse­beșului până în februarie 1949, Veniamin Nistor a fost un luptător și un ierarh îndelung răbdător.

A trecut prin evenimente felurite, războaie, lipsuri și nenumărate dispute, prin încercările perioadei care a urmat instaurării regimului ateu și mai ales prin exilul pe care l-a cunoscut vreme de 14 ani, stabilindu-se la Schitul Sfântul Ioan de la Alba Iulia și slujind în acea perioadă în Catedrala Reîntregirii.

La împlinirea a 60 de ani de la tre­­cerea sa la Domnul, monografia ce i-a fost dedicată este cel mai înalt semn de cinstire, restitutio in integrum, pe care autorii și eparhia pe care a păstorit-o îl aduc celui pomenit.

Când a devenit Episcop la Caran­sebeș, după ce pentru scurt timp păstorise acolo Vasile Lăzărescu, ulterior Mitropolit al Banatului, noua demnitate avea să-i aducă Episcopului Veniamin un câmp bogat de activitate. Era o eparhie de peste 335.000 de suflete, cuprinzând nouă protopopiate, dintre care două se aflau pe teritoriul Banatului iugoslav, iar din ceea ce mărturisesc paginile monografiei, personalul era redus la Centrul eparhial, abia putea face față agendelor sporite…

El a impus intensificarea activi­tă­ții în întreaga eparhie. Era impe­rios necesar să dinamizeze controlul activității preoților, dar și direcțio­na­rea activității acestora, pentru ca munca lor în ogorul Bisericii să fie stă­ruitoare și cât mai în nota vremii, precum aflăm dintr-un act al Episco­piei Caransebeșului adresat Ministerului Culturii Naționale și Cultelor.

Despre activitatea Episcopului Veniamin Nistor mărturisesc și scrierile părintelui Pavel Marcu, incluse în carte: Viața episcopului Veniamin Nistor a fost o activitate rodnică și de un rar devotament pus în slujba Bisericii, anii vieții au fost roditori prin seninătatea lor, muncă și modestie, dezvoltându-se de la cele mai mici funcții administrative până la treapta arhieriei, fără a incomoda sau supăra pe cineva, fiind un trăitor autentic al preceptelor evanghelice.

Iubit și înțeles de cei ce l-au cunoscut, chipul său rămâne dăltuit în inima Eparhiei Caransebeșului și în istoria locală pentru totdeauna.

Despre activitatea sa bogată și diversă, desfășurată într-un răstimp oarecum scurt, aflăm din paginile cărții. Vreau să subliniez, însă, în câteva cuvinte, activitatea monahilor. Deși Arhiva Episcopiei Caranse­beșului păstrează multe documente care arată atât mulți­mea lucrărilor înfăptuite atunci, dar și ordinea administrativă care domnea în această eparhie, în capitolul dedicat monahismului se menționează: în acest domeniu arhiva eparhială nu a fost prea generoasă. De aceea, sunt încă multe lucruri de aflat despre viața monahală din perioada respectivă!

Totuși, informațiile pe care cei doi autori ni le oferă arată că cele câteva mănăstiri ale eparhiei aveau o viață duhovnicească motivată și o lucrare bogată. Aflăm astfel că un monah cunoscut din alte scrieri, protosinghelul Ieronim Balintoni, cu metania la Mănăstirea Călugăra, care devenise stareț la Mănăstirea Hodoș Bodrog, s-a adresat episcopului să-l primească în mănăstirea de metanie.

Protosinghelul Ieronim Balintoni viețuise și în Muntenia, la Mănăstirea Căldărușani, unde funcționa un atelier de sculptură. Frumoasa catapeteasmă de la biserica Repre­zentanței Patriarhiei Române din Ierusalim fusese realizată, cu câțiva ani înainte, de același monah. Se pare că tot el a sculptat și catapeteasma pentru biserica Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul de lângă apa Iordanului.

Monografia oferă date și despre Mănăstirea Călugăra, a cărei biserică a fost sfințită de Episcopul Veniamin. O altă podoabă a Eparhiei Caranse­be­șului era socotită Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor din Vasiova, pe atunci singurul ei așe­zământ monahal de călugărițe.

În acei ani, ieromonahul Justinian Dalea și arhidiaconul Ghenadie Honciuc organizau acolo cursuri de învățământ religios. Mai târziu, Justinian Dalea avea să fie slujitor și Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, iar peste ani pleca în misiune dincolo de Ocean.

Este amintit și Schitul Piatra Scrisă de la Armeniș și sunt pome­niți diferiți monahi slujitori ai eparhiei, care veneau din alte locuri, ori erau hirotoniți în eparhie.

În documentația consultată reți­nem un oarecare conflict între Ca­ran­sebeș și Timișoara, și anume când Justinian Dalea, care, originar fiind din Bocșa Română, participase la înmormântarea marelui duhovnic Vichentie Mălău, călugăr cu viață sfântă, deși nu i se aprobase în prealabil acest lucru.

Atent urmărit de puterea seculară, Veniamin Nistor era desființat de cei care făceau orice pentru a-i dis­credita pe aceia care nu corespundeau planului lor și ideologiilor vremii.

Aceștia îl considerau din punct de vedere teologic și cultural absolut nul, însă îndeobște era apreciat ca un birocrat admirabil.

Ori de câte ori ajungea într-un loc, regimul reținea adresa și persoanele la care rămânea, compromise din punctul lor de vedere. Era acuzat că s-a comportat ca un autocrat, că nu a atras nici cea mai mică simpatie din partea preoților, nu i se recu­noș­tea nici o realizare, fie pe linie bisericească, culturală sau democratică. Se vorbea că nu avea caracter și altele asemenea, care loveau în imaginea ierarhului deja înlăturat de la conducerea eparhiei. Până și soțul nepoatei sale oferise detractorilor detalii din discuțiile private ale întâlnirii lui Veniamin Nistor cu Nicolae Popovici, fost Episcop al Oradiei.

Felurite acuze la adresa unor cunoscuți și apropiați ai Episcopului Veniamin, inclusiv a Patriarhului Justinian, a Mitropolitului Iustin Moisescu al Moldovei, a Mitropolitului Firmilian al Olteniei sau a Episcopului Antim Nica, apar în notele vizibil distorsionate și elaborate cu diabolică malițiozitate pentru a-i discredita.

Episcopul Veniamin Nistor și-a încheiat viața în februarie 1963 și a fost îngropat la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul de la marginea Alba Iuliei. Era într-o suferință vizibilă, uitat de mulți, abia pomenit în documentele care mai apăreau în perioada respectivă. În anul 2019, la 1 august, a fost adus și reînhumat în catedrala din Caransebeș, la 70 de ani de la începutul drumului pribegiei sale…

Întâlnim numeroase monografii și cărți de evocare, unele dintre ele atent realizate și scrise cu măiestrie. Întocmit cu multă acrivie, volumul dedicat Episcopului Veniamin Nistor se distinge prin dimensiunile sale, dar și prin numărul mare al documentelor care îl conturează drept o lucrare istorică și bisericească de ținută.

Mulțimea datelor aflate în documente de arhivă, bibliografia, concluziile și dăruirea cercetătorilor constituie un model pentru scrierea bisericească și nu numai. Strădania autorilor este mai ales o împlinire a cuvintelor apostolice, care ne îndeamnă să ne aducem aminte de mai-marii noștri, să privim cum și-au încheiat viața și să le urmăm credința.

Cred că monografia Episcopului Veniamin Nistor este o realizare pentru Preasfințitul Părinte Lucian al Caransebeșului, dar și pentru colaboratorii săi apropiați, între care se află tânărul și dăruitul arhimandrit Casian Rușeț și, împreună cu el, ostenitorul dr. Dorel Viorel Cherciu.