Biserica veche din Moldoveni, județul Teleorman - un monument de cult, cultură și istorie

Albumul monografic Biserica veche din Moldoveni cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Nicolae”: un monument de cult, cultură și istorie este o documentată și elegantă apariție editorială din anul 2022, consacrată de către cei trei autori ai ei - George-Mugurel Voinea, Ali-Izi Bucur și Dumitru Rusănescu - unui lăcaș de cult, monument istoric clasa A, din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, respectiv din Episcopia Alexandriei și Teleormanului.

Ținând seama că ne găsim în Anul omagial 2023 în Patriarhia Română, dedicat pastorației persoanelor vârstnice, precizăm încă de la început că lucrarea poartă în deschiderea ei următoarele cuvinte: „Se dedică părinților, bunicilor, străbunicilor și tuturor truditorilor satului Moldoveni (Islaz), cu prețuire și recunoștință” (p. 3), într-una din filele monografiei (26) apărând chiar o fotografie de epocă cu familia preotului paroh Constantin D. Cazangiu. Cel mai mic dintre cei trei copii, fetița în alb ținută duios în brațe de tatăl-preot, este bunica unuia dintre coautorii cărții, care se bucură de darul vieții la adânci bătrâneți și Îi mulțumește lui Dumnezeu inclusiv pentru realizarea acestei lucrări-album despre biserica la care vrednicul ei tată și fiu al satului a slujit aproape cinci decenii. De asemenea, un alt coautor al lucrării este nepot al cântărețului bisericesc Dionisie Rusănescu, care în 1929 slujea la strana aceluiași sfânt lăcaș.

Dragostea pentru înaintași, pentru cercetarea istoriei locale și eforturile creative ale autorilor au rezonat cu atenția deosebită a Preasfințitului Părinte Galaction, precum și cu sprijinul altor persoane care au colaborat competent la plămădirea monografiei.

Cum este și firesc întotdeauna când se publică ceva legat de patrimoniul bisericesc, lucrarea se bucură de girul acordat de chiriarhul locului, care binecuvântează lucrarea monografică prin Cuvântul îna­inte, intitulat „Un alt mod de a-I sluji lui Dumnezeu”. În lumina preoției universale sau împărătești, realitate spirituală la care au vocație toți creștinii deopotrivă (cf. 1 Petru 2, 5; 9), episcopul apreciază realizarea autorilor drept „un act de slujire adus lui Dumnezeu, prin grija față de restaurarea unui lăcaș sfânt - Biserica «Sfântul Ioan Botezătorul» și «Sfântul Nicolae»-Moldoveni. Am înțeles - continuă ierarhul -, văzând entuziasmul acestor oameni binevoitori, că poți sluji lui Dumnezeu și altfel decât în straie preoțești. Am înțeles că poți aduce slavă lui Dumnezeu prin orice «Amin» pe care îl rostești la finalul unei întrevederi sau atunci când finalizezi un dosar de restaurare” (p. 6).

Satul Moldoveni (com. Islaz, din sudul jud. Teleorman) se găsește pe malul drept al Oltului, aproape de confluența cu Dunărea, în „plină câmpie a Romanaților”. Mărturie că așezarea avea demult biserică este și faptul că apărea marcată cu cruce pe o primă hartă a Olteniei (Fr. Schwantz, 1722) ce tocmai fusese cuprinsă în Imperiul Austriac.

În anul 1832, comunitatea creș­tină din Moldoveni aduna suma de 100.000 de lei și, în frunte cu preoții-ctitori „popa Radu Marmalâc și popa Andrei Zarafu”, solicita sprijin edilitar și de la Marele Vornic Barbu Știrbei (proprietarul moșiei pe care se afla satul), astfel izbutind să înceapă înnoirea bisericii ei - până atunci „jumătate bordei în pământ” - cu „una mai falnică”. Au ur­mat etapele de zidire și înfru­mu­se­țare a noului lăcaș. Biserica s-a sfințit în anul 1837, iar cu pictură a fost împodobită opt ani mai târziu, în 1845. Nu sunt cunoscute numele zugravilor care „nu au lăsat nici un petec de zid neacoperit” cu o frumoasă frescă populară, încă de inspirație bizantină. De notat este și faptul că biserica, tot în frescă, a fost decorată și la exterior, unde pe lângă înfățișarea a „33 de proroci în picioare” de jur împrejur, la fel, în registrul inferior, apăreau „scene din viața satului”, cum ar fi: „doi plugari având o țărancă torcând cu fusul din furcă și doi tineri prinși în brațe, sus formând o horă” (p. 10), ori „scene câmpenești (jocul ursului, secerișul) [...] în strânsă legătură cu tradiția popular-iconografică vâlceană” (p. 19). În descrie­rea picturii exterioare conținute de istoricul lăcașului se amintește și de o scenă în care apăreau zugrăvite „câteva femei care au copt un coș cu pâini rotunde”, dar și de înfăți­șa­rea morții sub forma unei femei goale schimonosite, având șerpi pe cap și coasă în mâini (p. 25). Pe baza aceluiași izvor, aflăm detalii și din pictura pridvorului deschis. De pildă, aici putea fi văzută urmă­toarea scenă: „un om dormind în pat și având un diavol la cap, făcân­du-i umbră cu o umbrelă și alt diavol suflându-i răcoare cu un fel de foale. Deasupra acestui tablou e scris: Cel care doarme dumineca și nu vine la biserică” (pp. 26-27). Tot în pridvor, un alt titlu, dat scenei post-izgonire din rai, suna astfel: „Kând s-a apucat Adam de munkă” (p. 89).

Cercetătorul prof. dr. Viorel Chirea indică faptul că iconografia lăca­șului este în legătură cu „pictura bisericilor de cimitir, acolo unde se pune un accent deosebit pe «pedepsele» și «recompensele» ilustrate sugestiv în temele Judecății de Apoi. [...] Ca stil și manieră, pictura realizată la Moldoveni-Islaz se înscrie în faza finală de spontaneitate a zugravului itinerant de țară” (p. 17). „Credincioasă și de bun simț - mai spune V. Chirea -, echipa de pictori [...], îmbinând obiceiul popular cu tipiconul iconografic bisericesc, a avut grijă să pună în valoare câteva aspecte: în configurația evanghe­liștilor i-a situat pe sfinții mai vârst­nici Matei și Ioan (care au fost și uce­nicii direcți ai lui Hristos) pe pandantivii dinspre răsărit (pentru că românul i-a pus întotdeauna la loc de cinste pe cei bătrâni și cu expe­riență)” (p. 18). Un alt aspect impor­tant de reținut pe marginea evaluării iconografiei murale de aici mai este și următorul: „Cromatica ornamentală, încărcată de verde, roșu și ocru-oranj, sugerează dragostea de viață și puterea credinței de neclintit în Sfânta Treime” (p. 20).

Firesc și întru totul de apreciat este și faptul că din lucrare nu lipsesc numele preoților slujitori cunoscuți (12 la număr), începând cu Radu Marmalâc, înainte de 1832, și până la Nicolae Popescu (1990) și, de asemenea, nu este omisă amintirea celor 9 cântăreți sau dascăli știuți: de la Ion Popescu (1894) până la Marin Voinea, care a slujit strana bisericii din Moldoveni vreme de peste trei decenii (1935-1977), fiind rudă apropiată unuia dintre coautori.

Parcurgând scurta, dar frumoasa monografie a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Nicolae”, ilustrată cu peste 160 de fotografii de ansamblu și detaliu, te bucuri și te simți împlinit alături de cei trei coautori cu suflet pentru cre­dință, cultură și istorie. Strădania arătată prin cartea de față ar fi de dorit să o aflăm în cât mai multe sate ale României unde încă se găsesc vechi biserici, cruci de piatră și troițe din lemn ce așteaptă, în primul rând, inițiativele comunită­ților locale ca pe o adevărată „ambu­lanță pentru monumente” în vederea salvgardării patrimoniului nostru național-bisericesc atât de valoros și folositor pentru noi și gene­rațiile viitoare.