Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
O monografie enciclopedică a bisericilor de pe Valea Horincei
Fiu al satului Găneşti din comuna Cavadineşti-Galaţi, profesorul bârlădean Ghiţă Cristian păstrează legătura cu locurile natale, prin scris şi prin fapte. A contribuit la ridicarea troiţei din faţa Şcolii Gimnaziale Găneşti, în anul 2010, a fondat o „revistă de cultură materială şi spirituală a tuturor horincenilor, oriunde s-ar afla”, participă mereu cu entuziasm la proiecte edilitare, educaţionale şi culturale, care promovează istoria şi oamenii de pe Valea Horincei.
Volumul său „Evoluţie şi credinţă ortodoxă: creştinismul pe Valea Horincei, mărturii de viaţă religioasă”, publicat recent la Editura Sfera din Bârlad, îmbină jurnalul spiritual cu documentaţia istorică, creaţii literare, cuvinte de învăţătură creştină şi articole de actualitate.
Situată în nord-estul actualului judeţ Galaţi, în vechiul ţinut al Covurluiului, Valea Horincei, numită după afluentul de 32 km din dreapta Prutului, este o zonă locuită din zorii civilizaţiei umane, în care viaţa religioasă a cunoscut continuitate şi momente înfloritoare. Autorul încadrează firul studiului său într-un interval de 42.000 de ani, din paleolitic până în 2022, Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului, în istoria lumii şi a ţării. De aceea, monografia istorică este însoţită de profiluri de ierarhi şi voievozi, chipuri de preoţi slujitori, învăţători şi profesori din aşezările horincene, cuvinte de învăţătură ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi ale IPS Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, chiriarhul locului, texte literare, un dicţionar de termeni religioşi şi un hronic istoric şi ecleziastic.
Cititorul poate lectura, în cele aproape 300 de pagini ale cărţii, documente vechi şi noi despre bisericile din Lupeşti, Mânzăteşti, Şipote, Aldeşti, Săseni, Puricani, Prodăneşti, Comăneşti, Cristeşti, Găneşti, Rugineni, Cavadineşti, Vădeni, Rogojeni şi Oancea, dar şi despre lăcaşurile de închinare din satele limitrofe: Ghireasca, Măluşteni, Ţuţcani, Sipeni, Blăgeşti, Slivna, Tudor Vladimirescu.
Cartea prof. Ghiţă Cristian este bogată în informaţie, o monografie enciclopedică utilă fiilor şi fiicelor Văii Horincei, pentru o mai bună cunoaştere a istoriei plaiurilor natale. În acelaşi timp, este o invitaţie pentru pelerini la vizitarea unor locuri pline de istorie, spiritualitate ortodoxă şi frumuseţi naturale.
Organizarea mai sistematică a conţinutului şi adăugarea unui cuprins la o viitoare ediţie a cărţii ar facilita cititorilor accesul direct la anumite capitole.