De peste 10 luni, elevii învață preponderent on-line, ceea ce a presupus o schimbare bruscă a paradigmei tradiționale de învățare. Despre efectele școlii on-line am vorbit cu lect. univ. dr. Oana Moșoiu, de la
De peste 10 luni, elevii învață preponderent on-line, ceea ce a presupus o schimbare bruscă a paradigmei tradiționale de învățare. Despre efectele școlii on-line am vorbit cu lect. univ. dr. Oana Moșoiu, de la
Împlinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române a constituit un moment de sărbătoare și la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Elevii și profesorii s-au întâlnit pentru o Horă a unirii
Membrii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte s-au întâlnit on-line la prima ședință de lucru din anul 2021, în cadrul căreia au fost analizate activitățile derulate anul trecut și au fost
Am înțeles că Dumnezeu ne-a ales să trăim aceste vremuri, să primim aceste lecții de viață și să învățăm ceva din toate. Mai resemnați, mai izolați, mult mai înclinați către post și rugăciune și
Pandemia de COVID-19, care a accelerat în multe zone ale lumii tranziţia spre sectorul digital, a întărit poziția dominatoare a giganţilor din industria internetului. În același timp, influența covârșitoare a
Joi, 21 ianuarie 2021, la inițiativa preotului Arcadie Puișor, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Călărași, toți profesorii din zona Olteniței, județul Călărași,
În Arhiepiscopia Târgoviștei s-au desfășurat, în zilele de 19 și 20 ianuarie 2021, conferințele administrative lunare cu preoții, prin intermediul platformei de comunicare ZOOM, fiind dezbătută tema:
Un raport realizat de Organizația Salvați Copiii susține că închiderea școlilor a avut consecințe negative asupra progresului educațional al copiilor, a sănătății emoționale și a siguranței lor on-lin
În această perioadă, izolarea este o provocare pentru noi toți, elevi, părinți, profesori, și, poate, unul dintre cele mai afectate domenii este cel al învățământului. Cu siguranță, lumea post-COVID va fi
Începând de sâmbătă, 16 ianuarie, Universitatea de Vest Timişoara (UVT) deschide sesiunea de pregătire on-line a elevilor în vederea susţinerii examenului de bacalaureat, care se va desfăşura în fiecare
Ministerul Educaţiei a anunţat recent că mediile elevilor se pot încheia şi în primele două luni ale celui de-al doilea semestru, cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal
La sfârșitul săptămânii trecute, la inițiativa Colegiului Medicilor din România, a fost organizat webinarul „Vaccinarea COVID-19 pe înțelesul tuturor”, în ideea de a lămuri, pentru publicul larg,
Cursurile semestrului I al anului şcolar 2020-2021 se reiau de luni, 11 ianuarie, orele urmând să se desfăşoare exclusiv on-line cel puţin până la data de 8 februarie. Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a
Despre provocările școlii on-line din perioada de pandemie am vorbit cu lect. univ. dr. Oana Moșoiu, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Profesor, psiholog și
În perioada 16-18 decembrie, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au avut loc „Zilele Mitropolit Veniamin Costachi”, ediţia a treia, informează doxologia.ro. Prin aceste
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat miercuri seara, 16 decembrie, la dezbaterea on-line cu tema
„Salvaţi Copiii” România a lansat o campanie-manifest pentru a determina autorităţile să redeschidă şcolile în ianuarie 2021. Organizația estimează că un milion de copii nu au acces la școala on-line,
Părintele arhimandrit Efrem, stareţul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, a susţinut on-line o conferinţă, transmisă live de TRINITAS TV pe paginile reţelelor de socializare. Cu această ocazie,
Cei 10 protopopi din Arhiepiscopia Sibiului s-au întâlnit marți, 15 decembrie, în cadrul unei ședințe on-line prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul
Concertul de colinde „Răsăritul cel de Sus” nu se va mai desfăşura în acest an cu participarea publicului, ci va putea fi urmărit exclusiv prin intermediul postului de televiziune al Patriarhiei Române şi
Școala este din nou în scenariul roșu, cu tot ceea ce presupune aceasta: distanțare, ore on-line, pregătiri, raportări, teme, mult timp investit pentru a face lucrurile să meargă. Câteva întrebări esențiale