Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 12 septembrie 2021, slujba de sfințire cu agheasmă a lucrărilor de extindere a
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 12 septembrie 2021, slujba de sfințire cu agheasmă a lucrărilor de extindere a
Credincioșii Parohiei Oborul Vechi din Capitală au participat joi, 9 septembrie 2021, la sărbătoarea închinată Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, ocrotitorii bisericii parohiale.
În Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei au avut loc miercuri, 1 septembrie 2021, premierea câștigătorilor și vernisajul expoziției concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”,
În Duminica a 10-a după Rusalii (Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul), Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Altarul de vară din apropierea Catedralei Patriarhale din Bucureşti de Preasfințitul
Biserica „Sfântul Gheorghe”‑Nou din Capitală, singura ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu din Bucureşti, şi‑a sărbătorit luni, 16 august, ocrotitorii spirituali. Sfânta Liturghie
În Duminica a 4‑a după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul al 4‑lea Ecumenic, credincioșii din Capitală au participat pe Colina Bucuriei la Sfânta Liturghie. Slujba a fost săvârșită de
Seria manifestărilor duhovnicești dedicate hramului de vară al Paraclisului Catedralei Naționale, respectiv Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos, s‑a încheiat luni seara, 12
Mănăstirea Plumbuita din Capitală a îmbrăcat joi, 24 iunie, haine de sărbătoare cu ocazia celebrării hramului istoric, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Bucuria duhovnicească a fost sporită de
La împlinirea a 132 de ani de la mutarea la cele veșnice, poetul național Mihai Eminescu a fost pomenit marți, 15 iunie 2021, și în Capitală. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar
De sărbătoarea Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor, Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Altarul de vară din apropierea Catedralei Patriarhale de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Joi, 3 iunie, de ziua sărbătoririi Sfinților Împărați Constantin și Elena, după calendarul neîndreptat, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Ieronim
Biserica Parohiei Cărămidarii de Jos, unul dintre lăcașurile istorice cunoscute ale Capitalei, închinat Sfântului Mucenic Trifon, a îmbrăcat duminică, 23 mai 2021, haine de sărbătoare. Preasfințitul Părinte
În ziua de cinstire a Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, Catedrala Patriarhală din București și-a sărbătorit hramul istoric. Credincioșii din București, dar și din împrejurimi au participat cu acest prilej la Sfânta Liturghie săvârșită la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod. La final au fost menționați câștigătorii din fiecare eparhie ai Concursului național catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”.
Paraclisul „Învierea Domnului” al Catedralei Mântuirii Neamului și-a serbat luni, 3 mai 2021, în a doua zi de Paști, hramul principal. În mijlocul credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Ieronim
În prima zi de Paști, duminică, 2 mai 2021, în toate bisericile din Patriarhia Română a fost săvârșită, la orele amiezii, slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită în popor „A doua Înviere”. La Catedrala Patriarhală din București, aceasta a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
La Altarul de vară de pe Dealul Patriarhiei din București a fost săvârșită în Sfânta și Marea Vineri, 30 aprilie 2021, ultima Denie din acest an, în cadrul căreia s‑a cântat Prohodul Domnului. Rânduiala
În Sfânta şi Marea Joi, Biserica Ortodoxă pomeneşte instituirea de către Mântuitorul Iisus Hristos a Sfintei Euharistii. În această zi specială din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, la Catedrala
Centrul Cultural-Social „Iustin Patriarhul” a găzduit joi, 8 aprilie 2021, festivitatea de încheiere a Proiectului „Alege Şcoala!” implementat în județele Ialomița, Prahova și Constanța. Realizat prin
În Duminica Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Catedrala Patriarhală de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori ai sfântului
Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Bucureşti şi‑a sărbătorit joi, 25 martie, hramul istoric, cu ocazia praznicului Bunei Vestiri. Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop‑vicar
În seara zilei de marți, 16 martie, slujba Pavecerniței Mari a fost săvârșită în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. În cadrul acesteia a fost citită a



