În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Cinstirea Sfintei Cruci prin Liturghie arhierească la Mănăstirea Caraiman
Sute de credincioși au participat marți, 14 septembrie, la hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova. În pridvorul bisericii principale a așezământului monahal, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Pelerini sosiți din mai multe zone ale țării și credincioși din stațiunea prahoveană Bușteni s-au bucurat ieri de prezența Preasfințitului Părinte Ieronim Sinaitul în mijlocul lor, cinstind cu evlavie Sfânta Cruce a Mântuitorului. La sărbătoare au luat parte și reprezentanți ai autorităților locale.
Din soborul de slujitori au făcut parte părintele arhimandrit David Petrovici, starețul Mănăstirii Caraiman și exarh pentru zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele arhimandrit Macarie Bogus, starețul Mănăstirii Sinaia, precum și alți preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Stavros” al așezământului monahal.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a explicat motivul lecturării în această zi a pasajului din Evanghelia după Sfântul Apostol Ioan care relatează evenimentele Pătimirilor și răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos: „Sărbătorim astăzi Înălțarea Sfintei Cruci pentru că un șir neîntrerupt de evenimente a zguduit, în veacul al 4-lea, Imperiul Roman. O serie de minuni deosebite s-au petrecut, atrăgând atenția asupra esenței creștinismului, reprezentată atât de dragostea lui Dumnezeu pentru umanitate, cât și de puterea Jertfei Domnului. Am ascultat în Evanghelia de astăzi momentele dramatice, pentru noi, oamenii, ale Pătimirilor Mântuitorului, însă cunoaștem faptul că Învierea este dimensiunea care nu poate fi separată de Crucea Domnului. Din acest motiv, în cadrul slujbei de astăzi a fost cântat imnul «Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim!»”
De asemenea, ierarhul a vorbit despre importanța Sfintei Cruci în viața fiecărui creștin: „Crucea, ca instrument de pedeapsă folosit în Imperiul Roman, reprezenta moartea și nenorocirea, trăgând către pământ. Prin Hristos, care S-a ridicat pe Cruce de bunăvoie și nevinovat, purtând păcatele noastre, creștinul caută spre cerurile lui Dumnezeu, nu spre pământ. Odată cu Hristos, acest instrument de tortură își schimbă semnificația. Pe orizontală, ea arată universalitatea lucrării de mântuire realizate de Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Pe verticală, ne arată că Cel ce S-a pogorât din cer ne cheamă înapoi acolo și că trebuie să unim eforturile noastre omenești cu harul dumnezeiesc care vine de sus”. De asemenea, cu ocazia hramului, slujitori de la Mănăstirea Caraiman au săvârșit în ajun, pe 13 septembrie, slujba Parastasului pentru eroii români pe platoul munţilor Bucegi, la peste 2.200 de metri altitudine. Slujba a fost săvârșită pe locul unde se dorește construirea unei biserici dedicată pomenirii eroilor români. Piatra de temelie a acesteia a fost sfințită de Patriarhul României în 2018.