Parohia Mărcuța din București va găzdui duminică, 13 septembrie, un nou eveniment cultural dedicat Anului comemorativ 2026. Începând cu ora 19:00, în curtea lăcașului de cult va fi pusă în scenă piesa de
Parohia Mărcuța din București va găzdui duminică, 13 septembrie, un nou eveniment cultural dedicat Anului comemorativ 2026. Începând cu ora 19:00, în curtea lăcașului de cult va fi pusă în scenă piesa de
Din selecția de spectacole care alcătuiesc a 36-a ediţie a Festivalului Național de Teatru (FNT), care se va desfășura la București, în perioada 16-25 octombrie 2026, fac parte și două din Republica Moldova. As
La Casa de cultură „George Suru” din Caransebeș, elevii Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” au impresionat publicul prin interpretarea piesei de teatru „Nu ne răzbunați!” Evenimentul artistic s-a desfășurat miercuri, 19 noiembrie, în sala de spectacole. Artiștii au interpretat un fragment din istoria credinței, aducând un omagiu curajului și jertfei celor care au mărturisit adevărul până la capăt. Au fost prezenți profesori, preoți, elevi, părinți ai acestora, precum și Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
În Alibunar, Banatul de Sud (Sârbesc), viaţa duhovnicească a românilor de aici - de care se îngrijeşte preotul paroh Gabriel Simionesei, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” - se împleteşte armonios cu
Situat în districtul Banatului de Sud, Alibunar este un sediu comunal de care aparțin zece localități și o parte din dunele Deliblății, o zonă turistică cu floră și faună specifice, în jurul cărora sunt
La Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, un grup de profesori a îmbinat dezvoltarea personală cu studiul limbilor engleză și franceză, construind un cadru atractiv în care copiii au fost încurajați să se exprime liber, să converseze și să improvizeze în limbi de circulație internațională. Profesorul consilier școlar Ani Cernea-Radu alături de profesoarele de limbi străine Gabriela Miron, Gabriela Cadar și Olivia Negrea au creat un loc în care copiii învață cu bucurie, interacționează și descoperă cu încredere. Profesorii au dezvoltat conceptul și au creat oportunitatea dezvoltării și exersării cunoștințelor și vocabularului într-o limbă străină. O trupă numeroasă, formată din circa 40 de elevi cu vârste între 9 și 15 ani, a dat viață spectacolului.
Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din cadrul Primăriei Sectorului 2, reprezentat de doamna manager Nicoleta Paninopol, în parteneriat cu Protoieria Sector 2 Capitală și Compania de Teatru „Zona”, au organizat în 31 martie o seară culturală la Teatrul Metropolis din Bucureşti. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost pusă în scenă piesa de teatru „Despina Doamna - cronica unui destin”. La eveniment au fost prezenți preoți însoţiţi de credincioşi din parohiile acestui protopopiat.
Începând din luna februarie 2025, când se va juca primul spectacol susținut de actorii Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad, și la Vaslui va exista stagiune teatrală permanentă. În municipiul Vaslui,
Parohia Mărcuța din sectorul 2 al Capitalei a organizat luni, 13 mai, în colaborare cu Protopopiatul Sector 2 Capitală și Compania teatrală „Zona”, spectacolul „Stihuri și cântări. De la jertfă la Lumina
Platforma AMTeatru își propune să promoveze teatrele bucureștene sub forma unor tururi interactive gratuite, presărate cu recomandări și informații de culise despre producțiile care se joacă în stagiunea
Din ce în ce mai preţioase spectacolele care poartă semnătura maestrului Dan Puric în vremea asta (în lumea asta!) suprasaturată de corectitudini - politice, culturale, istorice, războinice, (i)morale,
Peste 500 de elevi de gimnaziu și liceu din Sibiu au posibilitatea să vizioneze, la Teatrul „Gong”, spectacolul de teatru social „Examen”. Premiera a avut loc miercuri, 27 martie, de Ziua Mondială a
La Sala Dalles din București va fi pus în scenă, în data de 5 aprilie 2024, spectacolul de teatru creștin „Urma Pașilor Tăi”, care are la bază textul de meditaţie la Pătimirile Domnului al pictoriţei
Cristi Iacob este un actor de teatru și film din România. Bine cunoscut publicului de la noi. Dacă ar fi doar atât, nu ar fi definiția completă. Cristi Iacob este un suflet pe care nu ai cum să nu-l iubești. Un
Ce galaxie strălucitoare are teatrul românesc pe firmamentul lumii! Niciodată n-am dus lipsă de talente. Nu vorbesc despre actori care știu să joace corect și frumos, ca la carte, ci de artiști dăruiți de
Rezultatele „Barometrului de Consum Cultural 2022. Participare culturală şi perspective democratice”, realizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), arată o scădere a ratei de
Echipa artistică a Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași va susține astăzi, de la ora 14:00, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T.
Teatrul Nottara organizează în fiecare zi de luni tururi ghidate, în cadrul cărora poate fi vizitată expoziția multimedia „Origini/Repere - o călătorie în istoria Teatrului Nottara”, un proiect inedit şi al
Tulburător spectacolul „Gara” al Teatrului Masca! O combinație de pantomimă cu music-hall, care probează o dată în plus cât de multe se pot spune cu foarte puține cuvinte. „O parabolă antirăzboinică”
Trupa de teatru Skepsis din Alba Iulia, coordonată de Viorel Cioflică, a fost prezentă la Vinerea, judeţul Alba, în data de 25 septembrie, într‑un spectacol stradal cu piesa „Reţeta fericirii”, care s‑a de
Sâmbătă, 1 octombrie, va începe cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI). Organizată de Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași,


