Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Calea vieții noastre

Calea vieții noastre

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 09 Octombrie 2023

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XXI-a, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 307

„Nu vi se pare oare că viața prezentă este un drum continuu, o călătorie marcată de vârste ca de niște stații? Își are începutul, pentru fiecare om, cu durerile de naștere ale mamei, iar sfârșitul îl arată sălașurile din morminte. La ele ne duce pe toți călătoria aceasta; pe unii mai devreme, pe alții mai târziu; unii călătoresc străbătând toate răstimpurile vieții, iar alții nu poposesc nici în primele stații ale vieții lor. Drumurile care duc de la un oraș la altul pot fi evitate; iar cel care nu vrea, nici nu merge pe ele; calea vieții, însă, ne ține cu forța și, chiar dacă am vrea să amânăm călătoria, ne trage spre punctul de oprire pe care Stăpânul ni l-a rânduit. Nu-i cu putință, iubiților, ca cel care a intrat pe poarta care duce la această viață și care a pășit pe această cale, să nu meargă și până la sfârșitul ei. Fiecare din noi, îndată ce a ieșit din pântecele maicii lui, este prins de curgerea timpului și-i târât înainte; lasă mereu în urma lui ziua trăită și nu poate niciodată, chiar dacă ar vrea, să se mai întoarcă la ziua cea de ieri. Și ne bucurăm când suntem duși de timp mereu tot înainte; ne veselim când schimbăm o vârstă cu alta, ca și cum am dobândi cine știe ce; ne socotim fericiți când din copil ajungem bărbat și din bărbat ajungem bătrân. Și totuși, nu ținem seama că timpul pe care l-am trăit este timp pierdut din viață; nu simțim că viața noastră se cheltuiește, cu toate că o măsurăm totdeauna cu măsura vieții trăite și scurse; nu ne dăm seama cât de ascuns ne este timpul pe care ni l-a dat să-l trăim Cel ce ne-a trimis să facem călătoria asta; nu știm când va voi Stăpânul să ne ia de pe această cale, când va deschide fiecărui drumeț porțile intrării în cealaltă viață. De aceea, se cade să fim pregătiți în fiecare zi pentru plecarea noastră din această viață, așteptând cu ochii ațintiți semnul Stăpânului.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)