Chip şi asemănare prin conlucrarea cu harul divin

Harul primit prin Taina Botezului alungă din inimă orice lucrare a duhurilor satanice, însă nu transformă voinţa umană într-una supusă în întregime voinţei divine. Putem alege oricând să slujim păcatului în locul virtuţii. Deşi Taina Botezului restaurează chipul lui Dumnezeu în om, ea nu ne oferă şi asemănarea cu El. Acesta este un efect al conlucrării îndelungate pe care trebuie să o avem cu harul divin.

Dobândirea virtuţilor este un prim pas spre realizarea asemănării, iar păstrarea lor şi alungarea oricărei porniri păcătoase ne întăresc pe acest drum fără sfârşit al îndumnezeirii. Sfântul Diadoh al Foticeii a descris prin cuvinte nemuritoare transformarea omului prin Botez din făptură supusă răului în persoană liberă şi iubitoare sub călăuzirea harului divin.

Diferenţa esenţială între chip şi asemănare

Părintele Dumitru Stăniloae ne-a oferit o rezumare eficientă a diferenţei dintre chip şi asemănare în scrierile Sfântului Diadoh al Foticeii. „După Diadoh, scopul vieţii duhovniceşti este unirea sufletului cu Dumnezeu prin dragoste (cap. 1-2). El face deosebirea între „chipul" lui Dumnezeu în om şi „asemănarea" cu El (cap. 4, 88). Prin păcatul strămoşesc, „chipul" dumnezeiesc s-a întinat, s-a spălăcit. Harul Botezului curăţă „chipul", îl spală de întinăciunea păcatului. Dar prin aceasta încă nu avem şi „asemănarea". Spălarea chipului se face fără colaborarea noastră; lucrarea aceasta a harului încă nu o simţim. „Asemănarea" începem să o câştigăm pe măsură ce ne sporim sforţările noastre pentru o viaţă virtuoasă şi o atingem deplin când a crescut în noi dragostea de Dumnezeu în mod covârşitor. Abia după ce am sporit în „asemănare" prin dragoste, ni se face şi harul „simţit" (Filocalia, vol. I, trad. pr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, p. 306). Practic, atunci când ni se administrează Taina Botezului au loc două efecte imediate: restaurarea chipului lui Dumnezeu în om şi sălăşluirea harului divin în partea cea mai intimă a sufletului (Sfinţii Părinţi o numesc atât „minte", cât şi „inimă", n.r.). Noi nu colaborăm decât cu simpla noastră voinţă de a fi botezaţi. Trebuie remarcat aici că naşii rostesc răspunsurile atunci când are loc botezul copiilor nou-născuţi. Critica anumitor persoane la adresa administrării Botezului la o vârstă fragedă nu îşi are rostul. Cine nu doreşte pentru copilul său ceea ce este mai bun? Între a reprezenta o persoană în interesul său cel mai înalt (mântuirea) şi a lăsa o persoană să decidă atunci când poate fi prea târziu (de ex.: moarte prematură, aplecare totală spre păcat, influenţe de mediu negative), ce vom alege ca părinţi maturi? Consider că prima variantă. Astfel, Taina Botezului reprezintă prima unire a sufletului cu Hristos. Însă, aşa cum afirmam în debutul materialului, voinţa noastră îşi păstrează dualitatea. Putem oricând să alegem răul, dacă dorim astfel. Voinţa noastră nu poate fi supusă printr-un act exterior voinţei divine; doar noi putem să ne supunem lui Dumnezeu total şi necondiţionat.

Restaurarea chipului lui Dumnezeu în om

Diadoh al Foticeii defineşte acest proces astfel: „Două bunuri ne aduce harul cel sfânt al renaşterii, dintre care unul covârşeşte nemărginit pe celălalt. Cel dintâi ni se dăruieşte îndată, căci ne înnoieşte prin apa însăşi şi luminează toate trăsăturile sufletului, adică chipul nostru, spălând orice zbârcitură a păcatului nostru" (Cuvânt ascetic, cap. 89, în: „Filocalia", vol. I, p. 349). Observăm că Sfântul Diadoh al Foticeii consideră chipul divin al omului deformat de păcat. Prin propriile puteri, omul nu poate să cureţe întinăciunea aşternută pe propria inimă şi nici să progreseze într-o oarecare asemănare cu Dumnezeu. Harul Botezului luminează sufletul omului, restaurând chipul lui Dumnezeu, şi îi oferă posibilitatea ca prin conlucrarea cu el să câştige sfintele virtuţi care sădesc asemănarea. În mod clar, această restaurare este deosebită de asemănarea cu Dumnezeu, tocmai pentru că ultima este fără sfârşit, în timp ce prima se încheie odată cu săvârşirea Tainei Botezului. Chipul lui Dumnezeu nu trebuie restaurat la nesfârşit. Omul este recreat prin moartea şi învierea cu Hristos petrecută în cadrul Tainei. Asemănarea însă este un proces infinit, care nu se încheie niciodată datorită simplului fapt că Dumnezeu este nelimitat. Nu putem să dobândim niciodată o asemănare definitivă cu El. Folosind o descriere pictorială, Sfântul Diadoh subliniază această diferenţiere fundamentală. „Precum zugravii desemnează întâi cu o singură culoare figura omului, apoi înflorind puţin câte puţin culoarea prin culoare scot la arătare chipul viu al celui zugrăvit până la firele părului, aşa şi sfântul har al lui Dumnezeu readuce întâi prin botez chipul omului la forma în care era când a fost făcut, iar când ne vede dorind cu toată hotărârea frumuseţea asemănării şi stând goi, şi fără frică în atelierul Lui, înfloreşte o virtute prin alta, şi înalţă chipul sufletului din strălucire în strălucire, dându-i pecetea asemănării" (Cuvânt ascetic, cap. 89, în: „Filocalia", vol. I, p. 350).

Creşterea în asemănare prin virtuţi

Harul divin se ascunde după săvârşirea Tainei Botezului în partea cea mai intimă a sufletului. Pe măsură ce omul creşte prin virtuţi, el are posibilitatea de a gusta tot mai mult din darurile harului ascuns în inima sa. „Harul se ascunde, cum am zis, din însăşi clipa în care ne-am botezat, în adâncul minţii. Din momentul în care începe însă cineva să iubească pe Dumnezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătăţile harului intră într-un chip negrăit în comunicare cu sufletul prin „simţirea" minţii (Cuvânt ascetic, cap. 77, în: „Filocalia", vol. I, p. 341). Însă, dacă o persoană alege calea păcatului, harul se ascunde din nou, iar creştinul pierde ceea ce Diadoh al Foticeii numeşte „simţirea" minţii. Nu mai reuşim să simţim harul, dar avem conştiinţa pierderii sale. Uneori, această părăsire pedagogică nu are drept cauză săvârşirea unui păcat, ci dorinţa lui Dumnezeu de a ne face să conştientizăm propria slăbiciune şi, astfel, să ne sporim smerenia. Conlucrarea cu harul divin ne face să dobândim virtuţile şi să creştem în asemănarea cu Dumnezeu. Deşi această asemănare nu are sfârşit, ea atinge unul dintre punctele importante atunci când câştigăm dragostea dumnezeiască. Această obţinere a iubirii divine constituie un moment-cheie. Sfântul Diadoh precizează următoarele: „Toate virtuţile le primeşte mintea prin simţire, înaintând după o măsură şi rânduială negrăită. Dar dragostea duhovnicească nu o poate câştiga cineva până ce nu va fi iluminat întru toată încredinţarea de Duhul Sfânt. Căci până ce nu primeşte mintea în chip desăvârşit asemănarea prin lumina dumnezeiască poate avea aproape toate celelalte virtuţi, dar este încă lipsită de dragostea desăvârşită. (...) Căci precum în cazul portretelor pictate, dacă se adaugă chipului culoarea cea mai vie, se scoate la iveală până şi asemănarea chipului celui pictat, aşa şi la cei zugrăviţi după asemănarea dumnezeiască de către harul dumnezeiesc, dacă se adaugă lumina dragostei, „chipul" este ridicat cu totul la frumuseţea „asemănării" (Cuvânt ascetic, cap. 89, în: „Filocalia", vol. I, p. 350). Din nou, Cuviosul Diadoh foloseşte o imagine pictorială foarte reuşită. Asemănarea cu Dumnezeu nu cunoaşte sfârşit, dar dragostea este cea care ne apropie cel mai mult de „imaginea" divină arhetipală. În mod clar, creşterea aceasta întru asemănare este dăruită de conlucrarea cu harul divin dăruit prin Taina Botezului. El sădeşte în noi virtuţile şi ne ridică la capacitatea de a fi îndumnezeiţi. Vom observa în materialele următoare şi tâlcuirile teologice ale Sfântului Marcu Ascetul, al doilea autor filocalic care ne-a oferit o contribuţie baptismală importantă. În concluzie, putem afirma că Sfântul Diadoh al Foticeii ne propune o interpretare spirituală a Tainei Botezului. Aplicabilitatea teologiei sale la viaţa concretă a Bisericii este cât se poate de clară şi aduce cu sine o transparenţă necesară cu privire la conţinutul spiritual al Sfintelor Taine. Un conţinut care trebuie întotdeauna să ne preocupe pentru că reflectă intrinsec propriul progres spiritual, început încă de la Botez.