Legea veche și cea nouă

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XXXII, 4-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 237-238

„Legea este umbra corpului; dar, deși vine de la trup, umbra nu poate îndeplini nici un serviciu trupesc; pentru că umbra nu poate nici să panseze rănile, nici să dea hrană, nici să vorbească. (Cu toate acestea), ea vine de la trup, îl precedă și vestește prezența trupului. Tot așa și Legea cea veche, este umbră a Noului Legământ (Coloseni 2, 16). (Această) umbră a prevestit adevărul, dar n-a avut slujba Duhului (Evrei 10, 1; II Corinteni 3, 8). Pentru că Moise, îmbrăcat fiind în trup, n-a putut să intre în inimă și să îndepărteze veșmintele cele murdare ale întunericului; numai Duhul (provenit) din Duhul (Sfânt) și focul (provenit) din focul (divin) nimicesc puterea întunericului viclean. Cincizecimea care (aparținea) umbrei Legii (vechi) vestea venirea apropiată a Circumciziunii celei adevărate a inimii. Botezul (săvârșit în vremea) Legii era umbra lucrurilor celor adevărate. Acela spăla trupul, acesta însă - Botezul focului și al Duhului - spală și curățește mintea cea întinată. Odinioară (marele) preot, îmbrăcat în slăbiciune, intra în Sfânta (Sfintelor), aducând jertfe pentru el însuși și pentru popor (Evrei 5, 1-3); acum, Hristos, adevăratul Arhiereu, a intrat o singură dată în cortul cel nefăcut de mână și în altarul cel de sus, gata fiind să curățească pe cei ce-L imploră și (au) conștiința întinată (Evrei 9, 11-13). Pentru că zice: Și iată, Eu voi fi cu voi (în toate zilele), până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20). (...) Vezi cum arată umbra, apropierea adevărului? În felul în care umbra nu aducea nici un serviciu, nici nu vindeca suferin­țele, tot așa și Legea cea veche nu putea să (aline) durerile și să vindece rănile sufletului, pentru că nu avea puterea să dea viață. Două lucruri unite alcătuiesc un lucru perfect; așa sunt cele două Testamente.” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXIX, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 363 

„Intră aici în biserică un om sugrumat de necazuri şi de împrejurări vitrege; tristețea îi înăbuşă sufletul; dar intrând aici, aude îndată pe profet zicând: Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce te turburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El. Mântuirea feței mele, Tu eşti, Dumnezeul meu (Psalmi 41, 6-7), capătă îndestulătoare mângâiere şi pleacă de aici cu toată tristețea alungată din sufletul lui. Un altul este strivit de cea mai neagră sărăcie şi se turbură văzând că altora le curge în valuri bogăția, că se mândresc şi sunt înconjurați de mare lux. Aude şi acesta pe profet zicând: Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni (Psalmi 54, 25); şi iarăşi: Să nu te temi când se îmbo­gățeşte omul sau când se înmul­țeş­te slava casei lui, că la moarte nu va lua toate (Psalmi 48, 17-18). Un altul iarăşi este duşmănit şi calomniat; i se pare viața un chin şi nu poate găsi nicăieri ajutor omenesc. Şi pe acesta îl învață fericitul profet ca, în nişte împrejurări ca acestea, să nu dea fuga la ajutor omenesc, că aude şi el spunându-i-se: Ei mă cleveteau, iar eu mă rugam (Psalmi 108, 3). Ai văzut unde caută ajutorul? «Cei­lalți, spune unul ca acesta, urzesc viclenii, calomnii şi curse; dar eu alerg la zidul cel nebiruit, la ancora cea tare, la limanul cel neînviforat, la rugăciune, care îmi face lesnicioase şi uşoare pe toate cele grele». Un altul este iarăşi nesocotit şi disprețuit de oamenii care-l cinsteau mai înainte; este părăsit de prieteni şi asta îi turbură şi-i zdruncină mai cu seamă cugetul. Dar şi acesta, dacă vrea, va auzi, venind aici, pe fericitul profet zicând: Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au stătut şi cei de aproape ai mei departe au stătut (Psalmi 37, 11-12).” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)