Umilința - o virtute care ne ferește de rele

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a II-a, 18-19, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 32

„Este însemnat lucru să-i înveți pe oameni să fie umili, să știe adevărata față a umilinței, să-i cunoască însușirile adevărate. Mulți au chipul, dar nu adevărul umilinței. Mulți o arată pe dinafară, dar pe dinăuntru sunt răi. Se prefac, dar în realitate fug de ea, o disprețuiesc. Sunt unii care se prefac umili, dar înăuntrul lor sunt plini de înșelăciune (Ecclesiasticul 19, 23). Sunt și unii care se umilesc prea mult. Dar umilința adevărată este fără sulemeneală, fără fățărnicie. Ea pornește din cuget fără prihană și mare este puterea ei. Prin neascultarea unui singur om a pătruns moartea și prin ascultarea singurului Domn Iisus Hristos a venit mântuirea tuturor (Romani 5, 10). A știut să se umilească dreptul Iosif care, când a fost vândut ca rob de frații săi, cumpărat de negustori (Facerea 37, 28), umilit în cătușe, cum spune Scriptura (Psalmi 104, 18), a învățat virtutea umilinței, i-a îndepărtat partea slabă. Astfel, dus în părțile Egiptului (Facerea 39) de către un slujitor regal, pus mai mare peste bucătari, cu toată conștiința viței sale nobile, pentru că era din neamul lui Avraam, nu s-a simțit înjosit să îndeplinească slujbe în casă: nu i-a fost silă de condiția ruși­noasă în care a ajuns, ci s-a arătat și mai credincios, și mai supus poruncilor stăpânului, dovedind prin­tr-o înțeleaptă judecată că nu interesează în ce stare socială se poate cineva face vrednic de cinste, că acela este scopul binelui, că în orice stare să fii demn, că lucrul cel mai de seamă este ca mai degrabă prin purtare să-ți arăți starea, decât prin stare purtarea. Căci cu cât starea îți este mai de jos, cu atât mai mult te înalță virtutea.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)