Vindecări minunate

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 440

„În vara aceluiași an, după înnoirea Mănăstirii Frăsinei, o copilă din satul Muereasca, care păștea vitele aproape de hotarul mănăstirii, alergând după vite, a trecut din greșeală mai sus de piatra cu legământul pus de Sfântul Calinic. În ceasul acela, copila s-a îmbolnăvit de epilepsie.

La rugămintea părinților ei, preotul din sat a spus despre aceasta Sfântului Calinic, rugându-l s-o ierte și să-i citească rugăciuni de vindecare.

– Ce tristă întâmplare, a zis blândul episcop. Să mergem să ne rugăm pentru dânsa.

Deci a venit anume în satul Muereasca și a intrat în casa bolnavei. Copila zăcea în pat în grea suferință.

– Mă cunoști? a întrebat-o Sfântul Calinic. Iar bolnava a făcut semn din cap că îl cunoaște. Apoi, mângâind-o, i-a zis:

– Ai să te faci sănătoasă; da, da, ai să te faci sănătoasă. Eu te-am iertat! Să ne rugăm lui Dumnezeu să te ierte și El. Apoi și-a pus omoforul peste bolnavă, i-a citit rugăciunea de iertare, a stropit-o cu agheasmă pe frunte și i-a zis din nou: Da, da, ai să te faci sănătoasă! Și a plecat.

După o zi, copila s-a sculat sănătoasă din pat. Vestea acestei minuni s-a răspândit în toate părțile, căci toți îl cinsteau pe marele episcop Calinic ca pe un adevărat sfânt și făcător de minuni.

Spunea arhimandritul Anastasie și despre altă minune: Fiul mește­rului Costache, care zidise Catedrala Episcopală din Râmnicu Vâlcea și Mănăstirea Frăsinei, s-a îmbolnăvit de epilepsie. Boala îl chinuia tot mai cumplit. Bătrânul meșter a alergat la Sfântul Calinic, cerându-i cu lacrimi rugăciuni de vindecare pentru fiul său.

– Du-te acasă, meștere Costache, i-a zis sfântul, și te roagă Maicii Domnului.

Cum a intrat în casă, tatăl și-a găsit feciorul sănătos, rugându-se în fața icoanei Maicii Domnului.

– Rugați-vă și voi Maicii Domnului, a zis copilul. Nu vedeți cum se roagă preasfințitul episcop? De acum înainte nu mă mai îmbolnăvesc!”

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 592

„La Părintele Vichentie veneau mulți bolnavi pentru rugăciune. Unii dintre ei se vindecau. Bătrânul îi primea pe toți cu dragoste, îi mărturisea și le făcea Sfântul Maslu. El însă simțea cu duhul dacă bolnavul se va vindeca sa nu. De aceea nu voia să schimbe hotărârea lui Dumnezeu. La plecare mângâia pe cel suferind și-i dădea a înțelege ce va urma.

– Cât să vă dăm, părinte, pentru Sfântul Maslu? întreba bolnavul.

– Ei, lasă, dacă te vindeci, ne tocmim noi! Și nu lua niciodată bani de la nimeni.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)