Biserica „Sfânta Înviere“ din Suceava, o ctitorie de preţ a Elenei Doamna

În centrul oraşului Suceava, în drumul spre vechea reşedinţă mitropolitană, se află Biserica „Sfânta Înviere“, ctitorie a doamnei Elena Rareş, din anul 1551. Folosit de turci drept moschee, apoi, un timp, de romano-catolici şi, ulterior, de greco-catolici, lăcaşul de cult a revenit credincioşilor ortodocşi în anul 1936.

„Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, a început acest hram în numele Învierii lui Hristos, L-a făcut şi isprăvit Elena Doamna lui Petru Voievod, fiica lui Ioan Despot, pentru sufletul Domnului ei, Petru Voievod, şi pentru sine, în anul 7059 (1551), luna ianuarie 15 zile“, după cum arată pisania Bisericii Elena Doamna din Suceava. Observăm că în pisanie nu a fost menţionat domnitorul de atunci, Iliaş Rareş (1546- 551), fiul lui Petru Rareş care, deşi se arătase pom înflorit pe din afară, iar dinăuntru lac împuţit (după caracterizarea făcută de Macarie în „Letopiseţ“), părăsise domnia, trecând la mahomedanism, de care se molipsise în timpul petrecerii sale ca ostatic la Constantinopol, poate chiar din casa unchiului mamei sale, Mehmed Socoli.

Doamna Elena Rareş a mai ctitorit, aproape în acelaşi timp, alte două biserici în Botoşani - târg cu care avea legături speciale, vama fiind apanajul ei personal - , Biserica „Sf. Gheorghe“ (15 octombrie 1551) şi cea a Uspeniei (august 1552).

Menţiuni în documentele vremii

Construcţia bisericii nu trădează să fi avut o turlă propriu-zisă de zid, ridicată deasupra naosului. Aici pare a fi vorba de un turn de lemn, adaptat la acoperiş, urmând modei timpului. O serie de biserici care nu aveau turle, sau aveau una singură, şi-au adăugat altele noi, din lemn. La începutul veacului al XIX-lea, mai existau turle adăugate, pe lângă cea veche, şi la biserica mare, ctitoria lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ.

Menţionată pentru prima dată în izvoarele documentare din 1528, pe Uliţa Nouă, Biserica „Sfânta Înviere“, probabil din lemn şi mult mai veche, nu este exclus să fi aparţinut întâi satului Tătăraşi, ulterior înglobat parţial în vatra oraşului. Altă menţiune documentară privind biserica Elenei Rareş, ce datează din 1598, menţionează că Ieremia Movilă a dat un sat pe Siret, Băleşti, mănăstirii nou zidite în Suceava, unde este hramul Învierii Domnului. Acesta ne obligă să admitem că, în perioada 1551-1598, biserica zidită de Elena Rareş ori a fost distrusă, ori s-a prăbuşit datorită unui viciu de construcţie, ceea ce l-a determinat pe noul voievod, Ieremia Movilă, să ridice pe acelaşi loc o altă biserică cu acelaşi hram. Oricum ar fi, sunt acum dovezi arheologice suficiente în sprijinul afirmaţiei că, în decursul secolelor XV-XVI, pe acelaşi loc s-au succedat nu mai puţin de patru construcţii.

În proprietatea catolicilor

După anexarea nordului Moldovei de către Imperiul Habsburgic, împăratul Iosif al II lea, dând curs unei cereri repetate a comunităţii catolice din Suceava, a ordonat ca Biserica Elena Doamna, biserica oraşului, veche, mare şi pustie, dedicată Învierii lui Hristos, să fie cedată comunităţii catolice, fiind în consecinţă amenajată pentru trebuinţele acestui cult (1782). Cu acest prilej, monumentul a suferit o serie întreagă de modificări: i s-a adăugat o sacristie, în pronaos s-a construit un cafas larg, s-au lărgit şi înălţat în mod considerabil ferestrele de la altar şi cele de la naos, îndepărtându-se fostele cadre de piatră sculptată, s-a redus numărul celor patru ferestre din pronaos, la câte una, pe fiecare perete. Deasupra mesei din altar s-a construit un baldachin pe patru coloane. A fost îndepărtat zidul dintre naos şi pronaos. A fost demolată apoi turla, pentru a se construi cu fronton în stil baroc, pe latura de vest a bisericii. După ce romano-catolicii şi-au clădit biserică proprie, încăpătoare, Biserica „Sfânta Înviere“ a fost folosită, vreme de un veac, de foştii credincioşi greco-catolici. Abia în 1936 a fost redată ortodocşilor.

Amestec de stiluri

În deceniul al VIII-lea al secolului trecut, biserica a fost restaurată şi, la fel ca la Biserica „Sfântul Ioan“ din Piatra Neamţ, absidele laterale ale naosului au fost înlocuite printr-o îngroşare a zidului pe toată lungimea acestei încăperi. De o parte şi de alta a naosului, sunt dispuse contraforturi, acestea având copertinele (elemente de construcţie cu suprafeţe plane, care acoperă de obicei intrarea într-o clădire) cu profile obişnuite. Spre deosebire de modelul urmat, lipsesc arcadele oarbe din dreapta şi din stânga absidelor laterale. Absida altarului este decorată cu nouă firide alungite, ale căror picioare au fost cioplite cu prilejul transformărilor amintite. Ulterior ele au fost recostruite în cadrul recentelor lucrări de restaurare. Portalul de la intrare, ale cărui linii gotice în ogivă se pot urmări şi în zidărie, a fost redus la o uşă simplă, în cadre dreptunghiulare. Zidul despărţitor dintre naos şi pronaos a fost îndepărtat. Naosul este acoperit cu o calotă sferică simplă, la care nu se mai află pandantivele şi arcurile piezişe, moldoveneşti.

Din cele patru contraforturi de la colţurile naosului, cele două dinspre altar au fost scoase pentru a face loc adăugirilor ulterioare.

Cu toate modificările intervenite, putem reconstitui planul bisericii iniţiale. Este o copie aproape exactă a bisericii „Sfântul Ioan“ din Piatra Neamţ, ctitoria lui Ştefan cel Mare. Regăsim - dupa cum constată G. Balş - arcuri dublouri, aşa de caracteristice bisericilor din grupul Piatra-Borzeşti-Războieni. Aceste arcuri prelungite prin pilaştri angajaţi se îngustează în jos prin console succesive.

Pronaosul este împărţit în două, printr-un arc cu pilaştri şi console mai pronunţate, fiecare parte fiind boltită în semisferă. Ca şi la Piatra Neamţ, absidele laterale sunt înlocuite printr-o îngroşare limitată de contraforturi, dintre care lipsesc cele două dinspre altar.

Absida cea mare de la altar are - ca şi Biserica „Sfântul Ioan“ din Piatra Neamţ - nouă firide lungite şi un contrafort mic în axă, sub fereastra altarului. Picioarele dintre aceste firide au fost cioplite cu prilejul transformărilor survenite în decursul timpului, iar colţurile pronaosului sunt sprijinite, tot ca la Piatra Neamţ, de două contraforturi.

Spre deosebire de Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamţ, intrarea în Biserica „Sfânta Înviere“ din Suceava este în axă, pe peretele de apus, dinspre stradă, iar cupola naosului, probabil refăcută, după cum crede G. Balş, nu mai prezintă arcurile piezişe moldoveneşti.

O altă deosebire constă în faptul că nu mai vedem nici în interior aceste arcade oarbe din dreapta şi din stânga absidelor laterale, ce se observă în grupul bisericilor Piatra-Borzeşti, dar şi aici este sigur că au existat, după cum afirmă G. Balş.

Contraforturile au copertinele cu profilele obişnuite, iar soclul care a fost cioplit arată totuşi, în unele locuri, vechiul său profil care aminteşte în parte pe cel de la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamţ.

Obişnuitele două rânduri de ocniţe înconjoară biserica pe de-a-ntregul sub acoperiş, multă vreme acestea fiind acoperite de tencuială.

După ce romano-catolicii şi-au construit, între 1836-1837, o biserică încăpătoare, Biserica „Sfânta Înviere“ a rămas în folosinţa greco-catolicilor, şi abia în 1936 a fost redată ortodocşilor, restabilindu-se astfel menirea pentru care a fost zidită de evlavioasa Elena Doamna.

Evangheliar păstrat la Academia Română

Dintre odoarele vechi, cu care va fi fost înzestrată biserica, nu avem prea multe informaţii.

Ştim doar că un Evangheliar, cu o însemnare din 7121 (1613), din timpul lui Ştefan Tomşa, a fost răscumpărat de popa Vasile din târgul Sucevei, de la Biserica „Sfânta Înviere“, exemplar ce se păstrează în Biblioteca Academiei Române.

Clopotniţa din curtea bisericii, o zvoniţă, are aspect de zid străbătut de arcade din patru stâlpi, între care sunt aşezate trei clopote mici. Zvoniţele constituie o particularitate a arhitecturii ecleziastice ruseşti. Ele apar rar în arhitectura ecleziastică românească, şi numai în nordul Moldovei: la Biserica „Sfânta Treime“ din Siret, prima biserică de plan triconc din Moldova, la biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Iţcani, la Bădeuţi şi la biserica fostei Mănăstiri Rughi.

▲ Folosită de turci drept moschee

Catalogul obiectelor colecţionate de Muzeul orăşenesc Suceava ne atrage atenţia asupra unei informaţii, potrivit căreia o piatră de marmură - frântură dintr-o coloană cu inscripţiune probabil arabă -, cu toate încercările specialiştilor de la universităţile din Constantinopol şi Viena, n-a putut fi descifrată. Aflată în casa baronesei Pilati, cofetarul Gilczewski a adus-o acolo din Biserica „Sfânta Înviere“. Biserica aceasta a fost folosită de turci ca moschee, la fel cum s-a întâmplat cu o biserică din Iaşi în anul 1672, despre care ne relatează cronicarul Ion Neculce.

Ceea ce ştim sigur este că, nu mult după răpirea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic după 1775, credincioşii catolici aflaţi în Suceava au cerut să li se ofere o biserică. După ce prima cerere le-a fost respinsă, spre a nu stârni nemulţumirea populaţiei ortodoxe, în anul 1782, împăratul Iosif al

II-lea a ordonat ca această biserică să fie cedată comunităţii catolice şi amenajată trebuinţelor acestui cult.

Din pomelnicul pentru Biserica „Sf. Gheorghe“-vechea mitropolie a Moldovei, din 1805, aflăm că „Petru Voevod au făcut beserica Sfântului Dimitrie şi beserica Voscresenie, unde acum au cuprins-o catolicii străcând turnul deasupra şi au făcut-o după gustul lor“.