Creștinismul nostru să nu devină un muzeu cu suveniruri

„L'Osservatore Romano“, oficiosul Vaticanului, dedică numerele dinaintea venirii Papei Francisc în România dosarelor legate de problemele umanitare. Refugiații din Orientul Apropiat, corupția din statele Africii, dar și relațiile Vaticanului cu China, incendiul care a distrus Catedrala Notre-Dame din Paris sunt câteva dintre subiectele incitante pe care ni le propune ediția săptămânală a publicației amintite.

Giulio Albanese abor­dează în articolul său de la sfârșitul lunii aprilie 2019 tema subdezvoltării statelor din Africa sub-sahariană. Din analiza sa reiese că una dintre cauzele principale este reprezentată de corupția care a devenit un adevărat flagel, o irosire imensă a resurselor financiare și umane ale țărilor respective.

Deși în urmă cu un an toți șefii de stat și de guvern de pe continentul african s-au întâlnit la al 37-lea summit al Uniunii Africane, unde 2018 a fost declarat anul luptei contra corup­ției, indicele de percepție al corupției (CPI) publicat în 2019 demonstrează că nobilele intenții ale organismului pan-african nu au dus la rezultate concrete pozitive. Astfel, în lista primelor 10 țări cele mai corupte din lume, patru sunt africane: Somalia, Sudan, Guineea, Burundi...

Denunțarea publică a tran­zac­țiilor oneroase, a bogățiilor dobândite în mod nejustificat cu complicitatea grupurilor de interese străine, beneficiare de prețuri acordate preferențial unora sau altora, reprezintă demonstrația că Africa nu este săracă, cum se încăpățânează să creadă unii, ci mai degrabă sărăcită. Acesta este aspectul îngrijorător care ar trebui luat în seamă.

Însă autorul articolului pune foarte serios problema corupției și explică: „Corupția impune totdeauna doi complici: cel care oferă ceva și cel care caută să cumpere. Privind astfel lucrurile, atunci când calculăm cuantumul furturilor, ar trebui să includem atât cererea, cât în mod egal și oferta. În acest mod, clasificarea țărilor având un indice ridicat de corupție se va schimba radical față de ce livrează ziarele și ong-urile, dintre care Transparency International este cel mai cunoscut. În topul celor mai corupte state s-ar califica țări cu un nivel ridicat de demo­cra­ție precum cele occidentale.

Incapacitatea sau mai bine spus reaua voință de a direcționa resursele pe care le oferă o țară spre dezvoltarea și bunăstarea socială, drenarea banului public de către oligarhia locală după o logică clientelară, prădătoare, acestea fac ca țările corupte, subdezvoltate să fie adevărate state-vampir.

Articolul se încheie cu maxima Sfântului Grigorie cel Mare, Episcop al Romei, care spune: Corruptio optimi pessima est ( nu e nimic mai rău precum corupția celui mai bun şadică cel care administrează puterea și bogățiaţ).

Acordul Vatican-China și  libertatea religioasă

La 22 septembrie anul trecut, Vaticanul a semnat cu Republica Populară Chineză un acord provizoriu cu caracter pastoral, permiţând credincioşilor asiatici catolici să aibă episcopi care sunt în comuniune cu Roma, dar în acelaşi timp recunoscuţi de autoritățile chineze.

După ani de dificultăți, în ciuda unei experiențe traumatizante pentru convertiții chinezi la creștinism, acordul pune pe masă realitatea situației acestor oameni, și anume existența a două comunități: una „clandestină”, cu proprii episcopi, preoți și enoriași, și alta care acceptă prezența și intervenția auto­rităților civile ale statului în sfera activităților religioase desfă­șurate de comu­nitățile respective.

Articolul lui Claudio Maria Celli, Aux racines du dialogue (La temelia dialogului) prezintă lucrarea „Biserica în China. Un viitor de consemnat”, dar și situația din țara unde dreptul la libertate religioasă, mai ales în ceea ce-i privește pe creștini, are de suferit.

Obstrucția sistematică a statului în privința convertirilor și a existenței unui serviciu religios creștin a născut tensiuni și cereri de legitimare a clerului care era hirotonit în China fără mandat papal. Ultimii papi au acordat o atenție deosebită extinderii comunităților catolice din China și s-au străduit să stabilească contacte normale cu statul asiatic. Papa Ioan Paul al II-lea a cerut printr-o scrisoare liderului comunist Deng Xiaoping libertate de exprimare religioasă. Următorul papă, Benedict al XI-lea, a cunoscut și el foarte bine „dosarul chinez” și a dat în 2007 Epistola către catolicii chinezi, unde afirmă că Biserica Catolică din China, în ciuda condiției sale de „turmă mică”, trebuie să-și asume sarcina urgentă a misiunii evanghelizatoare.

Actualul Episcop al Romei, Francisc I, în consens cu predecesorii săi, semnatarul acordului respectiv, a declarat că „documentul nu este nicidecum sfârșitul unui proces, ci mai ales un punct de plecare pentru o evanghelizare nouă. El reprezintă fără îndoială un fapt pozitiv în cadrul dialogului dintre cele două părți, dar drumul spre normalizarea vieții Bisericii Catolice în China este unul încă lung“. În textul emis de Vatican Gaudete et exsultate (Bucurați-vă și săltați), Suveranul Pontif afirmă: „Să cerem Domnului harul de a nu ne clătina când Duhul ne cere să facem un pas înainte; să ne rugăm pentru a dobândi curajul evanghelic de a vesti Evanghelia și altora și să renunțăm la a face din viața noastră creștină un muzeu cu suveniruri. Cu alte cuvinte, să lăsăm Duhul Sfânt să ne facă a contempla istoria din perspectiva învierii lui Hristos. Astfel, Biserica, în loc să stagneze, va putea înainta primind lucrurile prin care Hristos ne surprinde!”.

Părintele Daniil Sandu Tudor, evocat în revista „Irénikon“

Numărul 3/2018 al revistei publicate de monahii de la abația Chevtogne, Belgia, conține articole cu tematică diversă, scrise de autori importanți. Astfel, aici semnează părintele Gabriel Bunge, cu un articol despre Evagrie Ponticul, descoperit ca împreună discipol cu Sfântul Ioan Gură de Aur al filosofilor greci Libanios și Andragathios. Un alt material, apărut sub numele lui Marie-Anne Vannier, coordonatoarea prestigioasei reviste Connaissance des Pères de lʹEglise, este Meister Eckhart și Convorbirile duhovni­cești ale Sfântului Ioan Cassian. Dar cel care reține cel mai mult atenția cititorului român este studiul părintelui arhimandrit Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului ­Sinod din Bucureşti, intitulat Părintele Daniil (Sandu Tudor) și Rugul Aprins. Portretul ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor, neomartir, ucis în temnița de la Aiud în 1962,  îl descrie la început pe Alexandru Teodorescu ca om de litere, cu preocupări în domeniul poeziei, cu apariții consistente în revistele „Gândirea“ și „Floarea de Foc“, iar mai apoi ca pe un căutător fervent și trăitor profund al vieții duhovnicești alături de nume de anvergură ale intelectualității ortodoxe din acea vreme, perioada de dinainte, dar și imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Ucenic al părintelui Ioan Kulâghin, de la care a deprins lucrarea isihastă („rugăciunea neîncetată este singurul mijloc al omului de a se realiza în propria lui umanitate, în propria lui omenie”), la rândul lui discipol al marilor stareți ruși de la Mănăstirea Optina, plecat din propria țară din cauza prigoanei comuniste, Sandu Tudor se călugărește în 1948, luând numele de Daniil. Articolul din „Irénikon“ mai aduce în atenție și adunările de la Rugul Aprins, care prin tematica abordată de cei care țineau prelegeri aici (care aveau profesii diferite, medici, profesori, arhitecţi, artiști) rămâne un model greu de egalat până acum de a  face teologie. Cercetător atent al cărților bibliotecii părintelui Daniil (atât manuscrise vechi românești cu grafie chirilică, cât și volume de spiritualitate, filosofie și psihologie), atâtea câte s-au păstrat în urma perchezițiilor și confiscărilor la care a fost supusă de comuniști, autorul articolului prezintă cititorului titlu­rile volumelor mai importante, la care adaugă și detalii inedite legate de ex-libris-ul proprietarului. Articolul nu se termină cu evocarea ultimelor clipe de viață ale părintelui Daniil Sandu Tudor, ci ne aduce în zilele noastre și expune eforturile făcute spre neuitarea lui, atât editarea unor volume din scrierile sale, cât și deschiderea unui muzeu, amenajat din dorinţa expresă a Părintelui Patriarh Daniel în fosta chilie a părintelui Daniil Sandu Tudor din clopotniţa Mănăstirii Antim, muzeu inaugurat la hramul istoric al Mănăstirii Antim, Duminica Tuturor Sfinţilor, în data de 11 iunie 2017.

Finalul materialului îl reprezintă  mărturia părintelui Daniil, un testament duhovnicesc pentru noi toți: „Creştinismul este întemeiat pe mărturisire şi mărturisitori. Ce este aceasta în sine? Mărturia aceasta cere nu numai cuvântul, ci şi suferinţa şi sângele.”