Chip al dreptei credinţe făcându-se prin vieţuire curată şi prin râvnă fierbinte plăcută lui Dumnezeu, dispreţuind cu înţelepciune toate cele stricăcioase şi trecătoare, Marele Mucenic Emilian s-a învrednicit în chip strălucit de bucuria sfinţilor cea pururea vie din Împărăţia cerurilor, pentru că, mărturisind cu mult curaj că este creştin, în urma muceniciei, a primit de la Hristos-Domnul cununa biruinţei. În Biserica Ortodoxă Română, sărbătorirea Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum se face în fiecare an la 18 iulie, potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii noastre.
Sfântul Emilian a pătimit pentru credinţa sa în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), când acesta ridicase prigoană mare împotriva creştinilor. Astfel, cu o nedreaptă poruncă, acel împărat urâtor de Dumnezeu a umplut cetăţile Imperiului cu sângele nevinovat al mărturisitorilor lui Hristos, pe care-l vărsa fără cruţare ori remuşcări. Trimiţând, deci, diverşi conducători sau supraveghetori prin cetăţi ca să-i prindă şi să-i chinuie pe creştini, a aşezat şi în cetatea Durostorum (o importantă cetate și oraș roman pe malul drept al Dunării, între cetățile Sucidava și Axiopolis. Astăzi, în apropiere, se află localitatea bulgară Silistra), pe un ighemon nemilos pe care-l chema Capitolin. După ce a adus jertfe idolilor, Capitolin a anunţat porunca împărătească apoi a întrebat de este cineva în cetate care se împotrivește zeilor și mărturisește că este creștin. Cetățenii îl încredințau cu jurământ că nu este în cetatea lor nici un creştin, ci toți cu jertfe îi cinstesc pe zei în toate zilele.
Totuşi, în cetate era un creştin, Emilian, rob al unui bărbat bogat şi pe când păgânii împreună cu ighemonul cetăţii se ospătau, acesta, aprinzându-se de râvna cea dumnezeiască, a intrat în capiştea idolească având un ciocan de fier şi a sfărâmat toţi idolii ce se aflau acolo. Apoi a răsturnat altarul, iar jertfele le-a aruncat și le-a călcat, surpându-le pe toate ca un ostaș viteaz. Văzând aceasta, dregătorul a poruncit să fie adus la sine cel ce a sfărâmat idolii neînsufleţiţi, iar păgânii au adus la el pe un sătean nevinovat, care din întâmplare trecea pe lângă capiştea idolească. Pentru că voiau să-l omoare, Emilian a strigat cu glas mare recunoscând faptul că el a zdrobit idolii şi i-a călcat în picioare pe zeii cei fără de suflet. Deci, întrebat fiind care este numele său, asemeni Sfântului Crescent, Sfântul Emilian nu şi-a spus numele său, ci a zis: „Creştin sunt!”. Au urmat momente grele pentru el, căci a fost cumplit bătut şi umilit, dar pe toate le-a răbdat cu bărbăţie pentru Hristos Iisus Mântuitorul. Apoi, dregătorul a poruncit ca Emilian să fie aruncat în foc, dar focul îl înconjura pe sfânt, însă de el nu s-a atins, ci se îndrepta tocmai spre chinuitorii săi. Iar Sfântul Emilian, stând în mijlocul focului, se însemna cu semnul Sfintei Cruci şi îl slăvea pe Dumnezeu. Şi, rugându-se cu multă credinţă, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu”. Acestea zicându-le, s-a aşezat pe pământ şi a adormit în Domnul, focul fiind stins, iar trupul său fiind neatins de văpaie. După moartea sa, credincioșii au luat trupul Sfântului Emilian, l-au învelit cu pânze curate, l-au uns cu aromate și apoi l-au îngropat cu cinste în locul numit Ghizidina, departe de cetatea Durostor ca la trei stadii.
Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum este un model de curaj şi de răbdare în ispite, turn al creştinătăţii şi biruitor al rătăcirilor păgâne. Răbdând bătăile şi toate chinurile din partea păgânilor, în mod minunat „a ars materia înşelăciunii cu durerile sale”, în timp ce, deşi în foc se afla, trupul său a rămas neatins de flăcări. De ce? Pentru că, având în sufletul său focul cel dumnezeiesc, de văpaia focului materialnic nu s-a înfricoşat, fiind întărit de harul Duhului Sfânt.
Cântările bisericeşti îl numesc pe bună dreptate pe Sfântul Mucenic Emilian „luceafăr de dimineaţă şi ostaş neînfricat al lui Hristos”; „nufăr al Dunării curat şi preafrumos” ce s-a dăruit pe sine jertfă lui Dumnezeu, „călăuză dreaptă a credinţei” şi „făclie luminoasă din lumina lui Hristos”, întrucât nici „floarea tinereţii, nici amăgirile desfătărilor lumeşti, nici ameninţările cu chinuri nu au slăbit tăria sufletului său”. Pentru aceasta, sufletul său arzător s-a alăturat cetelor muceniceşti şi oştirilor îngereşti, care se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.
„Izbăvitorule de întristare, Sfinte Mucenice Emilian, turn al creştinătăţii, de ispite nebiruit şi de nevoi nemişcat, cel ce ai biruit rătăcirea păgânătăţii prin credinţă, zdrobind idolii înşelăciunii, şi te-ai făcut jertfă pentru adevăr, chinuri răbdând; lauda preacinstită a Silistrei, mijlocitorule către Ziditorul, cel ce te veseleşti cu cetele îngereşti, nu înceta a te ruga lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Troparul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum, glas 3).
